Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, a primit o sancțiune aspră din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) și a fost pus sub o restricție totală de către patriarhul Daniel.
Înaltul ierarh nu va mai avea permisiunea de a sluji Liturghia în afara propriei eparhii, iar membrii clerului din alte zone nu vor putea accepta invitații în Arhiepiscopia Tomisului. Într-un document oficial semnat de patriarhul Daniel, IPS Teodosie este acuzat de încălcarea deciziilor Sinodului și de nerespectarea rânduielilor bisericești.
Sinodul a menționat că în ultima vreme au apărut numeroase cazuri de abateri disciplinare din partea unor preoți care au fost hirotoniți în Arhiepiscopia Tomisului și în Episcopia Alexandriei și Teleormanului, dar care desfășoară activități necanonice și neregulamentare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„S-a exprimat «sincera părere de rău pentru situaţia de indispoziţie generată de hirotonia misionară care a avut loc fără intenţia de a încălca principiul înfierii duhovniceşti, cu bună-credinţă şi pe temeiul canonic al locului consfinţit de către Sfântul Sinod».
S-a dispus la nivelul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului o cercetare amănunţită a situaţiei părintelui, cu evidenţierea responsabilităţilor administrative, canonice şi duhovniceşti ce se impun, fără a se comunica însă rezultatul acesteia”, a precizat Sfântul Sinod că a fost răspunsul Arhiepiscopului Tomisului.
De asemenea, au fost primite mai multe plângeri ce semnalează că preoți din aceste eparhii oficiază slujbe pe teritoriul Arhiepiscopiei Bucureștilor fără respectarea normelor canonice și a regulamentului intern.
Sfântul Sinod a identificat situații în care IPS Teodosie nu respectă regulile canonice și hirotonește teologi care nu întrunesc cerințele necesare.
„În concluzie, se poate constata că, deşi disciplina canonică, statutară şi sinodală privitoare la hirotonie este foarte clar stabilită canonic, statutar şi regulamentar, iar Sfântul Sinod a luat mai multe hotărâri în acest sens, există în continuare situaţii în care Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, (…) nu o respectă, hirotonind în continuare necanonic, nestatutar şi neregulamentar teologi din alte eparhii fără acordul Chiriarhului lor sau hirotonind teologi care nu îndeplinesc toate condiţiile legale, statutare şi sinodale privitoare la hirotonie.
Mulţi dintre aceştia nu rămân în eparhiile pentru care au fost hirotoniţi, adică în Arhiepiscopia Tomisului (…), ci îşi desfăşoară activitatea necanonic, nestatutar şi neregulamentar pe teritoriul Arhiepiscopiei Bucureştilor”, a mai transmis Sfântul Sinod.
Mai mult, Sinodul a remarcat că IPS Teodosie nu se conformează deciziilor sinodale nici în cadrul intervențiilor sale la emisiunea de la Radio Dobrogea, în care răspunde întrebărilor publicului.
Cancelaria Sinodului i-a cerut Arhiepiscopului Tomisului explicații privind aceste nereguli. În urma deciziei Sinodului, IPS Teodosie, cunoscut pentru afirmațiile sale controversate, se află acum într-o izolare totală.
„O altă situaţie publică de nerespectare a hotărârilor sinodale este aceea în care Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oferă răspunsuri la tot felul de întrebări formulate spontan de ascultători în cadrul emisiunii săptămânale «Cuvântul Ierarhului. Dialog duhovnicesc cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului» de la Radio Dobrogea, care sunt apoi preluate de media naţională şi care creează un număr mare de reacţii şi solicitări de clarificări din partea credincioşilor formulate de obicei către Patriarhia Română.
De multe ori, ierarhul tomitan oferă răspunsuri pentru probleme care ţin fie de viaţa privată a oamenilor şi care pot fi discutate de credincioşi cu duhovnicul lor pentru a primi sfaturi personalizate, fie de chestiuni de interes naţional”, a mai precizat Sfântul Sinod.