Industria energetică mondială a primit o gură de oxigen după mai bine de şase săptămâni, Iranul anunţând vineri că va deschide Strâmtoarea Ormuz pe toată perioada cât va fi în vigoare acordul de încetare a focului dintre Israel şi Liban. Şeful diplomaţiei aeriene a transmis că toate navele comerciale pot trece prin strâmtoare în următoarele zece zile, cât va ţine armistiţiul.
Anunţul făcut de Abbas Araghchi a avut efect instantaneu asupra pieţelor, preţul petrolului scăzând vertiginos, cu peste 10%. În plus, contractele futures (preţul la care se crede că va ajunge barilul) pe țiței Brent au scăzut cu 11,2 dolari, ajungând la 88,27 de dolari pe baril la ora 16.11. Contractele futures pentru țițeiul american West Texas Intermediate au scăzut şi ele cu 12%, adică 11,40 dolari, ajungând la 83,29 dolari pe baril.
Optimismul legat de o posibilă rezolvare a conflictului a făcut ca indicii S&P 500 și Nasdaq Composite să se îndrepte către cele mai mari creșteri procentuale din ultimele trei săptămâni din 2020 încoace, Nasdaq înregistrând un avans de peste 5% doar în această săptămână. Indicele japonez Nikkei 225 a atins, de asemenea, un nou record.
„Comentariile ministrului de externe iranian indică o dezescaladare atâta timp cât armistițiul este în vigoare. Acum trebuie să vedem și dacă numărul petrolierelor care traversează strâmtoarea va crește substanțial”, spune analistul UBS Giovanni Staunovo.
Prețurile începuseră însă să scadă încă de la începutul sesiunii de tranzacţionate de vineri, deoarece posibilele negocieri dintre SUA și Iran, care ar putea avea loc în weekend, precum și armistițiul de 10 zile dintre Liban și Israel au sporit speranțele investitorilor că războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea apropia de sfârșit. „Semaforul este din nou verde și la celelalte burse de valori, după ce Donald Trump a stârnit speranțe pentru un acord cu Iranul”, a spus strategul bursier Frank Klumpp, de la Landesbank Baden-Württemberg. Acesta avertizează însă împotriva unor așteptări prea mari, menționând că „prețurile actuale ale acțiunilor reflectă deja mult optimism”. El argumentează că povara financiară a războiului din Iran este încă dificil de cuantificat, iar situația de pe piețele petroliere rămâne tensionată.
Experții de la banca Helaba au subliniat că, deși prețurile acțiunilor au scăzut vizibil la începutul războiului, scăderea nu a fost totuşi la fel de pronunțată ca în crizele anterioare. „Panica nu a fost evidentă în niciun moment în indicatorii clasici de frică, cum ar fi volatilitatea implicită a acțiunilor”, au subliniat aceștia. Se pare că semnalele recente de detensionare le-au fost suficiente multor investitori pentru a reintra pe piață.
Deoarece un scenariu optimist pentru Orientul Mijlociu pare deja inclus în prețuri, „pentru următoarele săptămâni se conturează un anumit potențial de dezamăgire”, se arată în continuare în analiza săptămânală a Helaba. „De la începutul războiului, de fiecare dată când au apărut speranțe, acestea au fost urmate din nou de dezamăgiri, astfel încât până la o soluție de pace durabilă drumul va rămâne unul dificil”, mai spun experţii. În aceeași direcție se exprimă și economistul-șef al Dekabank, Ulrich Kater, care îndeamnă la precauţie până când anunţurile făcute de diferitele părţi cu privire la dezescaladare vor avea aplicabilitate efectivă în teren.
Realitatea de la pompă este însă diferită faţă de ce ce pe bursă, fiindcă, în practică, unui petrolier îi ia în medie patru-şase săptămâni să ajungă la destinaţie. Asta înseamnă că lumea s-a bazat de la închiderea Strâmtorii Ormuz doar pe transporturi care au fost expediate înainte de conflict şi abia peste cel puţin o lună piaţa va fi aprovizionată din nou cu petrol din Golful Persic. De altfel, experţii sunt de părere piaţa a fost atât de dereglată încât refacerea lanțurilor de aprovizionare va dura săptămâni, iar deficitul se va resimţi cel puţin până la sfârșitul anului 2026.
În plus, de la începutul războiul au fost avariate peste 40 de instalații de infrastructură petrolieră și de gaze din Orientul Mijlociu, iar reparaţiile vor dura ani de zile. Un exemplu este cel al complexului Ras Laffan, din Qatar, cel mai mare hub de gaz lichefiat din lume, căruia îi vor trebui între trei şi cinci ani să funcţioneze din nou la capacitate maximă.