La începutul anului 2024, FCSB credea că a dat marea lovitură când l-a adus pe brazilianul Luis Phelipe (25 de ani) de la Poli Iași. Însă, jucătorul nu a dat randamentul așteptat și după un an a plecat la Sheriff Tiraspol.
Extrema dreaptă mai are contract cu gruparea din Republica Moldova până la sfârșitul anului 2027, însă nici în țara vecină nu a reușit să se impună. A fost cedat mai întâi în Brazilia, la Ponte Preta, iar acum a fost din nou împrumutat.
Luis Phelipe a ajuns în modestul campionat din Hong Kong, acolo unde a semnat cu formația Lee Man, care a încheiat sezonul precedent pe poziția a treia. Brazilianul a fost prezentat oficial la noua echipă și va purta tricoul cu numărul 19.
”Bun venit, Luis Phelipe! Lee Man l-a împrumutat pentru un sezon pe extrema braziliană Luis Phelipe de la clubul moldovean Sheriff Tiraspol. În vârstă de 25 de ani și cu o înălțime de 1,78 metri, Luis Phelipe și-a început cariera profesionistă în Brazilia.
Ulterior a evoluat în campionatele din Austria, Elveția, România și Republica Moldova. La noua echipă, brazilianul va purta tricoul cu numărul 19”, a anunțat clubul din Hong Kong, pe pagina de Facebook.
Transferat de la Poli Iași la începutul anului 2024 pentru 200.000 de euro, Luis Phelipe nu a reușit să se impună la FCSB. A jucat 26 de meciuri în tricoul ”roș-albaștrilor”, reușind două goluri și o pasă decisivă.
Plecarea brazilianului s-a produs după un eveniment mai puțin plăcut. El nu s-a prezentat pentru cantonamentul de iarnă din Antalya, motivând că a fost reținut în țara natală de o problemă medicală a fiului său, dar nu a anunțat pe nimeni din conducerea clubului.
A fost momentul în care Gigi Becali a decis să-l amendeze. În cele din urmă s-a ajuns la o înțelegere: FCSB nu-l penalizează, dar se reziliază contractul de comun acord. ”Luis Phelipe m-a sunat pe mine ‘Domne, că… Gigi – îmi spunea și Gigi – măi Gigi, uite copilul meu, nu știu ce…’.
I-am zis că are 25%… M-am gândit eu pe urmă. Cu ăștia e altceva că mai au 6 luni, mai au un an. Ăsta (n.r. – Luis Phelipe) mai avea 4 ani de contract. Să-l ții pe un nebun dintr-ăsta așa… Mi-a zis că vrea să plece, că merge la Sheriff.
‘Ia vin-o încoace și semnează rezilierea de contract!’. I-am zis să semneze rezilierea de contract și nu îi mai dau amendă 25.000. ‘Semnează că nu mai ai niciun fel de pretenții!’. Și am luat reziliere de am scăpat de el”, declara Becali la acel moment.