Irina Begu s-a calificat fără emoţii în turul doi la Charleston! Urmează o nouă adversară facilă

Gabriel Esanu   
in Sporturi
03/04/2018, 21:55
Irina Begu s-a calificat fără emoţii în turul doi la Charleston! Urmează o nouă adversară facilă

Begu a început perfect partida, cu un break, dar iberica a dat răspunsul repede. S-a ajuns la 3-3, moment în care românca a ridicat nivelul şi a obţinut trei game-uri consecutive pentru a închide primul set. Şi manşa secundă a început cu break-uri de ambele părţi.

S-a mers apoi cap la cap cu serviciul. Begu a făcut 5-4 şi a pus presiune pe serviciul Georginei Garcia. A dat câteva retururi foarte bune, iar iberica a cedat la chiar prima minge de meci de care a beneficiat românca. A fost 6-4 pentru Begu în setul doi.

În turul doi la Charleston, Irina Begu o va întâlni pe Claire Liu, din SUA, locul 202 WTA. Astfel, drumul spre optimile de finală ar fi abordabil, dar acolo ar urma o posibilă partidă de top cu Daria Kasatkina, deţinătoarea trofeului şi finalistă în acest an la Indian Wells.

Ştirea MOMENTULUI

Liverpool – PSG 3-2. Firmino le aduce victoria „cormoranilor” în meciul serii din Champions League. Video

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×