Irina Begu ştie cum le vom bate pe iberice. “Era cel mai INDICAT!”

Adrian Căpriţă   
in Sporturi
31/01/2015, 15:46
Irina Begu ştie cum le vom bate pe iberice. “Era cel mai INDICAT!”

Mai sînt cîteva zile pînă la marele meci dintre Spania şi România din Fed Cup, iar tricolorele sînt deja cu gîndul la duelul cu ibericele.

Una dintre cele mai plăcute surprize de la Australian Open, Irina Begu, a declarat că este nerăbdătoare să joace pentru România:

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Mă simt bine, am avut o zi de pauză după ce am venit din Australia, iar acum am început antrenamentele. Sper pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare să mă simt foarte bine. De marţi vom fi toate la Galaţi şi ne vom antrena împreună. Mă bucur că s-au vîndut toate biletele, mă bucur că jucăm acasă, e o presiune în plus, dar una pozitivă. Sper să trecem de acest meci cu bine. Îmi pare foarte bine că jucăm la Galati, o să avem publicul de partea noastră şi sînt convinsă că vom avea toate condiţiile necesare. Suprafaţa ne avantajează, şi mie şi Simonei ne place să jucăm pe hard. Era cel mai indicat, nu pe zgură, pentru că ele au crescut şi joacă cel mai bine pe zgură“, a spus Irina Begu la Dolce Sport.

Partida dintre România şi Spania are loc pe 7-8 februarie, la Galaţi. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles