Irina Fodor, Adela Popescu și soții lor au mers într-o vacanță cu totul specială, la mii de kilometri depărtare de România, pe insula St. Martin din Caraibe.
După perioada Crăciunului, petrecut de Radu Vâlcan și Adela Popescu, alături de copii, în Thailanda, a urmat o nouă vacanță pentru faimosul cuplu, de data asta alături de bunii lor prieteni, soții Fodor, la celălalt capăt al lumii, în Caraibe!
Prezentatoarea Asia Express a scris câteva impresii din vacanța pe care cei patru o petrec în St. Martin. Au avut parte de o experiență pe care nu o vor uita foarte repede. Irina Fodor a și postat câteva fotografii de pe plajă, făcându-le în ciudă celor care nu și-au permis o astfel de călătorie.
Trebuie spus, de altfel, că această excursie a fost de câteva luni bune planificată, așa cum a dezvăluit nevasta lui Răzvan Fodor.
Vedeta a scris că vacanța a ieșit, până acum, mai bine decât și-ar fi imaginat, că le-a întrecut orice așteptare. Bruneta a povestit una din cele mai tari aventuri de până acum. Cei patru au dat o fugă la Maho Beach pentru a vedea avioanele aproape, decolând, bucurându-se ca niște copii de curenți creați de aparatele de zbor care aproape că atingeau nisipul fierbinte.
„De câteva luni ne gândim la vacanța asta. Ne facem tot felul de planuri, mai citim un pic despre destinație. Ne mai entuziasmăm un pic… și am ajuns, în sfârșit, aici. E cum ne imaginam și mai mult de atât. Nici măcar nu ne-am mai supărat când ne-au spus că nu ne-au ajuns bagajele, că în locul ăsta, nu ai cum să te superi.
Astăzi ne-am întors la aeroport după ele și, cu ocazia asta, am dat o fugă până la Maho Beach, să vedem avioanele care decolează. N-aveți idee ce distracție era pe plaja asta. Toată lumea aștepta fiecare decolare. Un curent cu o forță incredibilă zbura totul în cale: oameni, prosoape, genți, ochelari de soare.
Și cum se bucurau toți ca niște copii, cum țipau de entuziasm și aplaudau. Așa senzație rar mi-a fost dat să trăiesc. Acum o luăm la pas. Să vedem pe unde păpăm ceva bun în seara asta și să gândim niște activități pentru mâine. Pupici de la toți 4!”, a scris Irina Fodor pe Facebook.