Andra Botez s-a prezentat la Vocea României cu bebelușul de doar câteva luni în brațe. Cât timp micuța a așteptat cuminte ora de masă, mama ei a făcut furori pe scena de la Vocea României. Unii antrenori o cunoșteau deja, iar Denis Roabeș nu a mai auzit-o niciodată, dar toți s-au luptat pentru a o avea în echipă. La finalul momentului, Irina Rimes a căzut în genunchi.
Andra Botez a ieșit în evidență dinainte de a urca pe scenă. Cu un turban pe cap și cu bebelușul de doar câteva luni în brațe, s-a prezentat la Vocea României.
În vârstă de 38 de ani, nu este străină muzicii. Este „vocal coach, soție și prietenă”, după cum a declarat ea înainte de momentul de la Pro TV.
De altfel, nu este nici prima apariție de acest fel. În trecut, Andra Botez a făcut parte și din concursul muzical Cântă cu mine.
„Vreau să fiu, așa, o încurajare pentru mămici că indiferent câți copii ai, nu trebuie să te oprești din visele tale și din cariera ta.
Miza mea în Vocea României este să fiu eu”, a dezvăluit Andra Botez înainte să urce pe scena de la Vocea României și să cânte într-un mod memorabil piesa Que Sera Sera.
Vezi această postare pe Instagram
Faptul că interpretarea a fost una demnă de un adevărat artist a fost demonstrat de reacția celor cinci antrenori. Andra Botez nu doar că a întors scaune, dar a făcut-o pe Irina Rimes să cadă în genunchi.
Mai mult, Theo Rose, care alături de Smiley ocupă scaunul dublu, i-a făcut o prezentare ca la carte și chiar a dezvăluit că, în urmă cu doar câteva zile, i-a arătat partenerului său de la Vocea României câteva filmulețe cu ea, pentru a se inspira în alegerea pieselor.
În timpul în care îi asculta pe antrenori, Andra Botez a mărturisit că fetița ei o așteaptă pentru a o alăpta. Dacă Denis Roabeș a recunoscut că nu a auzit-o înainte de ea, dar că o vrea în echipa lui și a rugat-o să mai cânte ceva, Irina Rimes a povestit o întâmplare care o leagă de concurenta de la Vocea României.
Ea a dezvăluit că și-a dorit-o pe Andra Botez în concurs încă de când a auzit-o cântând pentru prima dată, cu un an în urmă.
„Știi de când te aștept eu la Voce? A fost demențial. Am rămas fără cuvinte. (…) O fată ca tine este un privilegiu să o avem în România. Îți mulțumesc și mă închin în fața ta”, a spus Irina Rimes, pe care Andra Botez a și ales-o.