Pentru Irinel Columbeanu ziua de 15 decembrie 2021 este una cu mare însemnătate. Fostul milionar de la Izvorani își va lansa, la ora 15:00, la Palatul Suter, prima carte din trilogia ”Istoriile unui vehement – Ipocrația”, în care autorul a pus pe hârtie întreaga sa viață, de la momentul venirii pe lume și până în zilele noastre.
Conform spuselor autorului, cei care îi vor citi cartea vor da peste foarte multe secrete ale vieții sale. Mai exact, Columbeanu vorbește în paginile primei cărți despre viața personală, din 1957 și până în 2021, dar și despre femeile care i-au trecut prin brațe de-a lungul anilor.
Femei care, după cum a declarat Irinel Columbeanu, în exclusivitate, pentru FANATIK, îi vor fi alături la marea lansare. Este vorba despre Romanița Iovan, ce pe care a iubit-o timp de zece ani, și despre prințesa Brianna Caradja.
Însă, pe lângă cele două, Irinel Columbeanu a mai chemat și alte nume celebre să îi fie aproape la momenul lansării. Nume despre care a scris și în cartea sa, dar care i-au și dovedit ce înseamnă o prietenie adevărată.
“Romanița Iovan, prințesa Brianna Caradja, prințul Michel de Laufenburg, Cătălin Cățoiu (Țeavă) au confirmat. În general am considerat normal să invit (n.r. la lansarea cărții) prieteni care sunt și personaje în carte”, a declarat Irinel Columbeanu, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Deși nu îi vor fi aproape fizic, Irinel Columbeanu va fi susținut astăzi și de fiica sa, Irina, dar și de fosta soție, Monica Gabor. Direct din SUA, cele două au avut grijă să îi transmită autorului cărții iubirea și suportul lor.
“Irina mi-a transmis dragostea ei, iar Monica faptul că îmi ține pumnii”, a mai spus fostul milionar, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Cartea ”Istoriile unui vehement – Ipocrația” este inspirată din faptele reale ale vieții autorului – ”povestirea începe să il urmărească de la locul nașterii (1957, Ploiești), la București și în continuare, prin școlile absolvite și alte întâmplări conexe, derularea evenimentelor fiind relatată de vocea sa interioară”, așa cum se arată în descrierea primei cărți, conform libris.ro.
Însă, noutatea publicistică constă în faptul că cititorii lui Irinel Columbeanu, în timp ce vor răsfoi paginile cărții, vor avea posibilitatea de a accesa și un video ce face referire la ”Istoriile unui vehement – Ipocrația”.
Totodată, Irinel Columbeanu spune că unii dintre cei care vor comanda cartea, 50 la număr, o vor primi cu autograful său, iar alții, nu mai mult de cinci doritori ai cărții, vor avea ocazia ca lucrarea să le fie înmânată chiar de autor, care o va livra personal pe raza orașului București.