Fiica regretatului rapper din trupa Șatra Benz are un mesaj sfâșietor la o lună de la moartea artistului. Postarea micuței a fost realizată de mama sa, Mădălina Crețan, care este concurentă la emisiunea Chefi la cuțite.
Iris, fata lui Nosfe, simte enorm lipsa figurii paterne care a încetat din viață în urmă cu o lună din cauza unui infarct. Copila a mărturisit ce-și dorește în momentul de față, toate gândurile îndreptându-se către tatăl său.
Este sănătoasă, învață carte foarte bine la școala unde studiază, dar simte că îi lipsește ceva foarte important: o familie cu ambii părinți alături. Din păcate, acest lucru nu poate fi posibil pentru fetița de 8 ani.
„Eu îmi doresc în viața asta să am sănatate, familie și să învăț carte! Degeaba am sănătate dacă nu am familie. Gânduri de la Iris…”, este mesajul transmis de soția lui Nosfe pe Instagram.
Mădălina Crețan a distribuit o imagine cu micuța în vârstă de 8 ani care pare abătută. Postarea de pe rețelele de socializare a strâns peste 5.000 de aprecieri, încă o dovadă în plus că regretatul artist nu a fost uitat.
Nosfe și Mădălina Crețan au trăit o frumoasă poveste de dragoste și au avut o relație amoroasă care a început în perioada în care artistul avea o altă parteneră. În cele din urmă regretatul rapper a ales să rămână cu bruneta.
Legătura dintre cei doi a început în urmă cu 9 ani, concurenta de la Chefi la cuțite declarând că ar lua aceleași decizii fără niciun fel de regret.
„Dacă mâine ar veni Dumnezeu la mine și mi-ar zice «îți dau o viață lungă și bună cu un alt bărbat sau viața asta cu bărbatul ăsta care o să se termine așa, după 9 ani» am să aleg la nesfârșit viața asta.
Alți 1.000 de bărbați în alte 1.000 de vieți nu mă vor face să îi iubesc așa cum te-am iubit și te iubesc pe tine și alți 1.000 de bărbați nu mă vor iubi așa cum ai făcut-o tu!”, a scris Mădălina Crețan pe social media.