Sport

Ironii pentru Gigi Becali de la o mare rivală: ”FCSB este singura echipă care nu a schimbat antrenorul de 20 de ani”

Ironii pentru Gigi Becali de la o mare rivala FCSB este singura echipa care nu a schimbat antrenorul de 20 de ani

Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a fost ironizat de un oficial al unei mari rivale. Managerul sportiv al FC Rapid, Florin Manea, a oferit un interviu de excepție pentru FANATIK, iar printre multele dezvăluiri și-au făcut loc și câteva glume la adresa latifundiarului din Pipera, despre care a spus că este singurul antrenor care nu a fost schimbat în ultimii 20 de ani în fotbalul românesc.

Ironii pentru Gigi Becali de la o mare rivală: ”El crede că e mai specialist ca toți”

”Eu am mai spus-o: FCSB este singura echipă care nu a schimbat antrenorul de 20 de ani. Are același antrenor de 20 de ani. Numai că sunt anumiți oameni vremelnic interpuși. FCSB are un singur antrenor de 20 de ani. Problema lui Gigi e că el crede că e mai specialist ca toți, nu mă consideră pe mine specialist. Nu-l consideră nici pe MM specialist că nu-l lasă să facă, nu? Și când l-a lăsat să facă au fost niște transferuri eronate”, a fost ironiile lansate de Florin Manea la adresa lui Gigi Becali, finanțatorul marii rivale a giuleștenilor.

Întrebat de reporterii FANATIK ce antrenor ar putea să-i facă față lui Gigi Becali la FCSB, managerul sportiv al Rapidului a oferit încă un răspuns ironic: ”Pe Luțu. Că nu trebuie să-i facă față, nu trebuie să lupte. Personal am un respect față de Gigi, cu credința lui, e un om credincios, și eu sunt, dar modul cum lucrează el eu îl consider foarte eronat”.

Gigi Becali la conferința de presă în care l-a prezentat oficial pe Bogdan Andone ca antrenor la FCSB

”Ca rapidist, întotdeauna mă bucur când e ceva rău cu Steaua”

Florin Manea critică strategia de transferuri aplicată de conducătorii de la FCSB: ”Referitor la FCSB, Gigi nu ia decât jucători pe care îi vede în Liga 1. Zice că vrea să-și demonstreze că are ochi, dar, cu tot respectul pentru el, nu se pricepe. Nu vreau să dau nume, dar a luat și acum jucători care cred că n-o să reușească la FCSB. Dar el vede că joacă trei meciuri contra lui Chiajna și a lui nu știu cine și-l ia la FCSB. Strategia de transferuri e mult mai complexă. După aia am văzut ce zice și MM, că el studiază InStat-ul, ia numai jucători care joacă… Păi atunci o să iei din Thailanda, din Afganistan… Jucătorii care joacă nu vin aici. Ongenda nu jucase de doi ani când a venit aici, Fabbrini jucase 30 de meciuri în nu știu câți ani, trebuie să evaluezi valoarea lui, nu statistici, nu numerele, să vezi fotbalistul din el și să-ți dai seama de nivelul la care poți să-l aduci”.

”Ca rapidist, întotdeauna mă bucur când e ceva rău cu Steaua. Chiar am avut o discuție cu Ovidiu Burcă, îmi spunea că sunt oficial al clubului și nu cadrează ce am făcut în Regie după meciul lui CSA cu Carmen, când am rupt niște hârtii cu însemnele Stelei. Dar eu sunt în primul rând suporter, eu iubesc Rapidul, eu m-am născut în Giulești, n-o să mă vezi niciodată că n-o să am o reacție contra Stelei, eu pentru Rapid mă iau cu toți de gât! Așa sunt eu și n-o să pot să mă schimb niciodată”, a mai afirmat oficialul rapidist în interviul pentru FANATIK.

Tags: