Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat luni că nu există riscul unei creșteri explozive a prețurilor la energie după încheierea perioadei de plafonare, menționând că un astfel de scenariu nu este anticipat de BNR.
„Constat şi eu că ne plac cuvintele tari: explozii ş.a.m.d. Nu au cum să explodeze. Dar întrebaţi în altă parte, nu aici. Nu avem un scenariu din ăsta exploziv. Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează. Asta e lumea în care trăim. Preţurile cresc continuu”, a spus Isărescu.
Întrebat de jurnaliști dacă eliminarea plafonării prețurilor la energie ar putea duce la o majorare semnificativă a facturilor, Isărescu a subliniat că există diverse interpretări ale situației economice globale, dând exemplu analiști care leagă rezultatele alegerilor din SUA de teme legate de inflație.
„În America, unii spun că alegerile au fost câştigate de Partidul Republican din considerente de inflaţie. Sau unul dintre motivele principale. Inflaţia este o componentă a lumii în care trăim. Eu care împlinesc 30 de ani de la prima călătorie în America, când am fost prima oară, intram cu un dolar la Mc Donalds şi mâncam un hamburger, beam un suc, luam o plăcintă şi plecam cu 20 de cenţi rest. Nu mai poţi face asta sub nicio formă”, a declarat guvernatorul BNR
Ministrul energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre facturile românilor pentru iarna aceasta și măsurile luate pentru a gestiona sezonul rece. Într-o ședință a Guvernului de la începutul lui octombrie a fost aprobat programul pentru iarnă în sectorul energetic, realizat în colaborare cu Dispecerul Energetic Național.
De asemene programul prevede două scenarii: unul de risc ridicat și altul mai echilibrat. Burduja a subliniat că, în orice situație, România va fi pregătită să asigure confortul cetățenilor. El a dat asigurări că oamenii nu vor avea de suferit din cauza frigului sau a costurilor ridicate la energie în perioada de iarnă.
„Am luat în calcul şi un scenariu pesimist şi un scenariu moderat. În ambele scenarii, România va fi în siguranţă. Deci românii nu vor tremura de frig în iarna aceasta.
Şi, datorită eforturilor pe care Guvernul le-a făcut şi le face, nu vor tremura nici de frica facturilor, pentru că aceste facturi au rămas şi rămân plafonate până la 1 aprilie anul viitor, dacă nu cumva vom putea să prelungim această formă de sprijin compensarea-plafonarea”, a transmis atunci Sebastian Burduja, conform Agerpres.
Măsura plafonării prețurilor va rămâne în vigoare cel puțin până la 1 aprilie 2025, existând posibilitatea prelungirii acesteia și după această dată, conform unor indicații date de ministrul Burduja.