Cele mai citite

Galerie foto. Isco, surprins de paparazzi! Cu cine se iubeşte starul lui Real Madrid

Deşi Real Madrid nu se află în cel mai bun moment, mijlocaşul Isco traversează un sezon excelent la campioana Europei şi a intrat în atenţia presei de scandal din Spania.
29.11.2017 | 14:40

Fotbalistul spaniol în vârstă de 25 de ani a fost surprins de paparazzi sărutându-se cu iubita sa, actriţa Sara Salamo. Cei doi formează un cuplu de mai multe luni, dar au fost extrem de rezervaţi în privinţa relaţiei lor şi au evitat să se afişeze împreună.

”Încă o dată, cuplul arată că relaţia lor decurge perfect şi sunt foarte uniţi şi fericiţi”, a notat presa spaniolă, care scrie de asemenea că cei doi se văd destul rar, fapt pentru care relaţia nu a fost confirmată de niciunul dintre ei.

Isco are o clauză de reziliere de 700 de milioane de euro

Sara Salamo, în vârstă de 25 de ani, a dezvăluit recent într-un interviu că a început să studieze jurnalismul, dar a părăsit cursurile după doar trei luni axându-se mai mult pe cariera de actriţă, care este de altfel şi adevărata ei pasiune.

Isco are o prestaţie solidă la Real Madrid, el reuşind să marcheze cinci goluri în 19 meciuri jucate în acest sezon. Internaţionalul spaniol şi-a prelungit în vară contractul cu echipa Real Madrid pentru încă trei sezoane cu drept de reînnoire pe un an şi are o clauză de reziliere de 700 de milioane de euro.

 

Sara y Isco (via tumblr) #madrid #sarasalamo #iscoalarcon #isco #realmadrid #halamadrid #españa #spain #laliga @sarasalamo @iscoalarcon

A post shared by @pichabross on

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri