News

Își va da demisia Ilie Bolojan după decizia CCR privind reforma pensiilor speciale ale magistraților? Pîrvulescu: ”Votul a fost politizat”

Cum va afecta hotărârea CCR pensiile speciale ale magistraților și ce se întâmplă cu premierul Ilie Bolojan?
20.10.2025 | 18:47
Isi va da demisia Ilie Bolojan dupa decizia CCR privind reforma pensiilor speciale ale magistratilor Pirvulescu Votul a fost politizat
Își va da demisia Ilie Bolojan după decizia CCR. Sursa foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Decizia CCR privind pensiile speciale ale magistraților va schimba situația actuală și va determina demisia ministrului Ilie Bolojan?

Va avea decizia CCR consecințe asupra Guvernului Bolojan?

Curtea Constituțională a României a făcut publică decizia privind pensiile speciale ale magistraților. Judecătorii CCR au respins sesizările depuse și au stabilit că modificările propuse de Guvern nu respectau procedurile constituționale, în special din cauza lipsei avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), obligatoriu în domeniile care privesc activitatea magistraților. În consecință, actualul sistem de pensii pentru judecători și procurori rămâne în vigoare.

ADVERTISEMENT

Pentru a înțelege mai bine implicațiile acestei decizii și impactul pe care îl poate avea asupra Guvernului, FANATIK l-a contactat pe analistul politic Cristian Pîrvulescu. Acesta a explicat ce efecte imediate ar putea avea hotărârea Curții asupra situației din justiție și dacă demisia ministrului Ilie Bolojan este sau nu de așteptat în urma acestei decizii.

Ce impact va avea hotărârea pentru PSD și statul de drept

Analistul în probleme politice a subliniat că votul Curții a fost influențat politic, iar sesizarea a fost respinsă doar pe considerente formale, fără a pune în pericol statul de drept.

ADVERTISEMENT

Potrivit lui Pîrvulescu, decizia recentă privind pensiile speciale ale magistraților ridică mai degrabă probleme politice decât juridice. El explică faptul că soluția adoptată amână rezolvarea problemei, iar modificările necesare în impozitarea pensiilor care depășesc contribuțiile plătite ar implica o schimbare radicală a politicii fiscale, refuzată de Guvern din motive ideologice neclare.

ADVERTISEMENT

„Votul a fost foarte politizat. Doi dintre cei trei nominalizați recent, doamna Scântei și doamna Tănăsescu au votat împotriva, iar ceilalți au votat pentru. Ca urmare PSD-ul va fi cel care va fi în atacat ca fiind sursa acestei situații.

În realitate, Curtea a respins sesizarea deoarece a considerat că problema ridicată era una strict formală și nu ținea de funcționarea statului de drept. Statul de drept presupune respectarea regulilor și a procedurilor”, a afirmat Cristian Pîrvulescu, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

A fost respectată procedura obligatorie în cazul magistraților

Politologul a mai subliniat că, în acest caz, respectarea procedurilor era esențială, avizul Consiliului Superior al Magistraturii fiind obligatoriu pentru orice decizie care privește activitatea magistraților. Totodată, el a precizat că situația ridicată este una fără precedent, fiind importantă pentru definirea profesiei.

„În acest caz era obligatoriu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că domeniul vizat privea activitatea magistraților.

Pe de altă parte, mai mulți constituționaliști au subliniat că o astfel de situație nu a mai existat până acum, fiind o chestiune esențială pentru definirea profesiei”, a mai menționat expertul în politică.

Se va concretiza demisia lui Ilie Bolojan?

La întrebarea privind demisia premierului Ilie Bolojan, Pîrvulescu explică că decizia de a nu forța plecarea acestuia este justificată, deoarece înlocuirea ministrului nu ar rezolva problema de fond. El atrage, totodată, atenția că, deși adesea se vorbește despre diferența dintre formă și fond, cele două aspecte sunt, de fapt, strâns legate.

„Este o soluție care nu rezolvă problema, ci doar o amână. Asta pentru că, în esență, problema este una politică, nu juridică. Decizia are la bază un calcul politic și nu este condiționată în niciun fel de Comisia Europeană sau de PNRR.

Discuția vizează impozitarea pensiilor pentru partea care depășește contribuțiile plătite, ceea ce ar presupune o schimbare radicală a politicii fiscale. Guvernul refuză însă această abordare din motive ideologice, care nu sunt foarte clare.

Problema, așadar, rămâne nerezolvată. Nici nu se întrevede o soluție clară, iar demisia ministrului nu ar schimba situația. Din acest punct de vedere, e o decizie corectă ca ministrul să nu plece din funcție.

În final, este o chestiune mai degrabă de formă decât de fond. Totuși, în România se vorbește adesea despre diferența dintre formă și fond, uitând că, în realitate, cele două sunt strâns legate între ele”, țină să puncteze Pîrvulescu, pentru FANATIK.

Va crea decizia CCR un precedent pentru pensiile private?

Analistul politic mărturisește că decizia decizia Curții Constituționale privind pensiile speciale ale magistraților nu va genera, cel mai probabil, un precedent pentru pensiile private. El arată că avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituție prevăzută în mod expres în Constituție, nu se aplică în același mod în cazul pensiilor private. Totuși, hotărârea ar putea produce un efect pozitiv asupra deblocării situației din justiție pe termen scurt, iar problema ar trebui abordată cu mai multă responsabilitate

„Nu cred că această decizie va crea un precedent pentru pensiile private, deoarece, în acest caz, avizul CSM nu are aceeași bază constituțională. Să nu uităm că CSM este o instituție prevăzută explicit în Constituție.

Totuși, hotărârea ar putea avea efecte asupra deblocării situației din justiție, cel puțin pe termen scurt. Problema ar trebui tratată cu mai multă responsabilitate”, a spus, în final, reputatul analist politic.