Fotbal intern

Islandezii, optimiști după mutarea în iunie a barajului cu România: ”Vom juca bine și ne vom califica la EURO”

18.03.2020 | 10:44
Islandezii optimisti dupa mutarea in iunie a barajului cu Romania Vom juca bine si ne vom califica la EURO
ADVERTISEMENT

Campionatul European din vara lui 2020 s-a mutat, din cauza crizei de coronavirus la nivel mondial, în iunie 2021. Acesta a lăsat loc meciurilor de baraj, programate inițial să aibă loc în luna martie. Astfel, Islanda – România se va juca în iunie 2020. Asta dacă situația sanitară o va permite. Gazdele noastre sunt extrem de optimiste după măsura luată marți de UEFA.

Islandezii sunt optimiști înainte de barajul cu România din iunie: ”Vom juca bine și ne vom califica la EURO”

Luna iunie va fi una extrem de importantă pentru fotbalul din Islanda, dar și cel din România. La Reykjavik, naționalele lui Erik Hamren și Mirel Rădoi vor juca semifinala barajului de calificare la EURO 2021.

ADVERTISEMENT

După ce Mirel Rădoi spunea, la câteva ore de la decizia UEFA de mutare a meciului în iunie, că măsura este una de bun augur, date fiind condițiile meteo din vară, suedezul de pe banca nordicilor este și el optimist.

Erik Hamren, al cărui contract pe doi ani semnat cu Islanda în august 2018 expira în această vară, spune că va continua pe banca micuțului stat nordic, și dă asigurări că elevii săi nu numai că vor elimina România, dar se vor califica la turneul final din 2021.

ADVERTISEMENT

”Obiectivul a fost întotdeauna să ajungem la Campionatul European. Jocul este în iunie și avem șanse mari să ajungem la EURO, dar nu se știe niciodată cum merg lucrurile. Din prima zi, obiectivul a fost stabilit pentru a merge la turneul final.

Jucătorii sunt foarte concentrați să se califice la Campionatul European. Vom juca bine în iunie și vom ajunge la EURO. Și eu voi fi acolo”, a spus suedezul, conform Visir.

ADVERTISEMENT

Hamren are două meciuri de baraj în istoricul său de selecționer. În 2009, de pe banca Suediei, a pierdut barajul pentru Mondiale cu Portugalia. Apoi, în 2014, a dus Suedia la EURO.

Optimism la cote mari și în naționala României

Deși spune că nu e sigur că meciul poate avea loc în iunie, dată fiind situația gravă la nivel european cu evoluția epidemiei de coronavirus, Mirel Rădoi vede partea pozitivă a mutării în Iunie a meciului cu Islanda.

ADVERTISEMENT

”Vom vedea dacă situația globală ne va permite să îl jucăm în iunie, ar fi extraordinar ca orice pericol să dispară până atunci.

Dacă va fi așa, ar putea fi câteva avantaje sportive pentru noi. Faptul că am beneficia în mod cert de un gazon mai bun decât ar fi fost la Reykjavik în martie și de condiții meteo mai apropiate de cele cu care sunt obișnuiți jucătorii noștri”, a spus selecționerul, marți, 17 martie.

ADVERTISEMENT