Cele mai citite

“Să nu ne îmbătăm cu apă caldă”. Pe cine a remarcat Contra!

Israel - România 1-2, în primul amical al anului pentru cele două selecţionate. Cosmin Contra i-a lăudat pe tricolori, dar a găsit şi câteva puncte slabe.
24.03.2018 | 22:21
ADVERTISEMENT

România a învins-o pe Israel, scor 2-1, în primul amical pe 2018 al celor două selecţionate. La finalul meciului de la Netanya, Cosmin Contra a analizat prestaţia tricolorilor şi a susţinut că au existat şi puncte slabe în jocul elevilor săi.

O primă repriză pe care am controlat-o. A fost o singură sincopă, la şutul lui Ben Haim. Am suferit pe benzile laterale. Am avut o reacţie de echipă puternică, dar să nu ne îmbătăm cu apă caldă. Am dat două goluri, dar am suferit pe final. Israelul este o echipă bună. Îmi felicit băieţii. E important să avem acelaşi spirit. Mi-a fost frică la 1-0 pentru ei. Mi-a fost frică de reacţia lor. De obicei, când primeam gol ne prăbuşeam”, a declarat Cosmin Contra.

Bancu, remarcat după Israel – România 1-2

Selecţionerul României l-a lăudat pe Nicuşor Bancu la finalul meciului. Bancu, în ultima lună, a fost printre cei mai constanţi jucători de la Craiova. Defensiva a făcut un meci foarte bun. Încercăm să cristalizăm o echipă. Sunt lucruri care m-au nemulţumit. Am avut 20 de minute proaste în a doua repriză. Nu am ştiut să gestionăm ultimele minute”, a mai precizat Contra.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria CELE MAI CITITE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri