Mişcările câştigătoare ale lui Contra. Mutări şi debuturi inspirate

Silviu Ghering   
in Stiri sportive
24/03/2018, 22:32
SPECIAL FANATIK
Mişcările câştigătoare ale lui Contra. Mutări şi debuturi inspirate

Pentru dubla amicală cu Israel şi Suedia, selecţionerul Cosmin Contra a convocat la lotul naţional 5 jucători care nu au mai jucat până acum în echipa reprezentativă: Ionuţ Nedelcearu (21 de ani, FC Ufa, Rusia), Paul Anton (26 de ani, Anju Mahacikala, Rusia), Dennis Man (19 ani, FCSB), Alexandru Mitriţă (23 de ani, CS U Craiova) şi Alexandru Cicâldău (20 de ani, Viitorul).

Cu toate acestea, în ciuda reconstrucţiei declarate şi a caracterului de verificare a potenţialului tânăr din fotbalul românesc, Cosmin Contra a trimis pe teren la Netanya un prim „11″ cu o medie de vârstă ridicată la nu mai puţin de 29 de ani: Fl. Niţă (30 de ani) – R. Benzar (26), D. Grigore (31), Cr. Săpunaru (34), N. Bancu (25) – M. Pintilii (32), R. Marin (22) – C. Deac (32), C. Budescu (29), Ghe. Grozav (27) – Cl. Keşeru (31). Cu jumătate de echipă, 6 jucători, peste 30 de ani. După pauză, selecţionerul a schimbat inspirat şi primul meci din 2018 al echipei naţionale a însemnat şi prima victorie. „Tricolorii” au învins prin golurile marcate de Stanciu (’64) şi Ţucudean (’82), respectiv Hemed (’60) pentru Israel. În echipa noastră s-au consemnat 3 debuturi: Mitriţă, Anton şi Cicâldău. Ceilalţi „boboci” convocaţi în premieră la lot, Nedelcearu şi Man au rămas pe banca de rezerve.

Schimbări şi debuturi cu folos. Contra a mutat inspirat în Israel

A trebuit să deschidă scorul „englezul” Tomer Hemed (joacă la Brighton & Hove Albion, în Premier League) pentru ca selecţionerul Cosmin Contra să facă primele schimbări, în minutul 60. Târzii, dar inspirate. Au ieşit Deac, Budescu şi Grozav, au intrat Stanciu (care a egalat la nici 4 minute), Chipciu şi Mitriţă, aflat la primul său meci în echipa naţională. În minutul 70 Contra l-a trimis pe teren pe Ţucudean în locul lui Keşeru şi „ceferistul” avea să înscrie golul victoriei. În minutul 72 s-a produs şi al doilea debut al serii, Paul Anton în locul lui Mihai Pintilii, iar în minutul 83 încă un „boboc” a primit botezul naţioanlei: Cicâldău l-a înlocuit pe Răzvan Marin. Trei debuturi în prima victorie a anului şi prima victorie cu Israel după 22 de ani nu-i chiar rău.

Plusurile din repriza a doua

Se poate spune că schimbările lui Contra au schimbat faţa jocului pentru că pe teren nu a mai fost spre final decât o echipă, cea în galben, chiar dacă în prelungiri gazdele au trecut pe lângă egalare. Mitriţă ne-a amintit ce este driblingul şi ce vrea el, a alergat mult, a dinamizat linia mediană, i-a dat pasa de gol lui Ţucudean pentru 2-1, Chipciu a încercat să ordoneze jocul, de Stanciu ce să mai spunem, golul său de 1-1 vorbeşte pentru el, un plus fiind şi colaborarea bună cu „tupeistul” Mitriţă, Anton şi-a făcut treaba conştiincios, fără trac la debut, fără excese de niciun fel, nici pozitive, nici negative, Ţucudean a intrat, a marcat, am cîştigat, iar Cicâldău şi-a majorat cota pe site-urile de specialitate spre un milion de euro (era cotat pe transfermarkt la 700.000 înaite de debutul la naţională).

Egalul danez a dat până acum „grosul” debutanţilor lui „Guriţă”

Alexandru Ioniţă (23 de ani) a fost primul jucător care a debutat la echipa naţională în mandatul de selecţioner al lui Cosmin Contra. Chiar la primul meci al acestuia pe banca tehnică a României. Pe atunci la Astra, „rapidistul” Ioniţă a intrat pe teren în locul lui Constantin Budescu, în minutul 82 al meciului România – Kazahstan, 3-1 la Ploieşti pe 5 octombrie, penultimul meci din preliminariile CM 2018.

Mihai Bălaşa (23 de ani) a debutat ca titular cu Danemarca, 1-1 pe 8 octombrie 2017, la Copenhaga, ultimul meci din preliminariile pentru CM 2018, şi a jucat tot meciul.

Nicuşor Bancu (25 de ani) a debutat tot în Danemarca – Romania 1-1, pe 8 octombrie 2017. A intrat pe teren la Copenhaga în minutul 66, la scorul de 1-0 pentru danezi şi de la el a plecat faza care a dus la golul egalizator reuşit de „tricolori” în minutul 88: centrarea sa l-a găsit bine pe Ţucudean în careu, acesta a preluat, a tras, mingea a fost deviată de apărarea danezilor şi a ajuns la Deac, care a împins-o în plasă şi a marcat primul său gol pentru echipa naţională. A făcut un meci foarte bun cu Israel, a fost unul dintre primii remarcaţi ai selecţionerului Cosmin Contra : „Bancu a fost printre cei mai buni jucători de la Craiova şi nu mi-a fost frică să-l bag. Aveam nevoie de incursiunile lui. A făcut un meci bun şi mă bucur pentru el”.

George Ţucudean (26 de ani) a debutat tot la Copenhaga, la acel amintit deja de două ori 1-1 cu Danemarca şi a avut o contribuţie importantă în stabilirea rezultatului final. Intrat pe teren în minutul 83, în locul lui Alexandru Băluţă, Ţucudean a şutat spre poarta lui Kasper Schmeichel mingea care a ajuns la Ciprian Deac, autorul golului egalizator marcat de „tricolori” cu două minute înainte de final. La Netanya a marcat golul victoriei. Punct.

Florin Niţă este cel mai „puriu” debutant al lui Cosmin Contra. A jucat primele sale minute „tricolore” pe stadionul unei rivale, CFR Cluj (era pe atunci la FCSB), în amicalul cu Turcia, 2-0 pe 9 noiembrie. L-a înlocuit pe Costel Pantilimon în minutul 71, iar numele său a fost scandat în picioare de publicul din Gruia. La doar 5 minute de la intrarea pe teren a avut o paradă senzaţională în faţa lui Cengiz Under: fundaşul stânga al turcilor, Atila Turan, a centrat perfect pentru Under, care, nemarcat, a trimis cu capul din apropiere, iar Niţă, cu un reflex uluitor, a respins balonul, apoi Dragoş Grigore a degajat de pe linia porţii. La Netanya a avut cel puţin 3 intervenţii salvatoare la mingii pe care scria „gol”, amintiţi-vă numai reflexul din faţa lui Dia Saba din debutul reprizei secunde…

Lotul deplasat de Cosmin Contra în Israel

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Nantes, 48 de meciuri/0 goluri*), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Bogdan Lobonţ (AS Roma, 85/0)

Fundaşi: Romario Benzar (FCSB, 11/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 1/0), Cosmin Moţi (Ludogoreţ, 12/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 24/0), Dragoş Grigore (Al Sailiya, 32/0), Alin Toşca (Benevento, 10/0), Ionuţ Nedelcearu (UFA, 0/0), Nicuşor Bancu (CS U Craiova, 2/0)

Mijlocaşi: Mihai Pintilii (FCSB, 41/1), Răzvan Marin (Standard Liege, 10/1), Alexandru Cicâldău (Viitorul, 1/0), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 20/7), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 33/4), Dorin Rotariu (Royal Mouscron-Péruwelz, 4/0), Paul Anton (Anji Mahacikala, 1/0), Gheorghe Grozav (Bursaspor, 24/5), Dennis Man (FCSB, 0/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 14/1), Alexandru Mitriţă (CS U Craiova, 1/0), Constantin Budescu (FCSB, 9/4)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 24/6), George Ţucudean (CFR Cluj, 3/1)

* Cifrele jucătorilor includ şi meciul cu Israel

„Suntem pe un drum bun, dar ceea ce contează sunt meciurile oficiale. Mi-a fost frică după 1-0 că ne vom prăbuşi. Am avut 20 de minute foarte proaste, n-am ştiut să gestionăm finalul de meciuri şi vrem să nu mai suferim atât. Totuşi, am avut o reacţie extraordinară, iar jucătorii merită toate felicitările. Avem un lot bun, echilibrat” – Cosmin Contra

„Am avut o atitudine bună. Sunt fericit şi pentru mine, că am debutat şi am dat o pasă de gol. Îmi doream tare mult să fac pasul către echipa mare. Nu am avut emoţii. Când am intrat, a fost o bucurie foarte mare” – Alexandru Mitriţă

„Păcat că nu am marcat în prima repriză. Am intrat bine în meci şi am reuşit să întoarcem rezultatul. În repriza a doua, când s-a jucat pe contre, am marcat de două. La gol m-am simţit bine cu Mitriţă. Am plecat bine în «gaură» şi l-am lobat pe portar. Dacă sunt aici, înseamnă că merit. E bine că am marcat eu, data viitoare poate marchează Keşeru. Nu e un concurs. Suntem o echipă tânără. Avem talent şi cu o dorinţă mai mare putem face lucruri bune” – George Ţucudean

„Mă bucur că am câştigat. E bine pentru moralul nostru. În mod normal, când am mingea la 16-20 de metri, încerc să şutez. Cred că asta este una dintre calităţile mele. Îmi place foarte mult să şutez când am mingea. Cel mai important e că am câştigat, nu că am marcat eu. E meciul 20 pentru mine la naţională. Sunt foarte mândru de asta” – Nicolae Stanciu

4 jucători dă FCSB lotului convocat de Cosmin Contra, fiind astfel echipa cea mai bine reprezentată la naţională, urmată de liderul Ligii 1 Betano, CFR Cluj, cu 3 reprezentanţi şi de CS U Craiova, Ludogoreţ, Kayserispor cu câte 2 jucători fiecare.

8 jucători au debutat în 2017 la echipa naţională: Sergiu Hanca, Cristi Ganea, Alexandru Băluţă (în mandatul lui Cristoph Daum), Alexandru Ioniţă, Mihai Bălaşa, Nicuşor Bancu, George Ţucudean, Florin Niţă (în mandatul lui Cosmin Contra)

15 ani sunt între cel mai tânăr jucător din lotul convocat de Cosmin Contra, Dennis Man (19 ani din 26 august 2017) şi cel mai „copt”, Cristi Săpunaru (34 de ani în mai puţin de două săptămâni, pe 5 aprilie)

8 jucători au debutat în cele 5 meciuri de când Cosmin Contra este selecţionerul echipei naţionale  a Rămâniei: Alexandru Ioniţă, Mihai Bălaşa, Nicuşor Bancu, George Ţucudean, Florin Niţă, Alexandru Mitriţă, Paul Anton şi Alexandru Cicâldău