Nicio categorie

Istanbul, Tokyo sau Madrid, cine va găzdui JO 2020?

În această seară, jurul orei 22:30, se va vota în reuniunea CIO de la Buenos Aires numele oraşului gazdă al Jocurilor Olimpice  de vară din anul 2020. Trei oraşe se află în cursă,...
07.09.2013 | 15:50
Istanbul, Tokyo sau Madrid, cine va găzdui JO 2020?
Madridul speră că a şasea tentativă de a găzdui JO va fi încununată cu succes

În această seară, jurul orei 22:30, se va vota în reuniunea CIO de la Buenos Aires numele oraşului gazdă al Jocurilor Olimpice  de vară din anul 2020. Trei oraşe se află în cursă, Istanbul, Madrid şi Tokyo. Dintre acestea, doar capitala Japoniei a mai găzduit o dată Olimpiada, ediţia din 1964. Singurul oraş care a primit acest drept de două ori în istoria olimpică a fost Londra (1948 şi 2012). Alte cinci oraşe care au sperat să repete statutul de gazdă (Berlin, Moscova, Roma, Melbourne şi Tokyo) au eşuat în încercările lor.

Curiozităţi din istoria votărilor anterioare

Pînă la JO 1936 nu s-a votat pentru stabilirea oraşului gazdă. Această misiune revenea comitetului CIO care dezbătea şi anunţa numele oraşului. Prima dată s-a votat pentru JO 1936, iar locul de votare a fost Barcelona, în 1931. A cîştigat Berlin în faţa capitalei Catalunyei.

Doar de patru ori oraşul care a cîştigat primul tur de scrutin nu a fost şi desemnat învingător, în 1976 (Montreal), 1996 (Atlanta), 2000 (Sydney) şi 2016 (Rio de Janeiro)

SUA este ţara cu cele mai multe candidaturi, 10 (Los Angeles, Atlanta, New York, Baltimore, Chicago, Detroit, Chicago, Philadelphia, Mineapolis şi San Francisco), urmată de Germania, 5 (Berlin, Munchen, Nurnberg, Koln şi Frankfurt), Australia (Brisbane, Sydney, Melbourne), Marea Britanie (Londra, Manchester, Birmingham) şi Japonia (Nagoya, Osaka, Tokyo).

30 de ţări au candidat de-a lungul anilor, tot SUA avînd cele mai multe candidaturi (20), urmate de Spania, Franţa şi Japonia, cîte 7, Marea Britanie, Italia şi Olanda, cîte 6.

Doar patru oraşe au candidat şi la JO de vară şi la cele de iarnă. Este vorba de Munchen, Montreal, Helsinki şi Minneapolis. Aceasta este o ediţie cu doar trei candidate, o situaţie specială, depăşită doar de ediţia 1988, cînd au fost doar două, o afacere sută la sută asiatică, între Seul şi Nagoya, rezolvată în favoarea primei localităţi.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NICIO CATEGORIE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri