Ediţia inaugurală a avut la start doar 13 echipe (7 din America de Sud, 4 din Europa şi două din America de Nord), printre care şi România, condusă la acea vreme de regele Carol al II-lea. Toate meciurile s-au jucat la Montevideo, iar golgheterul turneului a fost desemnat legendarul argentinian Guillermo Stabile.
FINALA
Uruguay a cucerit prima Cupă Mondială din istorie, după o victorie cu 4-2 în faţa Argentinei, la meci asistînd peste 90.000 de spectatori.
Spre deosebire de prima ediţie, unde echipele au participat pe bază de invitaţie, turneul din Italia a avut o fază preliminară. 16 reprezentative s-au calificat, România părăsind competiţia încă din prima rundă, învinsă fiind de Cehoslovacia.
FINALA
Italia a trecut în ultimul act de Cehoslovacia, scor 2-1, cu un gol marcat în prelungiri. Ambele echipe au folosit un sistem de joc inimaginabil în zilele noastre: 2-3-5!
Franţa a primit şansa de a găzdui cea de-a treia Cupă Mondială, decizia stîrnind critici virulente din partea sud-americanilor, care s-ar fi aşteptat ca turneul final să le revină. Uruguay şi Argentina au refuzat să ia parte la această ediţie, în timp ce Spania nu a fost lăsată să participe din cauza războiului civil din ţară.
FINALA
Italienii şi-au apărat cu succes titlul, învingînd în finală Ungaria cu scorul de 4-2.
A fost o ediţie specială: prima după Cel de-al Doilea Război Mondial şi totodată singura din istorie în care trofeul, numit în premieră „Jules Rimet”, nu a fost adjudecat în urma unui singur meci, ci a unei grupe finale, în care s-au calificat Brazilia, Uruguay, Spania şi Suedia.
FINALA
De fapt meciul decisiv pentru clasamentul final, a fost o dramă pentru întreaga ţară-gazdă. Uruguay întorcea de la 0-1 un meci simplu iniţial pentru Brazilia şi îndolia o naţiune, 2-1 pentru al doilea său titlu suprem.
Rămîne în amintirea tuturor drept turneul cu media cea mai mare de goluri înscrise per meci, fiind consemnate numeroase rezultate neverosimile acestui sport, precum 9-0, 8-3, 7-2 sau chiar 7-5, toate în timp regulamentar!
FINALA
A doua mare surpriză mondială, după victoria Uruguayului cu 4 ani înainte. Super-favorita Ungaria pierdea incredibil în faţa RFG-ul lui Fritz Walter, 2-3 după 2-0 în minutul 8 şi 8-3 în grupă!
Situaţiile imprevizibile au continuat şi-n Suedia. Argentinienii au disputat primul meci, împotriva RFG-ului, în echipamentul lui IFK Malmo, după ce şi-au uitat acasă tricourile de rezervă! Brazilia şi Anglia au oferit în faza grupelor primul 0-0 din istoria competiţiei.
FINALA
Şapte goluri s-au marcat între Suedia şi Brazilia, cele două stabilind un adevărat record în această privinţă. Sud-americanii s-au impus cu 5-2, printre marcatori regăsindu-se şi un puşti de 18 ani, numit Pele.
O altă ediţie cu poveşti de neuitat. Chile şi Italia au oferit un meci atît de brutal, încît arbitrul acelei partide a inventat cîţiva ani mai tîrziu cartonaşele galbene şi roşii. Un jucător italian a fost eliminat în minutul 12 al confruntării, dar a refuzat să părăsească terenul, fiind scos de pe gazon numai de poliţie!
FINALA
Brazilienii şi-au apărat trofeul, după 3-1 împotriva Cehoslovaciei, chiar dacă Pele nu a putut evolua în acel meci.
Ediţia pe care englezii o vor ţine minte pentru totdeauna. Pe plan sportiv, pentru că individual s-a remarcat portughezul Eusebio, golgheterul turneului, cu nu mai puţin de 9 reuşite. Preţ de 28 de ani, nici o altă ediţie nu a strîns mai mulţi spectatori decît aceasta.
FINALA
Anglia a cucerit singurul său titlu mondial după un meci de infarct cu RFG-ul, impunîndu-se în prelungiri cu 4-2, după ce nemţii egalaseră la 2 în minutul 89 şi golul al treilea (unul din cele 3 ale lui Hurst!) a creat foarte multe controverse ani de-a rîndul.
Românii au avut parte de o grupă infernală, cu Brazilia, Anglia şi Cehoslovacia, pe care au încheiat-o foarte onorabil, pe locul trei. În ciuda temperaturilor ridicate din Mexic, s-a jucat spectaculos, turneul atingînd audienţe record în lume. A fost pentru prima oară cînd meciurile au putut fi urmărite la TV în format color.
FINALA
Cu o echipă considerată de mulţi specialişti drept cea mai bună din istorie, Brazilia a învins Italia cu 4-1, intrînd definitiv în posesia trofeului „Jules Rimet” ca prima naţională care reuşea tripla mondială.
După îndelungate insistenţe, nemţii au primit în cele din urmă şansa de a organiza competiţia. Marile echipe, precum Anglia, Franţa, URSS, Mexic sau Spania nu s-au calificat însă, pe listă apărînd nume modeste ca RDG, Haiti, Australia sau Zair.
FINALA
Lipsiţi de o concurenţă pe măsură, nemţii au învins Olanda cu 2-1 în ultimul act, după 0-1 în chiar primul minut, din 11 m, fără ca nemţii să atingă mingea!
Peste 100 de reprezentative au participat în faza calificărilor, un adevărat record la acea vreme, singurul nume important care nu a reuşit să depăşească preliminariile fiind Uruguayul. Aproape toate meciurile au avut asistenţe de peste 20.000 de spectatori, excepţie făcînd partida Scoţia – Iran, urmărită din tribune de numai cîteva mii de oameni.
FINALA
Argentina a luat primul său trofeu, 3-1 în finala cu Olanda, după prelungiri, Mario Kempes, golgheterul turneului (6 reuşite), marcînd decisiv, de două ori. În minutul 90, la 1-1, olandezii au avut o bară.
Ibericii nu au fost îndeajuns de puternici pentru a se înscrie pe lista echipelor cîştigătoare de trofeu în propriul fief, părăsind competiţia în cea de-a doua fază a grupelor. În schimb, Polonia i-a surprins pe mulţi, mergînd pînă în semifinale
FINALA
Italia a învins RFG cu 3-1 la Madrid, toate cele 4 goluri venind în repriza secundă
O ediţie memorabilă datorită disputei dintre Anglia şi Argentina, jucate în faza sferturilor de finală şi în care Maradona a înscris două goluri antologice, unul neregulamentar, cu mîna, iar celălat ireal, după ce a driblat 6 adverasri!
FINALA
Argentina a cucerit trofeul, deşi RFG-ul a revenit de la 0-2 în decurs de 6 minute (74, 80). Golul decisiv a fost marcat de Burruchaga în minutul 83.
Speranţele italienilor s-au văzut spulberate în semifinale de Argentina. Prezentă din nou la turneul final după 20 de ani, România a trecut de grupe şi s-a oprit în optimile de finală, învinsă la penalty-uri de Irlanda.
FINALA
Asemenea precedentei ediţii, Argentina şi RFG şi-au disputat ultimul act, de această dată cîştig de cauză avînd nemţii, cu un scurt 1-0 dintr-un 11 m în minutul 85.
România a avut un parcurs istoric, urcînd pînă în sferturile de finală, unde numai ghinionul a făcut să fie eliminată de Suedia, tocmai la penalty-uri. Hagi & comp. au devansat echipe redutabile, precum Elveţia, Columbia sau Argentina.
FINALA
A fost un meci nespectaculos, cîştigat de Brazilia cu 3-2 în faţa Italiei la penalty-uri, după 120 de minute fără goluri.
După 60 de ani, turneul a revenit în Hexagon. Croaţii s-au descurcat peste aşteptări, cucerind medaliile de bronz. Mai mult, ei au fost cei care ne-au stopat drumul în optimi, după un gol din penalty marcat de Davor Suker în prelungirile primei reprize.
FINALA
Motivaţi de public, francezii au spulberat Brazilia, scor 3-0, Zinedine Zidane reuşind o „dublă”.
Împinişi de la spate de arbitri, sud-coreenii au ajuns în postura de a disputa finala mică. În schimb, Franţa, deţinătoarea trofeului, s-a făcut de rîs, încheind grupa pe ultimul loc, fără a marca vreun gol.
FINALA
Brazilia a trecut de Germania într-o finală fără istoric, Ronaldo marcînd ambele goluri ale meciului.
Nemţii au fost martorii unui moment incredibil, cînd Zidane, la ultimul meci din carieră, a văzut cartonaşul roşu după ce l-a lovit cu capul în piept pe Materazzi, paradoxal, aceştia fiind şi cei doi marcatori din timpul regulamentar al finalei.
FINALA
Italia s-a impus la penalty-uri împotriva Franţei cu scorul de 5-3, cucerind cel de-al patrulea trofeu din istorie.
O ediţie inedită, desfăşurată pentru prima oară în Africa. Dacă-n tribune suporterii au creat o atmosferă aparte, pe teren evidenţiată a fost doar confruntarea dintre Uruguay şi Ghana, decisă la penalty-uri şi-n care Suarez a comis intenţionat henţ pentru a evita un gol.
FINALA
Olandezii au pierdut pentru a treia oară ultimul act, de această dată în faţa Spaniei, cu un gol decisiv înscris de Iniesta în prelungiri (116).