News

Video. Italia, campioană mondială în 1982! Rossi, eroul lui Bearzot! Cum a ratat România o nouă calificare

În fiecare weekend, FANATIK.RO îţi prezintă istoria Campionatului Mondial. Italia a câştigat pentru a treia oară trofeul, Paolo Rossi fiind eroul naţionalei antrenate de Enzo Bearzot.
15.04.2018 | 13:16

Ediţia din 1982 s-a disputat în Spania, după ce a existat o înţelegere cu Germania de Vest, care a primit organizarea Mondialului din 1974. După 48 de ani în care la turneul final au fost prezente 16 echipe, excepţie fiind ediţiile din 1938 şi 1950, din 1982, 24 de selecţionate urmau să se califice în Spania.

Olanda, vicecampioana mondială la ultimele două ediţii, Suedia, Mexic sau Uruguay au ratat calificarea la Mondialul din 1982. Cu toate astea, Anglia, Uniunea Sovietică sau Cehoslovacia s-au reîntors la turneul final după absenţe lungi. Pe lângă cele trei, plus Spania şi Argentina, calificate din oficiu, Brazilia, Chile, Peru, Belgia, Polonia, Scoţia, Germania de Vest, Algeria, Ungaria, Italia, Honduras, Irlanda de Nord, Iugoslavia, Austria, El Salvador, Camerun, Franţa, Kuwait şi Noua Zeelandă obţineau biletele pentru Campionatul Mondial.

Blatul care i-a trimis acasă pe algerieni

După ce numărul echipelor a crescut la 24, FIFA a decis să crească numărul grupelor la şase. Primele două formaţii clasate în fiecare grupă se calificau în faza următoare, una asemănătoare cu cea de la ediţiile precedente. Italia s-a calificat în faza grupelor principale după trei rezultate de egalitate, jocul echipei fiind intens criticat de ziarele din Peninsulă. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

În a doua grupă s-a disputat unul dintre cele mai controversate meciuri din istoria Mondialelor. Algeria a surprins întreaga lume când a învins Germania de Vest, scor 2-1, în primul meci al grupei. Africanii au fost învinşi de Austria în a doua partidă şi au învins Chile şi sperau într-o calificare. Austriecii trebuiau să învingă Germania de Vest pentru ca algerienii să ajungă în faza principală a grupelor. Pe 25 iunie, pe „El Molinon” din Gijon, s-a disputat o farsă de meci. Horst Hrubesch a marcat în minutul 10 pentru nemţi, ca mai apoi cele două echipe să facă figuraţie. La acel scor, Germania de Vest şi Austria se calificau. Fanii i-au fluierat pe jucători, dar nimic nu a mai contat, Algeria părăsea competiţia. După acest meci, FIFA a decis ca meciurile din ultima etapă a grupelor să se dispute de la aceeaşi oră.

Italia a renăscut în grupele principale

În faza a doua a grupelor s-au calificat Polonia, Italia, Germania de Vest, Austria, Belgia, Argentina, Anglia, Franţa, Irlanda de Nord, Spania, Brazilia şi Uniunea Sovietică. „Squadra Azzurra” s-a dezlănţuit cu Argentina şi Brazilia, iar Paolo Rossi, cu o triplă, a fost eroul lui Enzo Bearzot împotriva selecţionatei „Selecao”. Franţa, cu două victorii, Germania de Vest şi Polonia s-au calificat în semifinale.

Italia, ajutată de dubla lui Paolo Rossi, a învins Polonia, scor 2-0, în prima semifinală. Spectacolul a fost total la al doilea meci al acestei faze, Germania de Vest – Franţa. Pierre Littbarski, respectiv Michel Platini au marcat în primele 90 de minute. Momentul cel mai controversat a avut loc în minutul 57, când Harald Schumacher l-a făcut KO pe Patrick Battiston cu o intrare criminală. Fundaşul francez s-a ales cu o comoţie cerebrală şi cu cinci dinţi lipsă. Arbitrul partidei nu i-a acordat portarului german nici măcar cartonaşul galben, chira dacă faultul fusese unul de cartonaş roşu. La finalul celor 120 de minute ale meciului de la Sevilla, cele două formaţii erau la egalitate, scor 3-3, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare. Şutul lui Maxime Bossis a fost apărat de Schumacher, iar nemţii ajungeau în finală.

Al treilea succes al italienilor

Pe 10 iulie, Polonia a obţinut medalia de bronz în dauna Franţei, scor 3-2, la Alicante. O zi mai târziu s-a disputat şi finala Mondialului, cel mai aşteptat meci al anului. La prima vedere, Germania de Vest era favorită, însă nimeni nu trece cu vederea peste ultimele prestaţii ale italienilor. După o primă repriză ştearsă, fără niciun gol marcat, italienii au deschis scorul prin Paolo Rossi în minutul 57, după ce Cabrini ratase un penalty. Marco Tardelli şi Alessandro Altobelli au dus scorul la 3-0 cu nouă minute înainte de finalul meciului. Paul Breitner a marcat golul de onoare pentru Germania de Vest în minutul 83, însă Italia cucerea al treilea trofeu mondial.

Eroul Rossi

Paolo Rossi a fost vedeta Mondialului, însă atacantul italian fusese suspendat în 1980, după scandalul „Totonero”. Şocul a fost unul uriaş pentru fotbalul italian, iar fotbalistul urma să stea pe bară timp de trei ani, ca mai apoi, suspendarea să fie redusă la doi ani. „Am vrut, atunci, să plec din Italia. Eram nevinovat, dar în vârtejul scandalului, nimeni nu a vrut să mă asculte”, avea să declare Paolo Rossi peste ani. La finalul sezonului 1981-82, atacantul de 25 de ani revenea pe teren în tricoul lui Juventus şi ajungea, alături de Italia, la Campionatul Mondial din Spania. Primele evoluţii au fost şterse, iar presa şi fanii cereau ca jucătorul să fie schimbat. Enzo Bearzot nu a vrut să audă şi a continuat cu Paolo Rossi în primul „11”. Atacantul i-a răsplăit încrederea şi a marcat şase goluri în ultimele trei meciuri ale Italiei.

România, out după un start bun în preliminarii

Echipa naţională a României a jucat în Grupa a 4-a din preliminarii, alături de Anglia, Ungaria, Norvegia şi Elveţia. Toţi specialiştii vedeau o luptă în trei, iar tricolorii au reuşit o victorie de senzaţie cu Anglia, la Bucureşti, scor 2-1. După o remiză fără goluri pe Wembley, România părea că se califica la un Mondial după 12 ani de absenţă. A urmat căderea, una inexplicabilă, tricolorii obţinând o singură victorie în ultimele cinci meciuri. Încă o dată, România se împiedica pe final, însă meciul cu Elveţia, ultimul din grupă, a însemnat debutul pe banca tehnică al lui Mircea Lucescu, cel care îi va califica pe tricolori la Europeanul din 1984, chiar în dauna Italiei.

5 curiozităţi de la ediţia din 1982

– În minutul 81 al meciului Franţa – Kuwait, la scorul de 3-1, Alain Giresse a marcat după ce asiaticii s-au oprit din joc, aceştia auzind un fluier din tribune. Jucătorii antrenaţi de Carlos Alberto Parreira l-au înconjurat pe arbitrul Miroslav Stupar, cerând ca golul să fie anulat. Concomitent, camerele TV îl filmau pe Fahad Al Ahmed Al Jaber Al Sabah, prinţul Kuwaitului, cum a coborât din tribune şi le-a cerut jucătorilor să iasă de pe teren dacă golul nu va fi anulat. Sovieticul Stupar a anulat reuşita francezilor şi a reluat meciul cu o minge de arbitru. Şeicul a fost amendat de FIFA cu 10.000 de dolari pentru “spectacolul” de la Valladolid.

– Dino Zoff a devenit în 1982 cel mai bătrân fotbalist care a cucerit Cupa Mondială, portarul italian având 40 de ani şi 133 de zile pe 11 iulie, ziua finalei cu Germania de Vest.

– Pentru prima oară în istoria Mondialelor, FIFA a decis să introducă două premii individuale, Balonul de Aur, destinat celui mai bun fotbalist al turneului final, şi Gheata de Aur, acordată celui mai bun marcator al ediţiei. Ambele premii au fost câştigate de Paolo Rossi în 1982.

– La turneul final din 1982, în premieră, s-au calificat echipe naţionale din toate cele şase confederaţii. Abia la ediţia din 2006 s-a mai repetat situaţia.

– Pe 15 iunie, la Elche, Ungaria devenea prima naţională care reuşea să marcheze zece goluri într-un meci de Campionat Mondial. Maghiarii au învins fără drept de apel selecţionata statului El Salvador, scor 10-1. Înfrângerea este cea mai drastică din istoria naţionalei din America Centrală.

16 stadioane au găzduit meciurile de la Campionatul Mondial din 1982

90.000 de spectatori au asistat la finala Italia – Germania de Vest 3-1

Tags: