Advertorial

Istoria Oktoberfest, unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa

În fiecare toamnă, oamenii se distrează la Oktoberfest, unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa.
09.09.2022 | 13:32
Istoria Oktoberfest unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa
Oktoberfest este unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa

De mai bine de 200 de ani, Oktoberfest este unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa, locul în care în fiecare toamnă mulți oameni aleg să se distreze. Istoria acestui festival a început în Germania, dar acum este prezent în numeroase țări din Europa, inclusiv în România, dar și în Canada ori Australia.

Totul a început din ideea unui ofițer bavarez care a propus ca pe data de 17 octombrie 1810 să fie organizată o cursă de cai, prin care să fie sărbătorită nunta Prințului Ludovic I al Bavariei cu Prințesa Therese von Hildburghausen. De altfel, prințesa a fost cea care a dat denumirea Oktoberfest.

Petrecerea de la prima ediție a durat nu mai puțin de 5 zile, începând cu 12 octombrie 1810, iar după cele cinci zile s-a încheiat cu cursa de cai organizată pe o pajiște la marginea orașului, denumită Thereisenwiese (Pajiștea Theresei).

Evenimentul s-a bucurat de un succes important, motiv pentru care un an mai târziu a fost din nou organizat. De această dată scopul era înflorirea economiei agrare bavareze. Din 1819, evenimentul a fost organizat în mod oficial de primăria orașului Munchen, pentru ca în 1835 să înceapă și celebra paradă a costumelor populare bavareze. De la an la an au fost aduse numeroase îmbunătățiri, iar corturile au fost introduse în premieră în anul 1896.

Cum Munchen nu este tocmai călduros oraș, autoritățile au decis ca evenimentul să fie mutat în septembrie pentru a atrage cât mai mulți vizitatori. Apoi, în 1938, organizatorii au decis să renunțe la curse de cai, însă farmecul Oktoberfest a continuat prin prisma consumului uriaș de bere. Se crede că o treime din cantitatea de bere consumată în Munchen este băută în timpul Oktoberfest.

 Oktoberfest a ajuns un eveniment global

Oktoberfest nu mai este de mult un simplu festival organizat în Munchen, ci a devenit un adevărat fenomen global. Spre exemplu, la festivalul din orașul brazilian Blamenau se adună peste 700 de mii de vizitatori la fiecare ediție. De asemenea, foarte populare sunt și evenimentele organizate în Cincinnati și Denver din SUA, unde peste 450 de mii de oameni vin anual.

În Australia, evenimentul este privit ca fiind unul al studenților și este organizat de universități, în timp ce în Argentina are loc încă din 1963. Chinezii iubesc și ei să sărbătorească acest eveniment în special după anii ’90. Numărul cel mai mare de vizitatori a fost atins în orașul Qingdao, la ediția din 1991, când peste 4 milioane de oameni au luat parte.

Având în vedere succesul acestui festival, nu e de mirare că au apărut și jocuri de casino online care celebrează Oktoberfest. Printre cele mai cunoscute sunt Heidi at Oktoberfest, un joc creat de compania RedRake, dar și Bier Oktoberfest Haus. Ambele jocuri propun o incursiune în universul Oktoberfest, iar printre simboluri sunt halbe mari de bere, celebrii covrigi bavarezi și ciolanul de porc.

Când e organizat Oktoberfest 2022 în Munchen?

Ediția din 2022 a festivalului Oktoberfest din Munchen va avea loc începând cu data de 17 septembrie. Este foarte așteptată din moment ce se vine după doi ani de pauză, în care oamenii au fost nevoiți să găsească alte soluții pentru a se distra. Este de așteptat să se consume peste 7 milioane de litri de bere și să se bată chiar un record al numărului de participanți.

Oktoberfest este organizat și în România, la Brașov, unde a devenit deja o tradiție ca acest festival să aibă loc în luna septembrie.