Sport

Istvan Kovacs, arbitru UEFA, aplică în premieră noua regulă: reacția lui Koulibaly, șoc total

Istvan Kovacs a aplicat pentru prima dată o nouă regulă UEFA într-un meci, iar reacția lui Kalidou Koulibaly a fost una de șoc total.
29.08.2026 | 14:28
Istvan Kovacs arbitru UEFA aplica in premiera noua regula reactia lui Koulibaly soc total
Istvan Kovacs i-a șocat pe toți după ce a aplicat imediat noua regulă UEFA. Foto: Hepta.
ADVERTISEMENT

Istvan Kovacs a fost din nou în centrul atenției după ce a arbitrat meciul Al Khaleej – Al Hilal 1-5. „Centralul” român a luat o decizie care a lăsat mască pe toată lumea în Arabia Saudită, dictând un penalty absolut uluitor, aplicând la virgulă o nouă regulă impusă de UEFA. Superstarul Kalidou Koulibaly a fost prima victimă.

Istvan Kovacs a aplicat noua regulă UEFA și i-a șocat pe toți

Istvan Kovacs, contestat după ce a condus cel mai recent joc din Champions League, demonstrează încă o dată că nu ține cont de numele grele sau de milioanele de euro de pe teren. Delegat la un nou duel, de data aceasta din Saudi Pro League, dintre Al Khaleej și Al Hilal, câștigat de oaspeți cu un categoric 5-1, românul a luat o hotărâre istorică. El a reparat, practic, un „scandal monstru” care a cutremurat Liga Campionilor anul trecut.

ADVERTISEMENT

În minutul 64, la scorul de 5-1 pentru oaspeți, portarul marocan Yassine Bounou a încercat să repună mingea în joc din marginea careului de șase metri. Acesta i-a pasat scurt lui Kalidou Koulibaly. Fundașul central senegalez, crezând că jocul nu a fost reluat oficial, s-a aplecat și a oprit mingea cu mâinile, intenționând să o mute în celălalt colț al careului mic.

Spre surprinderea tuturor, Istvan Kovacs nu a stat pe gânduri nicio secundă și a dus fluierul la gură. „Centralul” a arătat direct punctul cu var și a dictat penalty pentru Al Khaleej. Jucătorii lui Al Hilal l-au înconjurat disperați, neînțelegând ce l-a determinat pe arbitru să recurgă la această decizie. Koulibaly, între timp, asista înmărmurit la întreaga scenă.

ADVERTISEMENT

UEFA a schimbat regulamentul din cauza lui Kovacs

Ceea ce părea o decizie șocantă este, de fapt, o conformare la noul regulament dictat de UEFA chiar cu 24 de ore înainte de meci. Forul de la Nyon a modificat interpretarea acestei reguli tocmai din cauza unei gafe comise de Istvan Kovacs în primăvară, când s-a aflat la centru în meciul din sferturile Ligii Campionilor dintre Barcelona și Atletico Madrid.

ADVERTISEMENT

Sezonul trecut, la partida respectivă, Kovacs a trecut printr-o fază identică. Atunci, Marc Pubill a luat în brațe mingea pasată de portarul Musso, dar românul a lăsat jocul să continue, considerând că balonul nu era repus în joc. Catalanii au explodat de furie, au făcut memorii la UEFA, iar Roberto Rosetti a intervenit. Șeful arbitrajului european a cerut clarificarea regulii, iar de acum, o asemenea fază conduce automat la penalty.

ADVERTISEMENT