Sport

Istvan Kovacs, delegat din nou în SuperLiga după scandalul de la FCSB – Dinamo. Unde l-a trimis Kyros Vassaras

Deși a fost implicat într-un scandal de proporții în etapa trecută la derby-ul FCSB - Dinamo, Istvan Kovacs a fost delegat din nou în SuperLiga.
28.02.2025 | 13:01
Istvan Kovacs delegat din nou in SuperLiga dupa scandalul de la FCSB  Dinamo Unde la trimis Kyros Vassaras
Deși a fost implicat într-un scandal de proporții în etapa trecută la derby-ul FCSB - Dinamo, Istvan Kovacs a fost delegat din nou în SuperLiga. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Considerat cel mai bun arbitru român al momentului, Istvan Kovacs a fost delegat de CCA la o partidă extrem de importantă din etapa a 29-a, penultima a sezonului regulat din SuperLiga.

Delegare importantă pentru Istvan Kovacs în SuperLiga

Aflată în lupta încinsă pentru titlu, Universitatea Craiova a anunțat pe pagina de Facebook că Istvan Kovacs se va afla la centru la duelul cu Farul Constanța, programat sâmbătă, 1 martie de la ora 19:00.

ADVERTISEMENT

Acesta va fi ajutat de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar arbitru de rezervă a fost desemnat Cătălin Busi. În camera VAR se vor afla Iulian Dima și Marius Omuț, în timp ce observator de arbitri va fi Cristina Babadac.

Kovacs i-a mai arbitrat pe olteni în două rânduri în acest sezon, cu Rapid și Oțelul, ambele meciuri încheindu-se la egalitate, scor 1-1. Tot de două ori s-a aflat la centru și în partidele Farului, la înfrângerea cu FCSB, scor 2-3, și la remiza cu U Cluj, scor 1-1.

ADVERTISEMENT

Vassaras l-a absolvit de vină pe Kovacs

Istvan Kovacs s-a aflat săptămâna trecută în mijlocul unei controverse la derby-ul FCSB – Dinamo, fiind acuzat că nu a acordat un penalty ”câinilor” în prima repriză, la scorul de 1-1, pentru un henț în careu făcut de Siyabonga Ngezana.

Într-o intervenție avută la FANATIK SUPERLIGA, Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a avut numai cuvinte de laudă pentru Kovacs, însă a admis faptul că acesta a greșit când nu a acordat lovitură de la 11 metri pentru Dinamo.

ADVERTISEMENT

În schimb, Kyros Vassaras a ținut să le ia apărarea arbitrilor de la derby. Acesta a precizat că Istvan Kovacs a cerut ca faza să fie verificată în camera VAR, dar reluările nu au fost concludente și de aceea nu a fost chemat la margine.

ADVERTISEMENT
2.35 este cota oferită de BETANO pentru rezultatul „rezultat prima repriză: x” în Universitatea Craiova - Farul