Fotbal intern

Istvan Kovacs, despre cum e să arbitrezi Dinamo – FCSB. Jucătorii din Liga 1 Betano care l-au surprins

10.11.2018 | 17:08
Istvan Kovacs despre cum e sa arbitrezi Dinamo  FCSB Jucatorii din Liga 1 Betano care lau surprins

Istvan Kovacs a vorbit despre cum e să arbitrezi un derby dintre Dinamo şi FCSB, iar centralul care a debutat în UEFA Champions League a dezvăluit că simte o adrenalină specială la o partidă jucată de cele două rivale din Capitală.

Mai mult, acesta susţine că sunt foarte puţine lucruri care se întâmplă pe parcursul unui derby care să-l surprindă. Istvan Kovacs este pregătit pentru partida dintre Dinamo şi FCSB care va avea loc în etapa a 15-a din Liga 1 Betano, sezonul 2018 – 2019, dar a explicat şi cum poate să apară mici greşeli de arbitraj într-un astfel de meci.

Istvan Kovacs, despre cum e să arbitrezi Dinamo – FCSB

“Mi-aduc aminte cu mare plăcere de primul joc, pentru că am simţit adrenalina aia care rar se simte la un joc. Este într-adevăr un meci special. Se spune că dacă nu ai arbitrat un Dinamo – Steaua sau un Steaua – Dinamo, înseamnă că n-ai fost arbitru. Este o onoare întotdeauna când sunt delegat. Pregătindu-ne, foarte puţine lucruri pot să ne surprindă. Doar dacă este o poziţionare greşită, doar dacă suntem mascaţi, sau se întâmplă ceva neprevăzut, doar atunci pot interveni greşeli. Important după un asemenea joc să ieşi de pe terenul de joc şi lumea să nu vorbească cu tine. Asta este cea mai mare laudă la adresa unui arbitru”, a spus Istvan Kovacs, conform Telekom Sport.

Istvan Kovacs în timp ce arăta cartonaşul roşu unui jucător

Istvan Kovacs a fost întrebat şi în legătură cu jucatorii pe care i-a arbitrat şi care au fost cei mai dificili. De pe lista centralului din România se află şi fotbalişti din Liga 1 Betano. Jucătorii latini. Latinii pun mai mare presiune. Italienii, spaniolii. Am avut mulţi jucători cu problemă, de care îmi amintesc cu plăcere, pentru că m-au ajutat ca să mă dezvolt mai bine. Gen Ionel Ganea, Dan Alexa când era jucător activ el punea probleme. Mirel Rădoi era foarte respectuos. Era un lider adevărat şi când spunea ceva pe teren jucătorii îl ascultau. Dacă voia să îţi creeze probleme, putea să îţi pună fără probleme”.

Ce spune Istvan Kovacs despre debutul în UEFA Champions League

“Am aşteptat această clipă, acest moment, de 19 ani, de când m-am apucat de arbitraj. A fost un sentiment foarte plăcut şi m-am bucurat enorm. Am mai fost la meciuri în care necesita doar 10-15 intervenţii în 90 de minute. La meciul meu au fost 39, 8 galbene şi un roşu”. “, a spus arbitrul din Carei despre debutul său în cea mai importantă competiţie intercluburi.