Fotbal international

Istvan Kovacs, fază controversată în Bayern Munchen – Lazio: „Arogant și inutil de sever!”

17.03.2021 | 23:01
Istvan Kovacs faza controversata in Bayern Munchen  Lazio Arogant si inutil de sever
Istvan Kovacs, fază controversată în Bayern Munchen - Lazio: „Arogant și inutil de sever!”. Sursă foto: gsp.ro
ADVERTISEMENT

Istvan Kovacs este arbitrul de la partida dintre Bayern Munchen și Lazio din UEFA Champions League, iar centralul român a oferit o fază controversată, contestată de italieni.

Este vorba despre un penalty acordat pentru bavarezi, după o împingere a lui Francesco Acerbi asupra lui Leon Goretzka, pe care italienii o consideră exagerată pentru a se dicta lovitură de la 11 metri.

ADVERTISEMENT

Fanii lui Lazio au luat cu asalt rețelele de socializare, iar unul dintre ei l-a numit pe Istvan Kovacs „arogant și inutil de sever”.

Faza controversată oferită de Istvan Kovacs în Bayern Munchen – Lazio

Istvan Kovacs a avut o primă repriză destul de ușor de arbitrat în duelul dintre Bayern Munchen și Lazio, însă o fază a devenit controversată, și anume penalty-ul dictat pentru campioana Germaniei.

ADVERTISEMENT

În minutul 32, Francesco Acerbi l-a împins în careu pe Leon Goretzka la o fază care inițial nu anunța un pericol prea mare pentru poarta lui Pepe Reina, mai ales că mingea fusese respinsă după cornerul bătut de bavarezi.

Istvan Kovacs nu a stat pe gânduri și a dictat penalty pentru Bayern Munchen, penalty transformat de Robert Lewandowski. În zadar, jucătorii lui Lazio au protestat, Sergej Milinkovic-Savic primind chiar și cartonașul galben pentru proteste.

ADVERTISEMENT

„Kovacs, arogant și inutil de sever!”

Fanii italieni l-au apostrofat pe Istvan Kovacs pe rețelele de socializare, unul dintre aceștia făcându-l arogant, așa cum a mai fost numit și de către câțiva oficiali ai cluburilor din Liga 1:

„Galben pentru Milinkovic. Kovacs, arogant și inutil de sever!”.

Mesajul unui fan pe Twitter despre Istvan Kovacs. Sursă foto: twitter
Mesajul unui fan pe Twitter despre Istvan Kovacs. Sursă foto: twitter

Și jurnaliștii de la Voetbal Football au comentat pe Twitter faza penalty-ului și ei lăsând impresia că arbitrul român a dictat lovitura de la 11 metri puțin prea ușor:

ADVERTISEMENT
Postarea jurnaliștilor de la Voetbal. Sursă foto: twitter.com
Postarea jurnaliștilor de la Voetbal. Sursă foto: twitter.com

„Penalty Bayern München! Vedat Muriqi îl împinge pe Leon Goretzka în jos și arbitrul István Kovács crede că este suficient pentru o lovitură de pedeapsă”.

ADVERTISEMENT