Andrei Dicu, după FC U 1948 – U Craiova 1-2: Istvan Kovacs, între divorțul de VAR și diplomația petardei. Războiul Craiovelor, amintiri din Evul Mediocru

La Craiova, pe (sau la..) „Complexul Sportiv” – nu de alta, dar povestea cu denumirea „Ion Oblemenco” trebuie să creeze polemici ieftine, și nu o înțelegere nobilă, cum stau lucrurile în cazul „San Siro” vs. „Giuseppe Meazza” – s-a jucat un meci de nepovestit nepoților. Un joc costeliv și arțăgos, din care au răsuflat traumele, nu talentul, nesiguranța celui mai răsfățat arbitru din SuperLiga și, mai ales, grobianismul tribunelor.

Dacă Istvan Kovacs fluiera finalul după bombardamentul cu petarde, era război civil. Pentru un penalty controversat, poate fi crucificat. Fatalitate și mediocritate, muică!

În retorica bombastică tipică Olteniei fotbalistice, care de ani buni se bazeză pe închipuiri și mai deloc pe realitate, ne dă ghies o întrebare… retorică: Totuși, care este partea „virilă” a coșmarului craiovean, la finalul căruia plecăm cu griul unui fotbal mediocru în priviri și cu amărăciunea apucăturilor unui Ev Mediu, pitită la subrațul unei lumi civilizate?

Dacă nu ar fi de ajuns pentru a comite o apologie a autodistrugerii, minunatul nostru fotbal, incapabil să mai producă revelații prin Champions ori prin Europa League, oferă o maimuțăreală cinică, menită să cosmetizeze un zero absolut. De la un meci în care n-am sesizat nicio sclipire tactică ori tehnică, vreun joc de și cu… cap, ci doar încăpățânări infantile, nu poți pleca decât simțindu-te, tu însuți, mediocru. Viața costă timp și nici măcar Marcel Proust n-a regăsit timpul pierdut.

Bine măcar că Istvan Kovacs a rămas… „à la recherche du scandal perdu”, pentru că, dacă ar fi fluierat finalul jocului după al doilea bombardament cu sticle și cu torțe – după ce oprise deja partida timp de 10 minute, tot din pricina petardaților din peluză – ar fi ieșit un „Baiaram” mare, cu iz de spital, de pârnăiuț și de suspendare…

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Cu toate astea, arbitrul are și ‘mnealui de dat cu subsemnatul, deși, la Comisia Arbitrilor, parcă prezidată de Neica Nimeni, letargia e soră cu moartea, care-ți dă cu paru-n cap…

De la Cotul lui Orbete, la Mano de Dios. „Number one” a vorbit „bilingv” cu VAR-ul și ne-a lăsat fără cuvinte

La atacul lui Van Durmen asupra lui Markovic, Istvan Kovacs a fost lovit de orbul găinilor, deși s-a parașutat la vreo 5 metri de fază. A trebuit să se sfătuiască, regulamentar, cu VAR-ul, care i-a deschis pupila. Concluzia, 0-1, penalty și gol Andrei Ivan, cel care, mai târziu, avea să se transforme într-unul dintre nemulțumiții de serviciu. Deja bătea un pui de vânt, sămânță neagră de furtună și de ploaie, dar măcar Istvan era camuflat de Regulament.

Cum om fi trăit, până acum, fără VAR? Cum de a ajuns Kovacs „number one” fără minunăția tehnică și oare câți alți „fluierași” (h)induși în eroare au ratat șansa de a fi „cei dintâi” în comunitatea de „gogomani” (ca să parafrazăm un scriitor ploieștean), pentru că VAR-ul nu exista pe vremea lor?

Și, mai ales, oare cât va mai prelungi tehnologia „The Big Eye” supremația unor arbitri „orbi” sau nepregătiți? Uneori, mă întreb de ce mai e nevoie de arbitri „umani”, când robotica devine umanistă și, în același timp, frustă în decizii…

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Mai târziu, însă, am făcut cunoștință cu perplexitatea. Același „fruntea satului”, adică Istvan Kovacs, a decis să „divorțeze” de VAR-ul care l-a ținut în viață după primul „unșpe metri”. La faza din prelungirile primei reprize, care a culminat cu penalty-ul transformat de Hanca și care l-a enervat cumplit pe Marius Croitoru, am văzut un „henț” ciudat, într-un zid de carne săritoare la cap.

Pentru Universitatea Craiova a semănat cu un soi de „Mano de Dios”, dar, în realitate, a fost un fel de cotul lui Orbete. Cel mult, pentru că imaginile arată mai mult un contact între două corpuri sferice, mingea și căpățâna unui combatant, nicicum vreun cot trezit în echer…

Ei bine, domnu’ Kovacs a renunțat superior la dialogul cu VAR-ul, a dictat penalty, iar divorțul de logică s-a pronunțat instant. E clar, Istvan Kovacs este noul Superman, pentru că de aproape devine miop, iar de la „enșpe” metri față de fază vede ca MIG-ul.

Până la urmă, Mano de Dios, cotul sau fruntea lui Orbete, ce-o fi fost acolo, dar s-o știm și noi, asta ca să-l parafrazăm mai departe pe scriitorul din Ploiești. Deocamdată, dialogul „bilingv” al lui Kovacs cu VAR-ul trezește semne de întrebare. Iar fenomenul este îngrijorător, pentru că discutăm despre personaje obligate să ia decizii cruciale, de care depind destinele unor oameni, și care, deși au la dispoziție „uneltele” necesare, preferă să devină „mai dramatice” decât computerul. Ce mai, omul e mai „dăștept” decât mașina, nu-i așa?

Un pui de anarhie evitat și onoarea „reperată” a unei seri imorale

Până la urmă, „Number one”, sau „The Special One”, ca să continuăm cu epitetele fericite la adresa celui mai atent, mai drept și mai constant arbitru român, Istvan Kovacs și-a condus singur Salvarea.

După ce sughițul tunurilor din peluze a tăcut temporar, imediat după ce arbitrul a oprit partida timp de 10 minute, necazurile au reînceput. E drept, n-au mai plonjat, în cor, scaune, atâtea torțe și sticle cu apă, iar scenografia a fost ceva mai ieftină, rezumându-se la câteva peturi și la o flăcărică, stinsă rapid. Totuși, conform regulamentului, Kovacs putea fluiera finalul jocului. Atunci, ar fi erupt vulcanul…

O sclipire i-a deschis mințile lui Istvan Kovacs, pentru că, dintr-o dată, habotnicia s-a trezit într-un liberalism de conjunctură. A evitat un război civil într-un oraș prea înfierbântat pentru un fotbal înghețat. Nici nu mai știi, la ora asta, dacă să-l decorezi pe Kovacs ori să-l cerți pentru celelalte isprăvi…

Discuția referitoare la acest meci, un pasaj trist al turnantei SuperLigii, poate dura în neștire. Pălăvrăgeala ar deveni, totuși, la fel de imorală precum evenimentele din teren și din peluză. Devine deja un caz patologic modul în care anumite echipe, alcătuite din fotbaliști ce zguduie ulițele urbei în mașini de milioane, se fac de râs cu echipe mediocre din estul Europei, iar apoi își revarsă frustrările la capătul unui meci ușurel, câștigat cu „Doamne ajută”, într-un duel local, lipsit de relevanță la nivel macro.

În același timp, istoria propune rivalități, dar „derby-urile” nu presupun orgolii… mititele, ci substanță. Ciorovăiala dintre cele „două Craiove” devine, deja, un tabu mărăcinos. Și fenomenul se observă, dincolo de orgoliile patronilor, la OMUL din tribună, care uită să mai fie om, prieten și cetățean al urbei.

Ceea ce s-a petrecut (și) în această seară la Craiova a fost dovada clară a lipsei de educație și a fariseismului. Există cetățeni care probabil că, în particular, or fi și prieteni. Pentru 90 și ceva de minute uită, se transformă în niște hidoșenii mai ceva ca Michael Jackson în clipul de la „Thriller”, își înjură reciproc familiile și se bestializează, la propriu, pe marginea unui subiect inutil. Orgoliul nu presupune infantilism, ci apartenența la propriul tău suflet, capabil de strălucire, nu de incinerare.

Evul Mediocru în care ne scăldăm oferă plăcere. Și rating. Este mediul în care cresc mentalități de ghiogari și în care o răzmeriță este oprită, culmea ridicolului, de arbitri controversați, pentru că ei ies la liman datorită diplomației șmecherești, nu grație unui discurs generalizat, de bun simț, judecând cu aceeași măsură și cu aceleași „unelte” absolut fiecare situație din teren.