Sport

Istvan Kovacs, la primul meci după tensiunile de la Sofia şi Craiova. Cum s-a descurcat arbitrul român

Istvan Kovacs a arbitrat primul meci după o pauză de mai bine de o lună. Anterior, ieşise în evidenţă şi în SuperLiga, şi în Europa.
06.09.2022 | 22:22
Istvan Kovacs la primul meci dupa tensiunile de la Sofia si Craiova Cum sa descurcat arbitrul roman
Istvan Kovacs, la primul meci european al sezonului în Dinamo Zagreb - Chelsea. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Arbitrul român nu a mai condus un meci la centrul terenului de pe data de 11 august, mai precis de la duelul din preliminariile Conference League dintre Levski Sofia și Hamrun Spartans.

Istvan Kovacs, tensiuni la precedentele partide

Istvan Kovacs a fost ales să arbitreze duelul dintre Dinamo Zagreb și Chelsea, primul meci din grupa E din Champions League, iar ultimul sa partidă arbitrată a fost tot în cupele europene, în preliminariile Conference League, pe 11 august.

ADVERTISEMENT

Și la meciul dintre Levski Sofia și Hamrun Spartan, din Conference League, Istvan Kovacs a avut parte de un moment tensionat. Dubla de calificare a ajuns la loviturile de departajare. Arbittrul din Carei a dictat repetarea ultimului penalty, pe care Mihaylov, portarul lui Levski, îl apărase lui Fedele.

Reluările au demonstrat că bulgarul avea ambele picioare în faţa liniei porţii, astfel că decizia lui Kovacs a fost una corectă. Fedele, fostul mijlocaş al Craiovei, a înscris din a doua încercare şi a calificat-o pe Hamrun.

ADVERTISEMENT

În SuperLiga, Istvan Kovacs a arbitrat cel mai recent în data de 7 august, la derby-ul orașului Craiova, unde a fost în centrul atenției, după ce a dictat penalty în urma unui presupus henț în careu a lui Bahassa, confirmarea fiind venită din camera VAR.

Cum s-a descurcat Istvan Kovacs la Dinamo Zagreb – Chelsea

Istvan Kovacs a avut parte de un meci uşor între Dinamo Zagreb şi Chelsea. Nu au existat faze dificile, iar arbitrul s-a achitat corect de sarcini.

ADVERTISEMENT

În minutul 51, Pierre-Emerick Aubameyang a înscris pentru Chelsea, însă golul său a fost anulat corect de brigada românească pentru o poziție de ofsaid la Chilwell.

În minutul 67, Koulibaly a avut o intrate tare din spate, Istvan Kovacs i-a dat cartonașul galben. La cinci minute distanță, Thomas Tuchel a avut o ieșire nervoasă la adresa românului, după ce Kovacs a dat fault pentru Dinamo Zagreb mult prea ușor, moment în care arbitrul i-a dat cartonașul galben.

ADVERTISEMENT

Centralul i-a enervat pe londonezi după ce a dictat henț când Ziyech a prins o minge în aer, deasupra tușei. Decizia a fost corectă, dar cu câteva secunde înainte, balonul l-a lovit în mână pe un croat, iar arbitrul a lăsat jocul să meargă.

Singura nemulțumire din partea croaților a fost că brigada din România a arătat 8 minute de prelungire, însă chiar și așa Dinamo Zagreb a reușit să producă prima surpriză a noului sezon de Champions League.

Meciurile arbitrate de Istvan Kovacs în sezonul 2022/2023:

  • Germania – Italia 5-2 – UEFA Nations League
  • Levski Sofia – Hamrun Spartans 1-2 – Conference League
  • Rapid – FCSB 2-0 – SuperLiga
  • FC U Craiova – U Craiova 1-2 – SuperLiga

Istvan Kovacs, criticat dur de Adrian Mititelu: „I s-a urcat la cap!”

După înfrângerea în derby-ul orașului Craiova, Adrian Mititelu a pus „tunurile” pe Istvan Kovacs, cu privire la un penalty dictat de arbitru: Am schimbat macazul deoarece din tribună am vazăut ceva, pe final m-am uitat la TV, am văzut acolo câteva reluări. După ce am primit informația, care este 100%, nu este o bârfă. Cei din VAR i-au zis să nu se grăbească, pentru că nu e mână.

El nu a vrut să audă, acest băiat care e mare arbitru al Europei. Ce conta că a distrus munca unei echipe, pentru el a contat să nu întoarcă de două ori faza la VAR. Dacă nici de VAR nu asculți… . Când spune VAR-ul că nu e penalty și tu nu ții cont, e ceva incredibil”.

„Dacă vedea faza, probabil trebuia să anuleze decizia de a acorda penalty și marele arbitru, care acum merge în Qatar, și el este mai lăudat arbitru din România… . A făcut și meciuri bune, dar părerea mea este că i s-a urcat la cap. Vă spun sigur, nu e o bazaconie, e o informație clară.

A făcut-o pentru că i s-a urcat la cap, am văzut și cum merge pe stadion și cum se comportă. Are un comportament care s-a desprins de români, după ce a avut ascensiunea asta și a fost delegat la meciuri mari. A fost arbitru bun pentru Rotaru, nu pentru mine”, a mai spus patronul lui FC U Craiova 1948.

ADVERTISEMENT