Tabela de marcaj din Giulești s-a modificat după doar 9 minute în derby-ul Rapid – Dinamo. Danny Armstrong a deschis scorul dintr-un penalty acordat de Istvan Kovacs. Inițial, „centralul” din Carei nu a văzut faultul și a avut nevoie de ajutor din camera VAR. Nu a fost însă singura dată când cel mai bun arbitru român a avut nevoie de ajutor.
Fostul arbitru FIFA, Marius Avram, le dă dreptate dinamoviștilor! Istvan Kovacs a greșit la golul de 2-2 marcat de Claudiu Petrila. „Centralul” din Carei ar fi trebuit să fluiere fault la Borza cu Alexandru Musi și să anuleze reușita „decarului” rapidist. „Trebuie să spunem că este vorba despre un fault al jucătorului de la Rapid. Cu ambele braţe îşi împinge adversarul care are şi mingea în faţă.
Impactul direct asupra fazei e evident. Istvan Kovacs era foarte aproape. Posibil să fi existat un dialog cu cei din camera VAR, dar cred că este o fază evidentă la care cei din camera VAR ar fi trebuit să îl cheme să o revadă. Oriunde pe teren această fază este judecată cu fault. Sunt mai multe elemente. Îl împinge cu ambele braţe, îl dezechilibrează şi îl trânteşte la pământ şi are un impact direct asupra fazei”, a declarat Marius Avram, la digisport.ro.
În schimb, Avram e de acord cu eliminarea lui Matteo Duțu pentru cotul aplicat lui Borza. „Elementele sunt lovirea adversarului cu cotul în față fără minge, iar pentru acea mișcare scurtă cred că l-a chemat Cătălin Popa la VAR. Pare că mișcarea cotului e intenționată. Sunt suficiente elemente pentru cartonaș roșu și decizia luată a fost cea corectă”, a declarat Marius Avram.
Istvan Kovacs a avut un meci extrem de greu în Giulești, dovadă că a fost corectat de două ori de VAR. S-a întâmplat și în al 3-lea minut de prelungiri, când nu a văzut duelul dintre Andrei Borza și Matteo Duțu.
Chemat la monitor să revadă ce s-a întâmplat, Kovacs i-a arătat cartonașul roșu lui Duțu, care l-a lovit cu cotul peste față pe fundașul stânga rapidist. A fost a doua oară când Kovacs e corectat de VAR, după faza din primele minute, când a dat penalty pentru Dinamo la duelul dintre Musi și Borza.
În minutul 67, Claudiu Petrila a marcat pentru 2-2 cu o execuție senzațională din afara suprafeței de pedeapsă. Înainte ca mingea să ajungă la „decarul” rapidist, Alexandru Musi a pierdut mingea după un duel cu Andrei Borza. Roș-albii au cerut fault, iar Istvan Kovacs a dus fluierul la gură, părând că vrea să fluiere.
„Centralul” din Carei s-a răzgândit și a lăsat jocul să continue. Mingea a ajuns la Petrila, care l-a executat pe Epassy. Imediat după gol, dinamoviștii au început să protesteze vehement, dar nu l-au înduplecat pe Kovacs. Decizia din teren a celui mai bun arbitru român a fost menținută inclusiv de Cătălin Popa și Stelian Slabu, arbitrii din camera VAR.
Fără victorie de 11 ani cu Rapid, Dinamo a început în forță derby-ul din Giulești. Echipa lui Zeljko Kopic a făcut 1-0 încă din minutul 9. Danny Armstrong a deschis scorul din penalty. Lovitura de pedeapsă nu a fost inițial acordată de Istvan Kovacs, dar „centralul” a beneficiat de ajutor din camera VAR.
Colegii Cătălin Popa și Stelian Popa i-au transmis lui Kovacs că s-a produs o incorectitudine în careul Rapidului, iar „centralul” a mers să vadă faza la monitor. Reluările TV au demonstrat faptul că Andrei Borza l-a faultat pe Alexandru Musi. – vezi VIDEO
Danny Armstrong nu i-a dat nicio șansă lui Marian Aioani. Mijlocașul scoțian a șutat cu piciorul stâng în drepta lui Aioani, care a plecat în colțul opus. Imediat după ce mingea s-a dus în plasă și a făcut 1-0 pentru Dinamo, britanicul a început să facă gesturi provocatoare în direcția fanilor rapidiști. Armstrong și-a pus degetul în dreptul buzelor, semn că i-a redus la tăcere pe giuleșteni.
Suporterii alb-vișinii s-au enervat însă și mai tare și au început să îl înjure și să îl huiduie pe Danny Armstrong. Scoțianul putea fi sancționat cu cartonaș galben, dar a fost iertat de Istvan Kovacs, care doar l-a avertizat. Golul marcat împotriva Rapidului a reprezentat reușita cu numărul 6 în acest sezon de SuperLiga pentru Danny Armstrong. Scoțianul are și 5 assist-uri în acest campionat.