Sport

Istvan Kovacs și-a dat acordul: unde va fi prezent după super meciul Galatasaray – Atletico din Champions League

După ce a fost protagonist în Galatasaray - Atletico Madrid, Istvan Kovacs și-a dat acordul. Cel mai bun arbitru român va ține un discurs în fața a 450 de persoane.
22.01.2026 | 10:02
Istvan Kovacs sia dat acordul unde va fi prezent dupa super meciul Galatasaray  Atletico din Champions League
Istvan Kovacs și-a dat acordul! Unde va fi prezent arbitrul după Galatasaray - Atletico Madrid. Sursă foto: hepta
ADVERTISEMENT

Istvan Kovacs a fost lăudatul serii din UEFA Champions League. Centralul din Carei a condus excelent partida dintre Galatasaray și Atletico, scor 1-1. Arbitrul nu este în prim-plan doar în jocurile de fotbal, ci și la evenimentele ce țin de dezvoltarea sportului.

Istvan Kovacs și-a dat acordul: unde va fi prezent după super meciul Galatasaray – Atletico

Partida dintre Galatasaray și Atletico, din etapa a 7-a a Champions League, a fost condusă excelent de Istvan Kovacs. Arbitrul din Carei a fost dat drept exemplu în presa internațională după prestația sa stelară.

ADVERTISEMENT

Pe lângă meciurile de fotbal, Istvan Kovacs își face timp și pentru evenimentele dedicate dezvoltării sportului. În acest început de an, centralul a acceptat invitația venită de la AJF Dâmbovița.

Mai exact, Istvan Kovacs va fi prezent la ediția a III-a a Winter Summit, un eveniment strategic și educațional, dedicat dezvoltării fotbalului județean și excelenței în arbitraj. Alături de centralul din Carei vor fi prezenți Sebastian Colțescu, arbitru internațional, și Adrian Comănescu, membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

ADVERTISEMENT

Ediția 2026 a Winter Summit va aduce un format nou, mai dinamic, axat pe dialog aplicat, roluri clare și teme relevante pentru întreg ecosistemul fotbalului dâmbovițean. La eveniment vor participa 400–450 de reprezentanți ai fotbalului județean: arbitri și observatori, conducători de cluburi, antrenori, căpitani de echipă și juniori U19.

ADVERTISEMENT

Ce spune președintele AJF Dâmbovița despre Winter Summit

Având în vedere invitații de renume, organizatorii se pot mândri cu o strategie solidă pentru dezvoltarea sportului local. Temele Winter Summit sunt: viziune, excelență și performanță în fotbal.

Ciprian Prisăcaru, președintele AJF Dâmbovița, și-a propus ca, prin intermediul acestui eveniment, să faciliteze un dialog clar între toți membrii afiliați, astfel încât respectul să fie reciproc între participanți.

ADVERTISEMENT

„Winter Summit nu este un eveniment festiv, ci o platformă de dialog și formare, menită să aducă mai multă claritate, responsabilitate și respect în competițiile noastre”, a declarat Ciprian Prisăcaru.

Când are loc ediția a III-a a Winter Summit

Ediția a III-a a Winter Summit va avea loc pe 21 februarie. Evenimentul va începe la ora 16:30 și se va desfășura în Sala Cinema Independența din Țârgoviște.

Interesant este că Istvan Kovacs, în cadrul acestui eveniment, va „schimba fluierul”. Centralul din Carei va ține un discurs în fața invitaților, o experiență relativ nouă pentru un arbitru de top aflat în activitate.