Istvan Kovacs (40 de ani) a vorbit deschis la final de an. Cel mai bun arbitru român e de acord cu regula testată de FIFA la Campionatul Mondial al Cluburilor. „Centralul” a avut un mesaj și pentru cei care i-au criticat prestația de la FCSB – Rapid 2-1.
Testată pentru prima dată la Cupa Mondială a Cluburilor, utilizarea sistemelor audio pentru arbitri este legea pe care Istvan Kovacs o așteaptă și România.
„Centralul” din Carei este de acord ca arbitrii să explice deciziile luate după o intervenţie VAR direct în faţa întregului stadion şi a telespectatorilor. Kovacs a experimentat deja noua regulă.
„Sunt de acord cu anunțul deciziilor în timpul jocului, pe terenul de joc, dar ca să dau explicații după joc în fața oamenilor, nu. Cu asta nu sunt de acord. Nu face bine fotbalului. Plus, fiind la cald, arbitrul fiind obosit pe terenul de joc, poate greșește în exprimare sau poate nu spune ce gândește exact și atunci pot ieși controverse. Prefer după joc să nu dăm declarații. Când am avut de spus ceva, am apelat la CCA și atunci ei au decis cum să rezolve situația”, a declarat Istvan Kovacs, la Prima Sport.
Arbitru la finala UEFA Champions League, PSG – Inter 5-0, Istvan Kovacs a arbitrat și ultimul mare meci din România, derby-ul FCSB – Rapid 2-1. După partidă, „centralul” din Carei a fost criticat vehement, în special de tabăra alb-vișinie. Rapidiștii ar fi vrut un al doilea penalty în prelungiri la duelul dintre Șut și Hromada.
„Multe discuții și multe controverse vin pentru că anumiți oameni nu sunt actualizați. Nu e problema noastră să îi facem să citească. CCA a făcut multe eforturi în acest sens și a publicat materiale didactice pe FRF. Este ușor de accesat și îi invităm pe această cale să urmărească.
(n.r. – Se spun multe prostii?) Nu vreau să jignesc pe nimeni. Nu neapărat prostii. Au un anumit punct de vedere. Se uită și analizează din perspectiva lor anumite faze, iar noi încercăm să analizăm cât mai obiectiv fazele.
E greu. Sunt foarte multe modificări și dacă nu ești actualizat cu modificările…”, a adăugat Kovacs.