ISU a oferit câteva sfaturi despre cum să te aperi de caniculă într-o perioadă în care temperaturile sunt mai ridicate ca niciodată în acest an. Astfel, conform ANM, în România vom mai avea temperaturi ridicate și în următoarele zile, drept pentru care trebuie să știm cum să ne ferim de valul puternic de căldură. În următoarele zile se va depăși pragul critic de confort termic de 80 de unități. În acest caz, Inspectoratul pentru Situații de Urgentă „Barbu Știrbei” al județului Călărași dă sfaturi esențiale cetățenilor.
„Cine se simte rău şi simte că are o problema acută trebuie să sune la 112, dacă apar dureri precordiale, de greutate în respiraţie, dacă văd o persoană căzută jos, să sune la 112”, îndeamnă și Raed Arafat. Trebuie știut că în perioada caniculară ISU recomanda sa se faca deplasari doar la primele ore ale diminetii si seara, si neaparat in zone umbrite. „Trebuie evitate aglomeratiile, expunerea la soare si efortul fizic intens intre orele 11:00 si 18:00.
Trebuie purtate haine lejere si subtiri, neaparat deschise la culoare, palarii si ochelari de soare. Este indicat sa se bea intre 1.5 si 2 litri de lichide pe zi, insa nu prea reci, printre care apa, sucuri naturale din fructe, ceaiuri si sa se evite consumarea bauturilor alcoolice sau a celor cu cofeina si adaos de zahar. Trebuie mancate fructe si legume precum pepene, rosii, prune si neaparat iaurt. Mesele trebuie sa fie echilibrate si sa varieze, cele mai indicate fiind cele cu calorii reduse.
Se evita alimentele cu continut sporit in grasimi, de origine animala. Trebuie mentinuta legatura cu persoanele in varsta pentru ca ei sunt cei mai afectati de caldura in exces. Nu se lasa animalele de companie singure in masini. Se cere sfatul medicului de familie la orice semn de disconfort sau suferinta. Cei care sufera de afectiuni isi vor continua tratamentul ca si pana acum, insa trebuie sa consulte in mod regulat medicul curant, pentru a adapta schema terapeutica la conditiile de fata.
Se va reduce intensitatea si ritmul activitatilor fizice la locul de munca si se va alterna efortul dinamic cu cel static iar perioadele de lucru vor fi alternate cu cele de repaus”, sunt doar câteva dintre sfaturile pe care le-au oferit cei de la ISU.