News

Italia cere prelungirea stării de urgență din cauza îmbolnăvirilor cu noul coronavirus

28.07.2020 | 17:33
Italia cere prelungirea starii de urgenta din cauza imbolnavirilor cu noul coronavirus
ADVERTISEMENT

Italia este țara care a suferit cel mai mult din cauza virusului COVID-19, iar guvernanții țării vor să prelungească starea de urgență până la sfârșitul lunii octombrie.

Site-ul Politico anunță că starea de urgență instituită la începutul anului permite guvernului italian să conducă țara prin decret. Politicienii consideră că nu mai este nevoie, în acest caz, de acordul parlamentului de la Roma pentru deciziile luate.

ADVERTISEMENT

Nu toate partidele sunt de acord, în special partidele de opoziție, care doresc ca starea de urgență să nu mai fie prelungită.

Italia vrea să prelungească starea de urgență

În Italia, starea de urgență a fost instituită la sfârșitul lunii ianuarie din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus, dar mai ales din cauza îmbolnăvirilor în număr exagerat. Cei mai afectați au fost bătrânii.

ADVERTISEMENT

În peninsulă s-a instalat starea de urgență pentru o perioadă de 6 luni, însă Guvernul vrea să o prelungească până pe 31 octombrie, după ce expiră pe 31 iulie.

„ Guvernul va lua decizia de a extinde starea de urgență până în data de 31 octombrie dar doar după ce ea va trece de parlament.”, a anunțat ministerul Sănătății italian Roberto Speranza, marți, conform presei din peninsulă.

ADVERTISEMENT

Potrvit legii, executivul italian poate iniția starea de urgență fără acord parlamentar în cazul „dezastrelor și catastrofelor naturale sau alte evenimente care trebuie gestionate cu puteri extraordinare”, conform unei legi din 1992. De altfel, starea de urgență poate dura cel mult 12 luni și mai poate fi prelungită ulterior cu cel mult încă un an.

Opoziția din Italia nu este de acord cu această măsură pe care o consideră extremă și vor ataca această decizie. Matteo Salvini, liderul de extremă dreapta, a declarat săptămâna trecută: „ Nu există nicio urgență sanitară… cei care vor să prelungească starea de urgență sunt dușmanii Italiei”.

ADVERTISEMENT

Coronavirus în România

În România, până azi, 28 iulie 2020, au fost confirmate 45.902 de persoane infectate cu virusul ucigaș, dintre care 25.794 s-au vindecat, iar 2.206 de români au murit de COVID-19.

Unul dintre județele cu probleme este Argeș, unde masca de protecție a devenit obligatorie, după ce s-au înregistrat un foarte mare număr de cazuri de îmbolnăvire. Până în momentul de față au fost semnalate 2.814 de îmbolnăviri cu virusul COVID-19.

De altfel, în județul Timiș, situația este una dramatică, dacă ne luăm după statisticile cu numărul mare de îmbolnăviri cu COVID-19. În această zonă sunt 7 focare de infecție depistate de autorități. Astfel că, în Timiș au fost confirmate peste 1.000 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, dintre care 67 de persoane au murit până astăzi, 28 iulie 2020.

ADVERTISEMENT