News

Italia rămâne închisă până în mai. Trei regiuni intră de luni în scenariul roșu. Anunțul ministrului Sănătății

27.03.2021 | 12:30
Italia ramane inchisa pana in mai Trei regiuni intra de luni in scenariul rosu Anuntul ministrului Sanatatii
ADVERTISEMENT

Italia va rămâne închisă până în luna mai, iar de luni alte trei regiuni vor intra în scenariul roșu, pentru a ajuta la reducerea numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Restricțiile vor fi menținute și în perioada următoare. 

Cazurile de infectare cu SARS – CoV – 2 au explodat din nou în Italia, după ce ieri au fost înregistrate aproape 24.000 de noi cazuri și 457 de decese. Restricțiile în vigoare se vor menține și de Paște, notează ANSA, citată de Mediafax.

ADVERTISEMENT

Calabria, Toscana și Valle d’Aosta se alătură celor șapte regiuni deja aflate în scenariul roșu și provinciei autonome Trento, unde sunt cele mai stricte reguli impuse de autorități.

Italia rămâne închisă până în mai. Trei regiuni intră de luni în scenariul roșu. Anunțul ministrului Sănătății

Italia este din nou răpusă de coronavirus, după ce cazurile păreau că încep să scadă. Doar ieri, Italia a înregistrat aproape 24.000 de noi infectări cu virusul din China și peste 450 de decese, astfel că restricțiile în vigoare rămân valabile inclusiv de Paște.

ADVERTISEMENT

Școlile se vor redeschide și în zonele roșii, însă nu toți elevii vor reveni fizic la cursuri. Vor reveni elevii până în clasa a șasea, iar în zonele portocalii se întorc elevii până în clasa a opta și 50% dintre elevii de liceu.

Până la data de 30 aprilie, nu se poate circula între regiuni , barurile și restaurantele rămân închise, iar deschiderea sălilor de sport, a teatrelor, a sălilor de cinema și a piscinelor va fi stabilită ulterior.

ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății a observat o mică îmbunătățire după ce au fost adoptate noile măsuri, însă situația se menține în continuare destul de gravă. „Măsurile adoptate până acum ne-au dat primul semn de încetinire a contaminărilor, dar situația este încă delicată”, a anunțat Roberto Speranza, potrivit surselor citate mai sus.

În această seară, ministrul Sănătății va semna noua ordonanță, urmând ca aceasta să intre în vigoare începând de luni, 29 martie. În Italia nu mai există zone galbene în acest moment, ci doar zone roșii și portocalii.

ADVERTISEMENT

În total sunt 3,488,619 de cazuri de coronavirus în Italia, dintre care 107,256 de decese.