News

Italianul păcălit cu 800.000 de euro de o tânără din Gorj a ajuns la fundul sacului. De ce nu și-a recuperat niciun ban după atâta timp

Ce pedeapsă a primit tânăra din Gorj care a înșelat un italian cu 800.000 de euro și cum încearcă acesta, la peste 75 de ani, să-și recupereze banii. Povestea care a șocat România.
11.08.2025 | 14:05
Italianul pacalit cu 800000 de euro de o tanara din Gorj a ajuns la fundul sacului De ce nu sia recuperat niciun ban dupa atata timp
Ce pedeapsă a primit tânăra din Gorj care a păcălit un italian cu 800.000 de euro. Sursa foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

O tânără din Gorj a fost acuzată că a înșelat un italian cu 800.000 de euro, după o relație de trei ani în care l-a convins să-i transfere banii obținuți din vânzarea unui apartament. Condamnată inițial la închisoare cu executare, pedeapsa i-a fost redusă la una cu suspendare, însă bărbatul nu și-a recuperat încă prejudiciul.

Cum a reușit o tânără din Gorj să păcălească un italian și ce pedeapsă a primit în România pentru furtul a 800.000 de euro?

Simona Daniela F., în vârstă de 34 de ani, originară din Scoarța, județul Gorj, a ajuns în atenția publicului după ce a fost acuzată că a înșelat un italian cu aproape 40 de ani mai în vârstă, de aproximativ 800.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Cei doi au avut o relație care a durat trei ani, perioadă în care Simona a locuit în casa bărbatului din centrul orașului Milano. Sedus de promisiunile ei, acesta și-a vândut un apartament, iar banii obținuți i-a transferat direct în contul femeii. Aceasta i-a spus că se va întoarce în România pentru a-și rezolva niște probleme și că, ulterior, și el va veni să se mute acolo. Pentru a-l convinge, i-a arătat fotografii cu o casă, inclusiv un pat rotund care l-a impresionat în mod deosebit. Însă, a doua zi după ce a primit banii, Simona a dispărut fără urmă, iar orice contact a fost întrerupt.

Pe 10 ianuarie 2019, autoritățile române au reținut-o după ce italianul a depus plângere pentru înșelăciune. În primă fază, pe 19 martie 2024, tânăra a fost condamnată pentru infracțiunile de înșelăciune și spălare de bani, primind o pedeapsă cu executare de 5 ani.

ADVERTISEMENT

Ce bunuri au fost puse sub sechestru în cazul italianului păgubit?

Ulterior, în data de 19 septembrie 2024, sentința a fost redusă, iar pedeapsa a fost transformată într-una cu suspendare, sub supraveghere, incluzând și muncă în folosul comunității. Instanța a decis și confiscarea averii sale, iar Simonei i s-au impus și despăgubiri substanțiale către italian.

ADVERTISEMENT

Sunt puse sub sechestru mai multe bunuri ale Simonei Daniela, după cum urmează:

  • O casă construită în 2011, situată în com. Scoarţa, sat Lintea, cu o suprafață de 130,40 mp și o valoare de 83.253 lei.
  • Un teren intravilan de 1000 mp, cu construcții pe el, tot în com. Scoarţa, sat Lintea.
  • Un teren intravilan arabil de 1056 mp, aflat în com. Scoarţa, sat Lintea.
  • Un apartament în București, cu o suprafață specifică și cadastru.
  • Un apartament de 60,69 mp situat în Năvodari.
  • Un teren de 715 mp situat tot în Năvodari.

Aceste bunuri sunt reținute până la recuperarea sumei de 675.923 euro, care reprezintă despăgubiri pentru daune materiale și dobânzi calculate de la data infracțiunii (28 septembrie 2017) până la plata efectivă. De asemenea, se pot recupera și 10.000 euro pentru daune morale.

ADVERTISEMENT

Cum a ajuns cazul italianului în instanțele din România?

O apropiată a italianului, care îl cunoaște de mulți ani din barul unde obișnuia să livreze marfă în Milano, a oferit pentru FANATIK detalii despre povestea care a isterizat România în 2023. Pentru a-i proteja identitatea, preferăm să păstrăm anonimatul sursei, pe care o vom numi Yerim, deoarece se teme de eventuale repercusiuni.

La început, italianul a depus plângere la tribunalul din Milano. În urma anchetei, au ieșit la iveală zeci de reclamații similare din partea altor italieni păcăliți de Simona. Judecătorul a decis să trimită dosarul în România, la Târgu Jiu, pentru a fi judecat aici. În total, existau circa 50 de plângeri din partea unor oameni de afaceri care, însă, din teama de a nu crea probleme familiei, nu au continuat procesul. Unul dintre aceștia fusese înșelat cu 300.000 de euro, sub pretextul unei operații costisitoare.

ADVERTISEMENT

„În prima fază el i-a făcut plângere la tribunalul din Milano. Acolo au reieșit alte multe dosare de plângeri de la alți italieni pe care i-a fentat cu banii. Judecătorul din Milano a trimis tot dosarul acasă, în Târgu Jiu, către ea. A spus că cel mai bine să-i deschidă dosar aici. 

Avea 50 de plângeri materiale de la alți italieni. Unuia îi spusese că trebuie să se opereze la cap și o costă 300 de mii de euro. Doar că ei n-au dus mai departe dosarul, pentru că sunt oameni de afaceri, n-au vrut să aibă probleme cu familia. Au făcut plângere la tribunal, dar nu s-au mai prezentat și aici”, a precizat Yerim.

Va reuși italianul să-și recupereze aproape un milion de euro de la Simona Daniela Filip?

O apropiată a italianului, care îl cunoaște de mulți ani de la barul unde acesta obișnuia să livreze marfă, din Milano, a dezvăluit pentru FANATIK detalii despre situația financiară actuală a bărbatului. De asemenea, au fost aduse în discuție și încercările Simonei de a evita plata despăgubirilor.

„Trebuie să recupereze 996.000 de euro, cu penalități, cu tot, cum i-a calculat executorul. Momentan nu a recuperat nimic. A fost evaluatorul la toate bunurile, a stabilit sumele, dar nimic în conturi.

Ea a blocat executarea, ca să tragă de timp, spunând că i-a fost trimisă înștiințare la un domiciliu la care nu mai locuiește. Asta pentru că s-a măritat din nou în Constanța, dar buletinul îl are pe Târgu Jiu. N-are ce să spună și atunci se leagă de orice, ca să tergiverseze lucrurile”, a declarat pentru FANATIK, cunoștința italianului păgubit.

Cum a ajuns italianul păgubit să muncească din nou, la peste 70 de ani, pentru a-și plăti datoriile făcute din cauza Simonei?

Persoana de încredere a italianului a povestit și despre situația dificilă în care acesta a ajuns după pierderea sumei uriașe. Potrivit acesteia, bărbatul are de plătit două credite de pe urma Simonei, motiv pentru care abia reușește să se descurce financiar. Mai mult, aceasta susține că Francesco Thiella este nevoit să muncească din nou, în ciuda vârstei înaintate.

„Din pensia pe care o are se întreține. Dar, din pensia asta, el plătește mai mult de jumătate către băncile la care a făcut împrumut tot cu ea. A făcut vreo două credite.

Este nevoit și să muncească în același timp ca să poată achita. Merge tot la fabrica la care el lucra înainte, de vinuri. Se duce cu bicicleta și distribuie, pentru că nu mai dispune de bani să se poată deplasa cu mașina”, a mai dezvăluit aceasta.

De ce nu poate Thiella să își recupereze bunurile, deși sentința este definitivă?

Întrebată de ce italianul nu a intrat încă în posesia bunurilor, deși sentința este definitivă, cunoscutul italianului a explicat că procedura este îngreunată de mai multe obstacole legale. Unul dintre imobile este trecut pe numele mamei femeii și trebuie readus pe numele acesteia pentru a putea fi executat. În plus, apartamentul din București, situat pe Bulevardul Carol, într-un bloc vechi din 1910 cu risc seismic, are deja o ipotecă de 50.000 de euro, ceea ce reduce substanțial valoarea ce poate fi recuperată.

„Un bun este pe numele mamei sale și trebuie să îl readucă pe numele ei ca să poată să îl execute. Pe un bun pe care îl are prin București are o ipotecă de 50.000 de euro în cazul în care apartamentul costă vreo 70.000 de euro. În Bulevardul Carol, într-un bloc vechi. Apartamentul este din 1910, cu un bloc cu risc seismic.

Casele se prezintă ok, nu au niciun fel de distrugere. Dar, într-un mâine în care italianul va intra în posesia bunului sau probabil îl va scoate la licitație, ea poate distruge ca să-i facă rău. Dacă îi distruge bunul, poate doar să o dea în judecată, că altfel nu are ce să facă. Îi deschide un alt dosar.

Legal, el poate să intre în posesia bunului și îl vinde el ulterior, și probabil că ia mai mult un pic pe fiecare bun, sau poate să-l scoată direct la licitație și cât ia, ia”, a mai explicat Yerim.

FANATIK a contactat-o pe femeie, însă aceasta a refuzat să ofere vreun punct de vedere și a adoptat o atitudine ușor defensivă.

Tags: