Sport

Italienii anunță transferul internaționalului Andrei Burcă. Monza a demarat discuțiile și oferă 1,5 milioane de euro

Apărătorul central al campioanei CFR Cluj este cu un pas în Serie A. Echipa patronată de Silvio Berlusconi a făcut o ofertă concretă și corectă pentru fotbalistul de 29 de ani.
31.08.2022 | 23:43
Italienii anunta transferul internationalului Andrei Burca Monza a demarat discutiile si ofera 15 milioane de euro
Andrei Burca este aproape de un transfer important în Serie A. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

După trei sezoane extraordinare la CFR Cluj, apărătorul central Andrei Burcă este în fața transferului carierei. Monza a pus pe masă 1,5 milioane de euro și așteaptă răspunsul oficialilor campioanei României.

De la campioana României, la ultima clasată din Serie A

Andrei Burcă este unul dintre cei mai valoroși jucători din lotul campioanei CFR Cluj. Evaluat la 4 milioane de euro, Burcă a mai fost, în trecut, în vizorul unor cluburi pentru un eventual transfer.

ADVERTISEMENT

De fiecare dată, însă, suma cerută de CFR a fost peste posibilitățile celor care sperau să-și asigure serviciile internaționalului român. După câteva încercări eșuate de a-l vinde, reprezentanții clubului au mai tăiat din preț și au anunțat că jucătorul este transferabil dacă un club oferă cel puțin 1,5 milioane de euro.

Oferta cea mai interesantă vine din Italia. Ocupanta ultimului loc în Serie A, Monza, este dispusă să achite suma solicitată de CFR Cluj, ba chiar oferă și anumite bonusuri.

ADVERTISEMENT

”Discuțiile se îndreaptă în direcția bună”, anunță jurnalistul italian Alfredo Pedulla, specializat în transferurile din Serie A.

Chiar dacă este lanterna roșie a campionatului italian, Monza este un club extrem de puternic, finanțat de Silvio Berlusconi, fostul patron al lui AC Milan și fost premier în Italia.

ADVERTISEMENT

125,6 milioane de euro este valoarea lotului echipei Monza, conform site-lui de specialitate Transfermarkt

CFR pregătește un super transfer

La 29 de ani Andrei Burcă este unul dintre cei mai experimentați apărători din fotbalul românesc. Titular de drept în garnitura CFR-ului, este și unul dintre fotbaliștii pe care se bazează selecționerul Edi Iordănescu.

ADVERTISEMENT

Însă, eventualul transfer în Italia nu ar destabiliza apărarea lui Dan Petrescu. Oficialii campioanei CFR Cluj sunt pe cale să perfecteze un transfer excepțional.

Așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, internaționalul camerunez Jean-Claude Billong este așteptat să facă vizita medicală la Cluj. Fotbalistul de 28 de ani tocmai a reziliat acordul cu gruparea din Ligue 1, Clermont.

Întrebat dacă este tentat să dea curs ofertei din Italia, Andrei Burcă susține că în fiecare zi au apărut la club oferte pe numele lui, dar că nu a fost convins de niciuna dintre acestea să o părăsească pe campioana României.

”Au fost multe discuții și multe oferte, dar nu am vrut să plec. Acum sunt focusat aici și vreau să fac performanță aici. Sunt discuți în fiecare zi dar dacă mie nu-mi convine ceva la echipa respectivă… Nu știu ce se va întâmpla, vreau să facă treabă aici, poate sunt făcut să joc pe viață la CFR Cluj”, a comentat Burcă.

4.000.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Burcă, conform transfermarkt

ADVERTISEMENT
Tags: