Sport

Italienii, convinși ca Jose Mourinho l-a trădat în cel mai josnic mod pe Cristi Chivu: „Tehnicieni fără nume la cele mai bune echipe din lume”

Jose Mourinho a lansat un atac destur de dur în Italia, iar jurnaliștii sunt convinși că printre cei vizați se află și Cristi Chivu! Despre ce este vorba mai exact
21.01.2026 | 17:52
Italienii convinsi ca Jose Mourinho la tradat in cel mai josnic mod pe Cristi Chivu Tehnicieni fara nume la cele mai bune echipe din lume
Jose Mourinho, atac la adresa lui Cristi Chivu? Foto: colaj Hepta
ADVERTISEMENT

Benfica lui Jose Mourinho joacă miercuri seară la Torino cu Juventus în etapa cu numărul 7 din faza principală a UEFA Champions League. Cu ocazie conferinței de presă susținute înaintea acestei partide, „The Special One” a făcut, printre altele, și o declarație care a generat instant o polemică destul de aprinsă în Italia.

Jose Mourinho, declarație contondentă care este posibil să-l fi vizat și pe Cristi Chivu, fostul său elev de la Inter Milano

Concret, fără a da însă nume, antrenorul portughez a spus că nu i se pare normal ca tehnicieni fără experiență la cel mai înalt nivel să fie numiți „peste noapte” în funcții la echipe de top, așa cum a fost și cazul lui Cristi Chivu în vara anului trecut la Inter Milano.

ADVERTISEMENT

„Când AC Milan l-a numit pe Max Allegri, Juventus pe Luciano Spalletti sau AS Roma pe Gasperini, pentru mine nu au fost deloc surprize. Pentru mine singurele surprize sunt atunci când tehnicienii fără un nume în spate au oportunitatea de a antrena cele mai bune echipe din lume. Astea sunt surprizele adevărate pentru mine”, a fost declarația lui Mourinho.

La scurt timp, jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb.com au analizat această declarație și au apreciat că sunt șanse destul de mari ca antrenorul român să fie vizat direct de atacul lui Jose Mourinho:

ADVERTISEMENT

„Jose Mourinho folosește ca exemplu doar echipe italiene. Nu a menționat Napoli, care este antrenată de Antonio Conte, la fel ca și în sezonul precedent.

ADVERTISEMENT

În schimb, a numit 3 echipe care și-au schimbat antrenorii vara trecută. Cu toate acestea, nu a menționat-o pe Inter, care în urmă cu câteva luni l-a înlocuit pe Simone Inzaghi cu Cristian Chivu.

Înainte de a prelua conducerea echipei, Chivu a avut doar 13 meciuri în Serie A ca antrenor al Parmei, plus mulți ani la echipele de tineret ale lui Inter. Așadar, gândirea lui Mourinho nu se poate îndrepta decât acolo. Se poate ca ținta atacului lui Mourinho să fie tocmai acel Inter care îl are acum pe bancă pe Chivu, care a și jucat la club?”. 

ADVERTISEMENT

Alvaro Arbeloa și Liam Rosenior, de asemenea pe lista neagră a lui Mourinho?

În cazul în care într-adevăr Mourinho s-a referit și la Cristi Chivu în acel context, s-ar putea spune că ar fi vorba chiar și despre o „trădare” a lusitanului, în sensul în care el l-a antrenat pe român la Inter, iar împreună cei doi au reușit cel mai de succes sezon din istoria clubului, 2009-2010, când echipa din Milano a câștigat tripla campionat – cupă – Champions League, performanță în continuare unică în fotbalul italian.

Pe de altă parte însă, în declarația respectivă Jose Mourinho s-ar mai fi putut referi și la alte două dintre fostele sale echipe. Este vorba despre Real Madrid și Chelsea. Ambele au numit recent de asemenea antrenori fără prea mare experiență la nivel înalt. Pe „Santiago Bernabeu”, Alvaro Arbeloa i-a luat locul lui Xabi Alonso, iar la gruparea londoneză a fost numit Liam Rosenior în locul lui Enzo Maresca.