La nici trei ore distanţă de când laptopurile au primit shut-down după thrillerul electrizant Franţa – Elveţia 3-4, după penalty-uri, de pe Arena Naţională, FANATIK a luat drumul Londrei, pentru marele derby al optimilor, Anglia – Germania.
“Noi şi cu preşedintele UEFA, Ceferin, ce mai mergem de pe Arenă pe Wembley la câteva oră distanţă”, glumeau colegii din redacţie care au încins tastaturile târziu în noaptea albă de luni spre marţi, după cel mai frumos meci văzut de Arena Naţională în întreaga sa istorie.
Cu ochii cârpiţi de somnul “furat” doar în cele 3 ore de zbor şi cu vuietul încă proaspăt în timpane de pe Arenă al celor 25.000 de români care cântau după miezul nopţii “Rooooomania!” şi făceau valuri la un meci dintre Franţa şi Elveţia, am aterizat într-o Londră mai fierbinte ca niciodată, în ciuda celor 12 grade de afară.
De la simplul muncitor de pe aeroport până la ofiţerul de frontieră, taximetristul din faţa aeroportului şi chelneriţa din barul de lângă Wembley, cu toţii vibrează la meciul pe care Anglia îl aşteaptă de 55 ani: să elimine Germania într-un turneu final.
Marţi, 29 iunie, toată lumea are program scurt în Regat. Meciul se dispută la ora locală 17:00 şi nimeni nu concepe să aibă programul încărcat cu altceva decât fotbal. “Unii şi-au luat liber toată ziua”, spune chelneriţa care ne serveşte o cafea fierbinte deşi are mâinile bătătorite de zecile de bere pe care le-a servit deja dis de dimineaţă!
Timpul trece, berea curge, atmosfera se încinge odată cu picăturile de ploaie care, cum altfel, taie Londra în lung şi-n lat, în rafale scurte dar puternice. Pentru nimeni nu mai contează nici cât de antipatic e Southgate pentru alegerile sale cel puţin ciudate din primul 11, nici că golgheterul Harry Kane nu are niciun gol marcat în grupe sau că Anglia joacă nimic spectaculos faţă de numele impresionante din lotul său.
Totul se rezumă la “We’ll f*cking beat them!”, iar sclipirile din ochii fanilor englezi nu lasă loc de alte scenarii.
“Come on Harry… even Hancock scored!” e titlul zilei din presa britanică care, cu siguranţă, până şi pe Kane l-a făcut să zâmbească, trimitere la iubăreţul ex-secretar de stat al Sănătăţii din UK, Matt Hancock, care a demisionat după ce a fost surprins “marcând” la amanta sa, Gina, în timpul pandemiei, chiar la birou.
Cu trei ore înainte de start, “Olympic Way”, celebra promenadă din faţa statuii lui Bobby Moore, ce tronează la intrarea pe Wembley, este învăluită în fumul torţelor, strigăte de luptă şi o tonă de optimism.
Deşi plouă mărunt, atmosfera e electrizantă, iar bucuria englezilor este molipsitoare. Este ziua lor, momentul aşteptat de atâta timp, turneul final în care fotbalul se întoarce acasă.
Şi cum să fii britanic şi să nu visezi cu ochii deschişi când te uiti pe ţintarul competiţiei? În pre-matchul optimii, Jose Mourinho spunea că “pentru mine, meciul de azi e o semifinală. Cine câştigă astăzi, va juca finala de pe Wembley de pe 11 iulie. Când dai de Suedia sau Ucraina în sferturi şi apoi de Cehia sau Danemarca în semifinale, trebuie să joci finala! Sigur, cele patru sunt echipe puternice, au ajuns în fazele superioare la EURO pentru un motiv, pentru că au un joc solid, dar Anglia şi Germania sunt super puteri în fotbal!”
Meciul cu nemţii şi turneul final al EURO 2020 sunt atât de importante pentru întregul Regat încât, în ciuda faptului că noua tulpină Delta a coronavirusului face ravagii, iar numărul de cazuri în Insulă a crescut vertiginos, de aproape 6 ori în ultima lună, de la 4000 cazuri pe zi la peste 22.000 pe 28 iunie, prim ministrul Boris Johnson a relaxat măsurile pentru a permite ca 45.000 spectatori, vaccinaţi sau cu test negativ covid, să poată participa la meci pe Wembley! Iar pentru semifinale şi finală, numărul fanilor din arenă va ajunge la 65.000 din cele 90.000 locuri, capacitatea totală a celebrei arene britanice!
De altfel, relaxarea măsurilor din Regat, inclusiv pentru oficialii UEFA şi cei peste 2500 de invitaţi din străinătate, a fost un “must do” pentru Anglia pentru ca scenariul FAILED al finalei Champions League de pe Wembley să nu se repete şi la EURO, iar meciurile decisive, semifinalele şi finala, să nu fie mutate la Budapesta.
După un an şi jumătate de pandemie, să vezi zeci de mii de oameni adunaţi într-un singur loc, cântând la unison, îţi taie respiraţia. Nu trebuie să fii născut în Anglia ca să simţi cutremurul provocat de vuietul tribunei, să realizezi că, într-adevăr, fotbalul s-a întors acasă. Chiar şi pe o ploaie atât de puternică încât până şi gazonul de şapte stele de pe Wembley a trebuit să fie protejat şi să nu fie “supus” antrenamentului oficial premergător jocului.
Momentul imnului Angliei este colosal. Cu prinţul William, ducesa Kate şi micul George la oficială, “God save the Queen” s-a revărsat din cele 45.000 de voci ca într-un tunet peste Wembley, ca o rugăciune în faţa căreia şi Dumnezeu şi-a întors privirea.
Ruperea de nori de la “încălzire” s-a oprit brusc, iar cerul s-a înseninat! A fost momentul în care englezii s-au descătuşat, în care n-a mai contat că Southgate a băgat în primul “11” nu mai puţin de cinci (!!!) fundaşi, ci doar îndemnul “Come on, England!” şi ole-urile cu care suporterii au purtat pe braţe, spre luptă parcă, fiecare jucător al Angliei ce se regăsea pe gazon.
Meciul în sine s-a jucat, cu adevărat, odată cu intrarea lui Grealish. Copilul teribil al fotbalului englez, pentru care Pep Guardiola e gata să spargă banca şi recordurile şi să plătească 100 milioane de lire sterline pentru a-l aduce la Manchester City a reuşit în doar câteva minute să destabilizeze defensiva nemţilor.
Cu tehnica-i desăvârşită şi plăcerea obraznică, a la Ilie Balaci, de a mângâia mingea, Grealish a reuşit, din fentă, să ucidă Germania. Întâi a avut rolul decisiv la primul gol, când a aşteptat acea fracţiune de secundă necesară, exact cât a fost nevoie pentru a-i pasa pentru assistul perfect al lui Shaw către Sterling.
Apoi, l-a pus în valoare pe Kane, pentru primul său gol la EURO. De altfel, “SuperKane”, aşa cum e alintat de englezi, a început să arate că NU sare mingea din el, aşa cum ne explica nea Piţi,un necunoscător total al fotbalului jucat în Premier League, abia când a avut cu cine combina. În speţă, cu Grealish!
De partea cealaltă, antipaticul Mourinho avea dreptate când spunea că “Germania nu are un super atacant”. Timo Werner a arătat că se poate să joace şi mai rău decât a făcut-o în dese rânduri la Chelsea, iar Muller a îmbătrânit. Lipsa de suflu de la ocazia colosală de a face 1-1, din finalul meciului, a arătat că neamţul nu se mai ridică la nivelul de altădată. Iar gestul a lehamite făcut de autorul assistului, Kai Havertz, singurul cal de rasă din lotul nemţilor, este semnul de kaput al unei ere, al lui Joachim Low şi al mult prea îmbătrâniţilor fotbalişti din lotul Germaniei.
Ce nu s-a văzut la TV? Pielea de găină a fiecăruia dintre zecile de mii de spectatori, la finalul meciului, cântând “It’s coming home!”, perioadă în care nimeni, timp de jumătate de oră, nu a părăsit Wembley-ul. Inclusiv lotul Angliei, care a făcut două ture de gazon, într-o sărbătoare pe care englezii au desăvârşit-o până târziu în noapte, udată cu tone de bere în puburi sau pe străzi, bere care s-a vândut numai la baxuri, nu la bucată, în supermarketuri.
Şi dupa 12 noaptea, când Ucraina câştiga în prelungirile prelungirilor şi stabilea ultimul sfert de finală de la EURO 2020, contra Angliei, britanicii îşi cântau pe străzi bucuria. Fotbalul s-a întors acasă!
Three Lions on a shirt
Jules Rimet still gleaming
Thirty years of hurt
Never stopped me dreaming
They just know
They’re so sure
It’s coming home
It’s coming
Football is coming home!