Sport

Iubita lui Cristiano Ronaldo, apariție de excepție pentru promovarea documentarului de pe Netflix. Georgina Rodriguez a pozat în rochie roz

Georgina Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo, se pregătește pentru lansarea propriului documentar pe Netflix și a avut o apariție spectaculoasă la promovarea acestuia.
13.01.2022 | 10:31
Iubita lui Cristiano Ronaldo aparitie de exceptie pentru promovarea documentarului de pe Netflix Georgina Rodriguez a pozat in rochie roz
Georgina Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo, se pregătește pentru lansarea propriului documentar pe Netflix și a avut o apariție spectaculoasă la promovarea acestuia. Sursă foto: Instagram Georgina Rodriguez
ADVERTISEMENT

Superba brunetă a dezvăluit faptul că, înainte de a-l cunoaște pe starul portughez nu ducea o viață de lux și locuia într-un apartament închiriat, care, inițial, fusese o cameră de depozitare.

Cei doi au împreună o fiică pe nume Alana Martina. Însă, Georgina are grijă și de ceilalți trei copii ai vedetei de la Manchester United: Cristiano Jr. și gemenii Eva Maria și Mateo.

ADVERTISEMENT

Iubita lui Cristiano Ronaldo și-a promovat documentarul de pe Netflix într-o rochie roz

Pe 27 ianuarie 2022, ziua în care Georgina Rodriguez va împlini 28 de ani, platforma Netflix va lansa un documentar, format din mai multe episoade, despre viața iubitei lui Cristiano Ronaldo, intitulat ”Eu sunt Georgina”.

Conform The Sun, modelul spaniol născut în Argentina a ținut să-și promoveze documentarul și a făcut o ședință foto îmbrăcată într-o superbă rochie roz la o vilă de lux care amintește de celebrul serial ”Downton Abbey”.

ADVERTISEMENT

”Mulți îmi cunosc numele, însă puțini știu cine sunt”, au fost cuvintele Georginei Rodriguez care deschid trailer-ul producției prin intermediul căreia s-a anunțat data de lansare a documentarului.

Ronaldo și Georgina, noapte de vis la Madrid

Cristiano Ronaldo și iubita sa au au fost de curând la Madrid pentru o cină romantică și o noapte la un hotel de lux, profitând de faptul că portughezul nu a fost apt din cauza unei accidentări pentru partida pe care Manchester United a avut-o în Cupa Angliei cu Aston Villa.

ADVERTISEMENT

Cuplul a zburat în capitala Spaniei cu avionul aflat în proprietarea lui Ronaldo. Ei au luat masa la restaurantul Amos, acolo unde bucătar executiv este celebrul Jesus Sanchez, deținător a trei stele Michelin.

Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez s-au cazat la Hotelul Rosewood Villa Magna, una dintre locațiile favorite ale fotbalistului din perioada când evolua pentru Real Madrid, în ciuda faptului că fotbalistul deține o vilă de aproximativ 6.000.000 de euro în capitala Spaniei.

ADVERTISEMENT

Georgina Rodriguez i-a intrat în grații soacrei

Fotbalistul și iubita sa au dezvăluit, recent, pe social media, că în curând vor deveni din nouă părinți, Georgina fiind însărcinată cu gemeni, băiat și fată. Cuplul a decis să împărtășească bucuria cu fanii din toată lumea, postând un videoclip pe rețelele de socializare, care a fost apreciat într-un număr covârșitor.

Înainte de Crăciun, Georgina Rodriguez și ceilalți patru copii ai lui Cristiano Ronaldo s-au distrat pe cinste. Cei cinci au fost în vacanță în Laponia pentru o întâlnire cu Moș Crăciun. Familia superstarului lui Manchester United a fost cazată într-un peisaj de vis, mai exact la o cabană închiriată cu 1800 de euro pe noapte.

Deși s-a speculat că n-ar fi de acord cu relația, mama lui Cristiano Ronaldo are numai cuvinte de laudă la adresa partenerei de viață a fiului său. Dolores Aveiro, care a petrecut sărbătorile de iarnă alături de celebrul cuplu în Anglia, a spus că Georgina Rodriguez este un sprijin uriaș pentru fotbalist.

ADVERTISEMENT