Adriana Nica, iubita fugarului Sorin Oprescu, încearcă să oprească vânzarea de către ANABI (Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate) a unei vile de 600.000 de euro situată în cartierul bucureștean Primăverii. Imobilul a aparținut Adrianei Nica, dar a ajuns să fie executat silit de statul român după condamnarea lui Sorin Oprescu. Atunci, instanța a decis că vila din Primăverii a fost cumpărată din banii pe care fostul primar i-ar fi obținut din mită.
În anul 2024, vila iubitei lui Sorin Oprescu a apărut pe lista imobilelor confiscate ca urmare a unei sentințe penale, acesta urmând să fie valorificat prin ANABI. În prezent, bunul este intabulat pe numele statului român, însă acesta poate fi scos la licitație din cauza unui litigiu încă nefinalizat formulat de Adriana Nica.
Dosarul în care Adriana Nica a formulat contestație la executare a fost înregistrat la Tribunalul București la sfârșitul anului 2023 și încă se află pe rolul instanței. În paralel, iubita lui Sorin Oprescu a mai deschis o acțiune civilă împotriva Ministerului Finanțelor Publice, având ca obiect ”acțiune în constatare”.
În acest al doilea dosar, Adriana Nica a solicitat ajutor public judiciar și scutirea unei părți din taxa de timbru, motivând că veniturile sale nu îi permit să achite cheltuielile judiciare.
În România, taxa de timbru pentru valori ale cererii ce depășesc 250.000 de lei (aproximativ 50.000 de euro), cum este în cazul vilei din Primăverii, este de 6.105 lei +1% din valoarea ce depășește 250.000 de lei. În cazul Adrianei Nica, aceasta are de achitat o taxă judiciară de timbru în valoare de 9.965,84 lei.
Ajutorul public judiciar reprezintă o formă de intervenție a statului în favoarea persoanelor care nu pot face cheltuielilor unui proces civil. Legislația prevede această formă de ajutor pentru ca persoanele aflate în dificultate să poată avea acces la justiție și la un proces echitabil fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale.
Acesta poate avea forma unor scutiri, reduceri sau amânări de la plata taxelor judiciare. Beneficiarii trebuie să dovedească faptul că venitul mediu net lunar per membru de familie se situează sub 50% din salariul de baza minim brut pe țară, pe minim două luni anterioare formulării cererii.
Din informațiile consultate de FANATIK în dosarul Adelinei Nica reiese faptul că instanța a refuzat să-i acorde iubitei lui Sorin Oprescu vreo scutire de la plata taxei judiciare. Asta în ciuda faptului că femeia le-a spus judecătorilor că locuiește cu mama ei care are o vârstă înaintată și are nevoie de îngrijiri medicale.
”Cu privire la temeinicia cererii, instanţa apreciază că petenta a menționat în cuprinsul cererii de reexaminare că mama sa locuiește cu aceasta, având nevoie de îngrijiri medicale, astfel încât tribunalul concluzionează că petenta se gospodărește cu mama sa, pentru care, însă, nu a depus dovada veniturilor și nici nu a învederat că nu ar obține venituri”, spun judecătorii de la Tribunalul București în motivarea refuzului.
Magistrații spun că Adelina Nica a depus, totuși, documente din care reiese faptul că aceasta are venituri mari, care nu justifică un eventual ajutor judiciar.
”Oricum, tribunalul constată că petenta obține venituri salariale lunare în cuantum de aproximativ 21.000 lei (f. 9-10, f. 18) și că pentru cererea adresată instanței, petenta datorează o taxa judiciara de timbru în suma de 9.965,94 lei conform prev. din OUG nr. 80/2013.
Astfel, tribunalul reține că, deși petenta a invocat dificultățile sale materiale, care să o pună în imposibilitatea de a suporta taxa judiciară de timbru, și, în consecință, îi îngrădesc accesul la justiție, aceasta nu a furnizat în integralitate dovezile solicitate de către instanță pentru lămurirea situației sale materiale”, mai spun judecătorii.
Vila confiscată de la Adelina Nica se află în sectorul 1, în zona parcului Herăstrău, cea mai scumpă din București. Imobilul are un regim de înălțime S+P+E, având o suprafață construită la sol de 118,91 mp și un teren de 340,64 mp.
Adriana Nica a cumpărat vila din Primăverii în anul 2013, perioadă care coincide cu activitatea infracțională pentru care Sorin Oprescu a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare. Imobilul a fost supus unei confiscări extinse a averii fostului primar, judecătorii confirmând varianta procurorilor, că respectiva casă ar fi fost cumpărată din banii obținuți de Oprescu din șpagă.
Adriana Nica a avut doar statut de martor în dosarul iubitului ei. Ea a susținut că vila a fost cumpărată de ea, costurile fiind acoperite prin credit imobiliar și împrumuturi de la persoane fizice. Ulterior cumpărării, vila a fost oferită la închiriere.
Doar că iubita lui Sorin Oprescu nu a fost crezută de procurori, iar ulterior, nici măcar n-a mai fost chemată în instanță pentru a-și susține cauza. Ulterior, Nica a contestat de mai multe ori executarea silită a ANAF, criticând modul în care justiția a procedat în cazul ei.
Femeia a declarat în instanță că judecătorii care au redactat motivarea în cazul lui Sorin Oprescu au descris-o în mod ironic și au ”creat o realitate paralelă”, preferând să ignore documentele depuse de ea la dosar care ar fi dovedit sursa reală a banilor.
Supărarea iubitei lui Sorin Oprescu vine și din faptul că judecătorii au scris despre ea că era ”o concubină costisitoare”, lucru care ar fi deranjat-o destul de tare pe fosta directoare a Spitalului Universitar de Urgență din București.
”Doamna Nica Adriana, concubina domnului Oprescu Sorin de peste 10 ani, este medic anestezist, fost director al Spitalului Universitare de Urgență București și cadru didactic la UMF.
Prezentarea ca un fel de prostituată de lux este injurioasă și indică un derapaj grav de la păstrarea imparțialității completului de judecată”, a spus avocatul Adrianei Nica în contestația pe care iubita lui Sorin Oprescu a depus-o în instanță.
În timp ce Adriana Nica a rămas în țară și încearcă să-și salveze casa, Sorin Oprescu a fugit în Grecia pentru a evita închisoarea. Luni, 6 octombrie 2025, autoritățile de la Salonic l-au plasat sub control judiciar, urmând ca în următoarele săptămâni să judece pentru a doua oară cererea României de extrădare a fostului primar general al Capitalei. Prima solicitare a fost respinsă de judecătorii eleni în anul 2022.