Sport

Iulia-Maria Buculei, o viitoare stea a tenisului românesc! A câștigat Burgas Avenue Cup 2024

Deși are doar 16 ani, Iulia-Maria Buculei se anunță una dintre marile speranțe ale tenisului românesc. Ea a înregistrat rezultate foarte bune în acest an.
11.09.2024 | 12:20
Deși are doar 16 ani, Iulia-Maria Buculei se anunță una dintre marile speranțe ale tenisului românesc. Ea a înregistrat rezultate foarte bune în acest an
ADVERTISEMENT

Cu o săptămână înaintea turneului Țiriac Foundation Trophy 2024 de la București, tânăra sportivă din țara noastră a mers în Bulgaria pentru a participa la o competiție din calendarul ITF.

Jucătoarea de tenis Iulia-Maria Buculei, rezultate excelente în 2024

Iulia-Maria Buculei a avut un parcurs fabulos la turneul de tenis Burgas Avenue Cup 2024 și a reușit să câștige marele trofeu, după ce a învins-o în finală pe campioana Bulgariei, Briyana Ivanova, favorită 11. Acesta este al patrulea său turneu ITF pe care îl câștigă în acest an.

ADVERTISEMENT

Vicecampioană națională a României la 16 ani și componentă a lotului național U16, Buculei a beneficiat în ultimul act de retragerea sportivei din Bulgaria înaintea începerii setului secund. Primul act îi revenise Iuliei cu 6-2.

Cap de serie numărul 3 la Burgas, sportiva noastră a beneficiat de un prim tur liber, pentru ca apoi să treacă de Andreya Glushkova din Bulgaria, scor 6-3, 6-3, în turul 2, și de Ambra Tommasi din Italia, scor 6-0, 6-2, în optimi.

ADVERTISEMENT

În sferturi a învins-o o altă jucătoare din România, Andra Cornelia Farmache, scor 6-1, 6-4, pentru ca în semifinale să aibă o revenire fantastică în duelul cu Timea Gross din Slovacia, favorită 2, scor 3-6, 6-4, 6-3.

Legitimată la Steaua București, Buculei a mai câștigat în acest an la Târgu Jiu și două ori la Chișinău, în turnee J30. Sportiva noastră are un an fantastic, reușind 35 de victorii în cele 43 de meciuri jucate și având o rată de succes de 81%.

ADVERTISEMENT

Buculei s-a oprit în semifinalele de dublu de la Burgas

Iulia-Maria Buculei a concurat și în proba de dublu, alături de Andreea Diana Popa, dar cele două s-au oprit în semifinale. Favorite 2, ele au fost învinse de perechea româno-bulgară formată din Ana Ioana Varsa și Ivona Savekova, care aveau să și câștige trofeul.

ADVERTISEMENT

Și pe tabloul masculin învingător a fost tot un român. Principal favorit al competiției, Cezar Ștefan Bentzel s-a impus categoric în finala împotriva bulgarului Danial Spasov, cap de serie numărul 9, scor 6-3, 6-1.

Sportivii români au dominat autoritar și proba de dublu a băieților de la turneul de tenis ITF Burgas Avenue Cup 2024. Perechea Călin Apostol/Matei Ene a câștigat finala în fața cuplului Luca Niță Prunescu/David Morega, scor 6-3, 6-3.