Iulia Vântur a postat un mesaj emoționant online cu ocazia unei sărbători internaționale. Fanii au reacționat cu entuziasm la posibilitatea de a-i vedea Iulia și Salman Khan împreună.
Iulia Vântur a ținut să transmită un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, iar fanii au reacționat imediat. Comentariile despre partenerul ei, Salman Khan, nu au întârziat să apară.
De când s-a mutat în India, Iulia Vântur și-a construit o frumoasă carieră muzicală. Se zvonește că aceasta a ajuns milionară în urma concertelor, având o mulțime de fani care îi apreciază muzica. Lucrurile merg la fel de bine și pe plan personal. Vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu renumitul actor, Salman Khan, de mai bine de zece ani de zile.
Pe data de 21 iunie se sărbătorește Ziua Mondială a Muzicii, cu scopul de a celebra arta și de a promova pacea, prietenia și diversitatea culturală prin intermediul muzicii.
Cu această ocazie, Iulia a transmis un mesaj emoționant pe conturile de socializare, prin care își exprimă aprecierea și iubirea față de muzică. Ea a postat un colaj cu mai multe momente muzicale din concertele și filmările la care a participat de-a lungul anilor.
„Muzica mi-a schimbat viața… și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. La mulți ani de Ziua Mondială a Muzicii nouă tuturor”, este mesajul postat recent de Iulia Vântur.
Fanii vedetei au reacționat imediat și au inundat postarea Iuliei cu o mulțime de comentarii. Cele mai multe au fost mesaje de încurajare și apreciere pentru frumoasa artistă.
„Iulia, fii puternică. Ești superbă și o învingătoare”, a încurajat-o una dintre fanele ei, potrivit wowbiz.ro.
„Bravooo ,Iulia, mult succes pe mai departe”, a mai scris cineva la aceeași postare.
Câțiva români au spus că ar vrea să o vadă cântând live. Alți fanii își doresc ca ea să vină în România, alături de Salman Khan. Există o mare curiozitate de a-i vedea pe cei doi împreună, mai ales că zvonurile despre o posibilă despărțire circulă non-stop.
„Să vii și în România în concert, dar alături de Salman”, a fost unul din comentariile lăsate pe pagina ei de Facebook.
Ei bine, doar timpul va hotărî dacă românca își va aduce partenerul în România. Cu siguranță, fanii sunt nerăbdători să vadă acest lucru.