Fanii au putut observa că în urmă cu numai câteva zile Iulia Vântur a revenit pe meleagurile natale. Recent, artista a făcut o declarație surprinzătoare în emisiunea lui Cătălin Măruță, care a fost curios să afle amănunte despre viața amoroasă.
Iulia Vântur s-a întors în România pentru o perioadă scurtă, unde și-a vizitat familia, dar nu a uitat nici de proiecte și vizitele pe micile ecrane. A fost invitată în show-ul moderat de Cătălin Măruță, unde a făcut o mărturie total neașteptată.
Îndrăgita cântăreață a fost întrebată dacă este pregătită să facă pasul cel mare cu partenerul de viață, actorul Salman Khan. Prezentatorul se aștepta să primească invitația la nuntă, însă a avut parte de o altă surpriză.
Cu toate acestea vedeta i-a dat un răspuns surprinzător, care i-a pus pe gânduri pe unii dintre telespectatori, cu siguranță. Artista i-a transmis că nu riscă să aibă un șoc dacă îi spune mai multe despre relația sa.
„Spune-ne exact ce ne-ai adus de la Bollywood! Pot să deschid? E invitația de la nuntă?”, a vrut să știe Cătălin Măruță, care a încercat să afle informații despre povestea de iubire a vedetei, relatează protv.ro.
„Nici chiar așa! Uite, ceai de la Bollywood. Ceaiul indian, cunoscut peste tot în lume, ediție de Bollywood. Aduc puține, că după poate ți se oprește inima dacă îți dau vreo altă veste!”, a răspuns Iulia Vântur.
Pe social media Iulia Vântur a oferit mai multe detalii despre revenirea în România. Fosta prezentatoare de la Pro TV nu a venit de această dată cu mașina personală, fiind nevoită să apeleze la o firmă de închirieri.
Vedeta se declară încântată de această variantă, mai ales că stă o perioadă destul de scurtă în țară. Acest lucru îi place foarte mult pentru că poate schimba autoturismul în orice moment, dacă se plictisește de el.
În altă ordine de idei, pe 24 noiembrie are programat un concert în Londra și cel mai probabil ulterior, va zbura spre India, unde este stabilită de 12 ani. Iulia Vântur are o carieră de succes în industria muzicală.