Iulia Vântur pare că și-a găsit menirea departe de România, tocmai în India. Cuplată, neconfirmată, cu Salman Khan, Iulia Vântur a apărut, recent, la brațul unui alt bărbat. Asta chiar sub ochii celui despre care se spune că i-ar fi iubit de ani buni.
Iulia Vântur a devenit, la modul serios, o adevărată vedetă în India. Iar din acest motiv, ea este invitată la mai toate evenimentele importante din cea mai populată țară a lumii. Zilele trecute, din nou, frumoasa româncă a fost în centrul atenției.
Astfel, Iulia Vântur a fost invitată la IIFA Awards, într-o ținută suficient de senzuală pentru a împinge spre păcat și un sfânt. Iar acolo, românca a fost implicată și într-un moment care a luat prin surprindere sala. Mai exact, ea și-a etalat, din nou, calitățile artistice în fața lumii.
Mai exact, aflată în primul rând, lângă vedete de primă mână din India, la un moment dat, Iulia Vântur s-a trezit cu un artist celebru de acolo că îngenunchează în fața ei. Motivul, evident, știut: să urce pe scenă alături de el, la show.
Iulia, cu un zâmbet larg, a acceptat imediat. Și, pe scenă, s-a dezlănțuit. A cântat, a dansat, și-a pus în valoare formele pe care le admiră o lume întreagă. Iar apoi, cu același zâmbet, blondina a primit și aplauzele auditoriului și, probabil, aprecierile a altor milioane de telespectatori. Vă reamintim, India are peste 1,417 miliarde de locuitori, deci audiență a avut cu siguranță.
Nu doar show-ul a făcut-o pe Iulia Vântur să strălucească și să capteze atenția presei mondene din India. Ci și mesajul pe care frumoasa româncă l-a postat pe conturile ei de socializare. Iar cuvintele adresate artistului care s-a pus în genunchi în fața ei sunt de natură să poată stârni chiar și gelozii.
„A fost minunat să fiu pe aceeași scenă cu tine, Sukhbir. Energie incredibilă, amintiri frumoase! Mereu recunoscătoare”, a scris Iulia Vântur pe contul ei de Instagram. Și, acolo, a și făcut o postare video alături de Sukhbir, o vedetă de calibru din India.
Interesant este însă că toate acestea s-au petrecut chiar sub ochii lui Salman Khan. Care, desigur, a fost și el invitat la eveniment, dar, culmea, nu a stat lângă Iulia Vântur. Iar cum cei doi nu au stat împreună a fost suficient pentru ca presa să se întrebe ce se petrece între Iulia și Salman.
„Evident că suntem OK. Eu am încercat să stau departe de acest subiect pentru că ţin la intimitatea mea, plus că s-a speculat atât de mult pe acest subiect că orice aş spune se interpretează. Suntem foarte bine, evident. Ştiu că există o curiozitate cu privire la acest subiect, însă, curiozitatea mea nu merge atât de departe”, a mai spus Iulia Vântur pentru OK Magazine.