News

Pasiunea secretă a stelistului Iulian Cristea, porumbeii. Reportaj EXCLUSIV la Mediaș!

28.05.2019 | 17:22
Iulian Cristea are o pasiune puțin obișnuită: e columbofil și are peste 80 de porumbei

Ultimul jucător al celor de la FCSB venit chiar înainte de play-off, Iulian Cristea de la Gaz Metan, și-a construit la casa părintească din Mediaș o colivie imensă în care are peste 80 de porumbei voiajori cu care participă la concursuri. FANATIK a făcut un reportaj de familie la locul pe care, acum, fundașul lui Gigi Becali îl monitorizează și îl „dirijează” de la peste 300 de kilometri distanță!

Porumbeii, pasiunea secretă a lui Iulian Cristea, transferat de 3 luni la FCSB!

Subiectul a apărut pe finalul unui interviu realizat de FANATIK în luna ianuarie, în cantonamentul din Antalya al lui Gaz Metan Mediaș. Iulian Cristea, care era în ultimele 6 luni de contract cu ardelenii, semnase cu FCSB și aștepta să vadă dacă și cluburile se înțeleg ca el să vină din această primăvară la București sau abia în vară.

Era primul interviu acordat de Cristea după ce a devenit stelist cu acte în regulă. „Iulian, poate mai e ceva de spus ce nu te-am întrebat”. Moment în care băiatul de 24 de ani se luminează și mai mult la față ca și cum abia aștepta momentul. A părut ușor emoționat în timpul discuției, s-a calmat instantaneu când a vorbit de ceea ce-i place. VEZI ÎN GALERIA FOTO IMAGINI EXCLUSIVE DE LA MEDIAȘ.

Părinții lui Iulian Cristea de la FCSB
Părinții lui Iulian Cristea de la FCSB sunt foarte mândri de băiatul lor. Ei au grijă de porumbei de când Iulian a plecat la București

„Sunt columbofil. Ăsta e hobby-ul meu. Am porumbei campioni!”

Am și eu un hobby. Sunt columbofil. Am porumbei campioni. O să-mi fie tare greu când voi pleca la București, dar sunt sigur că mama se va ocupa de ei foarte bine”, povestea Iulian în luna ianuarie.

Mi-am construit în spatele casei o colivie foarte mare, pentru că am peste 80 de porumbei voiajori. Unii sunt campioni și sunt foarte mândru de ei. E o pasiune care necesită multă atenție și mult timp, pentru că trebuie să ai în vedere foarte multe detalii. Nu e ceva ieșit din comun, dar eu iubesc foarte mult porumbeii”, dezvăluia Iulian.

Reportajul întârziat de curățenia generală a coliviei

La întoarcerea în țară, FANATIK a dorit în mai multe rânduri să meargă la Mediaș, la casa părintească a lui Iulian Cristea pentru a realiza un reportaj la fața locului cu pasiunea mai puțin întâlnită în lumea fotbalului. Apropo, Florentin Dumitru vă mai spune ceva?

colivia lui Iulian Cristea
Iulian Cristea are o pasiune puțin obișnuită: e columbofil și are peste 80 de porumbei

Nu s-a putut merge la Mediaș în primele săptămâni după revenirea din Turcia pentru că, odată cu ieșirea din iarnă, a fost nevoie de o curățenie generală la colivia celor 80 de porumbei. Iar până să fie totul gata și să urcăm în mașină pentru drumul de peste 300 de kilometri până la Mediaș a mai apărut o mică problemă. O problemă minoră din partea noastră, bucurie extraordinară pentru eroul nostru. Cu câteva ore înainte de expirarea perioadei de mercato din iarnă, Gigi Becali și cei de la Mediaș s-au înțeles pentru transferul imediat al lui Iulian la București. Așa că el a plecat spre București, FANATIK a plecat spre Mediaș, acolo unde ne-au așteptat familia și porumbeii.

  • 150.000 de euro a plătit Gigi Becali ca să-l aducă pe Iulian Cristea la FCSB
  • 10.000 de euro este salariul lunar al lui Iulian Cristea în primul dintre cei 5 ani și jumătate pe care a semnat contractul cu FCSB

Mama lui Iulian este cea care a preluat „frâiele”

Casa părintească a noului jucător al roș-albaștrilor este în apropierea unuia dintre cartierele de lux ale Mediașului, acolo unde, probabil, fiecare șef de la Distrigaz, în câmpul muncii sau retras la pensie, a găsit de cuviință să-și înfrumusețeze viața cu o viluță. Toate casele sunt cochete, priveliștea este superbă, dar la fel se poate spune și despre locuința familiei Cristea.

Ne întâmpină un Pug foarte nervos, dar e mai bine așa pentru că toată lumea e pusă deja în alertă. Mama lui Iulian, Anca Maria și iubita acestuia, Raluca, vin din casa din spate. Par ușor agitate, dar chiar nu au de ce. Fratele lui Iulian este plecat în oraș, tatăl Lucian este în străinătate, în cursă. Mama este cea care a preluat „frâiele”. Și ale casei, și ale coliviei de porumbei campioni.

Anca Maria, mama lui Iulian Cristea
Anca Maria, mama lui Iulian Cristea de la FCSB, esteb acum responsabilă pentru colivia băiatului său

Bunica se bucură de soare, ciobăneștii fac show de show

Bunica stă în casa de la poartă, ne vede și o salutăm. Se bucură de soarele de primăvară, dar și de aparatul auditiv care o ajută să treacă peste problemele specifice vârstei. Curtea e mare, mergem la casa din spate, acolo unde locuiesc părinții lui Iulian, dar și logodnica acestuia, Raluca.

„Fiecare antrenor are ideea lui de antrenament, Mister Teja se bazează pe posesie, Mister Edi mai mult pe finalitate rapidă în atac” – Iulian Cristea

Viața pulsează peste tot în jurul nostru. Trei puiuți de ciobănesc german se hârjonesc într-o parte, iar mult mai în spate, chiar lângă marea colivie, obiectivul vizitei noastre la Mediaș, ne așteaptă, triumfători, alți doi ciobănești tinerei: unul carpatin, celălalt anatolian. Nu au mai mult de trei ani niciunul dintre ei. Ne-o confirmă stăpânii.

Raluca ne arată pas cu pas colivia imensă construită de Iulian

Despre Raluca ne-a povestit și Iulian când eram în Antalya. A terminat facultatea și totul depindea de plecarea logodnicului său la FCSB. „Se va muta cu mine în București, dar nu știe deocamdată unde să facă Masters-ul. Poate rămân la Mediaș până în vară, poate merg acum la București să fiu campion cu Steaua”, anticipa Iulian Cristea în Turcia.

Acum e clar. Raluca va continua studiile la București. Dar până atunci e ghidul nostru la colivia porumbeilor care vin și pleacă. Nici păsările nu par să se simtă prea confortabil văzând că sunt băgate prea mult în seamă. Ba din contră, pentru că intrăm să facem fotografii și în interior. Raluca ne explică totul, punct cu punct.

Logodnica lui Iulian Cristea
Ramona este logodnica lui Iulian Cristea, ea urmând să se mute la București în această vară

„Primul salariu care i-a intrat pe card l-a cheltuit tot pentru porumbei!”

Iar doamna Anca Maria Cristea, mama jucătorului, vine cu amănuntele suplimentare. Asta înainte de a ne arăta diplomele pe care Iulian le-a câștigat de-a lungul timpului. E foarte mândră de băiatul său, se simte în fiecare silabă. Îi lucește toată fața când povestește despre Iulian, despre felul de a fi și pasiunea sa.

Ca să vă dați seama cât de mult iubește porumbeii și ce înseamnă pasiunea asta pentru el, vă spun doar că primul salariu care i-a intrat pe card la Gaz Metan l-a scos tot și l-a cheltuit pentru porumbei. <Lasă, mamă, că vin alți bani. Ăsta să fie tot baiul>, mi-a zis. Ce să-i mai spun?”, povestește doamna Anca.

Come-back FANATIK pentru domnul Cristea

E doar primul episod la familia Cristea. FANATIK a realizat mai multe reportaje în Ardeal și peste trei zile, la întoarcerea spre București, am trecut din nou prin Mediaș. De ce? Pentru că se întorsese din cursă și Lucian, tatăl lui Iulian, el fiind șofer pe tir angajat la o firmă din Olanda. Și am vrut să vorbim și cu el.

„Mă simt bine şi ca fundaş, şi ca mijlocaş. Germania e campionatul meu preferat, Sergio Ramos e favoritul meu ca fundaş” – Iulian Cristea

E omul despre care Iulian spunea în Antalya că își dorește să câștige mulți bani la FCSB și să-și permită să-l țină pe tatăl său acasă, să nu mai bată drumurile cu tirul prin Europa. Tocmai venise din cursă, pentru că trei săptămâni din patru e plecat. Am avut noroc. Am revenit la Mediaș tocmai în săptămâna a patra?)

Tatăl lui Iulian Cristea de la FCSB
Lucian Cristea, tatăl lui Iulian Cristea de la FCSB, este plecat în cursă aproape trei săptămâni pe lună

„Am cumpărat porumbei pentru verișorul lui Iulian, dar pasiunea s-a prins de fii-miu”

Îi place să povestească. Și se simte chiar în largul lui când pune de-o cafea. Are probleme doar cu zahărul… Când lipsești mult timp de acasă, riști să uiți unele lucruri casnice… Povestim înăuntru, mergem și ne plimbăm prin curte.

Eu am cumpărat porumbei la început pentru verișorul lui Iulian, dar pasiunea s-a prins de fii-miu. Și mie îmi plac foarte mult, așa că poate era de așteptat la Iulian. E atât de atent la toate amănuntele, pentru că nu e deloc simplu să ai grijă de porumbei voiajori. Contează totul. Cronometrele, zborul, porumbeii. Eu, de exemplu, nu îi recunosc. Iulian îi știe pe toți 80 doar dacă se uită la ei!”.

Poza de gală cu „perla Coroanei”: porumbelul campion cu numărul 25!

Iar ca să înțelegeți că domnul Lucian Cristea e un om cu priză la aparatul de fotografiat și la povestit, trebuie să știți că îi dădea și soției sale sfaturi „tehnico-tactice”. „Nu mai fii așa crispată! Zâmbește când iei în mâini porumbeii?)” Și asta pentru că tocmai ne pregăteam de cea mai importantă poză a reportajului, cea în care părinții stelistului Iulian Cristea ni-l prezintă pe porumbelul-campion, „perla Coroanei” cum glumim noi.

Iulian Cristea de la FCSB
Iulian Cristea ne prezintă perla Coroanei de la Mediaș, porumbelul cu numărul 25!

El este porumbelul cu numărul 25, porumbelul campion al lui Iulian”, ne spun, mândri, soții Cristea. Dar în principal mândri că băiatul lor a ajuns la FCSB pentru a fi și el un campion în fotbal.

  • 750.000 de euro este cota lui Iulian Cristea pe transfermarkt. com
  • 96 de meciuri a jucat Iulian Cristea în Liga I Betano (86 pentru Gaz Metan Mediaș și 10 pentru FCSB)
  • 6 goluri a marcat Iulian Cristea în Liga I Betano (5 pentru Gaz Metan Mediaș, 1 pentru FCSB)