Fotbal intern

Iulian Cristea este doar o soluție de avarie pentru mijlocul FCSB! Mihai Bălașa rămâne rezervă până la finalul sezonului

29.04.2019 | 21:17
Iulian Cristea este doar o solutie de avarie pentru mijlocul FCSB Mihai Balasa ramane rezerva pana la finalul sezonului

Tehnicianul Mihai Teja l-a folosit pe apărtorul venit de la Gaz Metan în linia de mijloc pe finalul partidei cu Astra. Nu a fost prima dată când Teja a apelat la această variantă, dar FANATK a aflat că Iulian Cristea este doar o soluție de avarie mijlocul FCSB. Mihai Bălașa, care i-a luat locul în defensivă după ce Cristea a fost avansat, va rămâne rezervă și în următoarele meciuri din acest play-off.

Iulian Cristea este doar o soluție de avarie pentru mijlocul FCSB! E a 5-a opțiune

Mihai Teja a încercat pe finalul meciului cu Astra să întărească echipa pe zonă defensivă și a renunțat la Florinel Coman pentru a-l introduce pe Mihai Bălașa. Acesta i-a luat locul în apărare lui Iulian Cristea, urcat alături de Nedelcu în linia mediană, iar Teixeira a avansat pe poziția ocupată până atunci de Coman.

Această mutare a fost gândită de Teja și pentru a aduce un plus la fazele fixe, extrem de periculoase, ale Astrei, Bălașa fiind un bun jucător în duelurile aeriene. Sursele FANATIK susțin însă că antrenorul nu ia în calcul folosirea lui Cristea ca mijlocaș la închidere decât ca o soluție de avarie, fiind a 5-a opțiune în acea zonă, după Pintilii, Filip, Nedelcu și Teixeira. Mai mult, deși a fost introdus pe teren pe postul lui Cristea, Bălașa va rămâne rezervă pe finalul acestui sezon dacă nu vor interveni suspendări sau accidentări nedorite.

Iulian Cristea Lucian Filip Florin Tănase Filipe Teixeira
Iulian Cristea s-a adaptat foarte rapid la FCSB, iar colegii l-au primit cu brațele deschise

Lucian Filip, clientul lui Gigi Becali

Căpitanul FCSB nu este deloc pe placul finanțatorului. Gigi Becali l-a criticat pe mijlocaș și după victoria cu Astra: “Și Filip a început să doarmă. Nedelcu mi-a plăcut, deși, uite, la faza din minutul 90+2, și el a dormit”, a declarat patronul roș-albaștrilor.

Interesant este că o părere asemănătoare despre prestația lui Filip a avut și Mihai Teja, dacă ținem cont de faptul că omul cu banderola de la FCSB a fost schimbat în minutul 55 cu Filipe Teixeira. Înlocuirea s-a produs imediat după golul lui Florin Tănase, dar fusese decisă înainte ca decarul să deschidă scorul.

750 de mii de euro este cota pe care Iulian Cristea o are conform Transfermarkt

1,5 milioane de euro este cota lui Mihai Bălașa, conform Transfermarkt