Sport

Iulian Teodosiu, interviu după bronzul obţinut la CM de la Cairo: “O aşteptam demult, aveam nevoie de această medalie!”. Exclusiv

Iulian Teodosiu a obţinut medalia de bronz în proba individuală de sabie la Mondialele de la Cairo. Sabrerul român a povestit pentru FANATIK cum a evoluat concursul şi ce planuri de viitor are.
01.08.2022 | 22:45
Iulian Teodosiu interviu dupa bronzul obtinut la CM de la Cairo O asteptam demult aveam nevoie de aceasta medalie Exclusiv
Iulian Teodosiu, la CM de scrimă de la Cairo. Sursa foto: Facebook COSR
ADVERTISEMENT

Iulian Teodosiu a reuşit să obţină prima medalie individuală la Campionatele Mondiale de scrimă. Românul a făcut un concurs foarte bun la sabie, fiind învins în penultimul act de francezul Maxime Pianfetti, scor 11-15.

Iulian Teodosiu, interviu după bronzul obţinut la CM de la Cairo: “Aveam nevoie de această medalie”

Sabrerul român a vorbit pentru FANATIK despre bronzul obţinut la Cairo, spunând că aşteaptă demult o medalie în competiţiile mondiale individuale, care vine după doi ani de pandemie foarte dificili:

ADVERTISEMENT

“Este un sentiment extraordinar. Aşteptam demult să iau medalie şi la individual pentru că la echipe am reuşit să iau cu colegii mei din urmă. O aşteptam demult, aveam nevoie de această medalie. A fost un an foarte greu, de fapt, ultimii doi ani au fost aşa. 

Am venit după pandemie, a trebuit să ne antrenăm foarte mult fără să avem competiţii la un moment dat. Dar, eu sunt foarte bucuros că, până la urmă, primul Campionat Mondial după pandemie s-a încheiat cu o medalie pentru mine”, a spus Teodosiu.

ADVERTISEMENT
Iulian Teodosiu, cu medalia de bronz de la Cairo. Sursa: Facebook COSR
Iulian Teodosiu, cu medalia de bronz de la Cairo. Sursa: Facebook COSR

“Au fost meciuri grele, care m-au consumat şi fizic şi psihic, dar acesta a fost culoarul”

Iulian Teodosiu a avut un culoar dificil în lupta pentru medalii, iar în optimi şi sferturi a câştigat de fiecare dată la tuşa decisivă, în faţa italianului Luca Curatoli şi sud-coreeanului Oh Sang-uk:

“Am avut două meciuri foarte grele cu cei doi (n.r. Curatoli şi Sang-uk). Cu italianul am luptat şi la Jocurile Olimpice, am reuşit să îl înving şi acolo. Coreeanul face o scrimă extraordinară şi multă lume îl vedea printre favoriţi.

ADVERTISEMENT

Îi ştiam bine pe amândoi, ştiam ce trebuie să fac împotriva lor, iar de data aceasta am câştigat împotriva ambilor la o singură tuşă. Au fost meciuri grele, care m-au consumat şi fizic şi psihic, dar acesta a fost culoarul. Aşa a trebuit să fie”.

“Îmi doream foarte mult, ştiam că pot să iau medalie. Dar debutul meciului nu pot să îl exprim”

Semifinalele l-au adus faţă în faţă cu francezul Maxime Pianfetti, un meci început slab de român, care apoi a avut o revenire de senzaţie, dar a fost prea târziu. Francezul s-a calificat în finală după ce l-a învins pe Teodosiu cu 15-11:

ADVERTISEMENT

“A fost prima dată când am intrat în primii patru la o competiţie de seniori. Şi eu şi el. Francezul a avut o zi extraordinară, a tras foarte bine toată ziua. A pierdut finala cu 14-15. Dar asta nu înseamnă că nu puteam să-l bat. Aici am un oarecare regret că am pierdut.

Am început meciul un pic… nu am avut niciun sentiment. Nici nu ştiu să explic. Îmi doream foarte mult, ştiam că pot să iau medalie. Dar debutul meciului nu pot să îl exprim, nu ştiu ce s-a întâmplat.

Pe parcurs am reuşit să mă adun, să mă liniştesc. Vedeam mai clar lucrurile. Am avut o revenire spectaculoasă, dar păcat că nu s-a concretizat cu o victorie. El are un stil mai ciudat, a avut un elan extraordinar la acest concurs. Dar, pe viitor voi fi mai pregătit”.

“Aş vrea să mă calific la JO şi acolo sper să fac o figură mai frumoasă decât la Tokyo”

Ţinta lui Iulian Teodosiu sunt Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. El a participat şi la Tokyo, însă e sigur că la Paris are toate ingredientele pentru un concurs excelent:

“În primă fază urmează un moment de respiro, o vacanţă binemeritată. O să reluăm pregătirea, iar de anul viitor, din aprilie, începe pregătirea pentru Jocurile Olimpice.

De acolo, fiecare punct contează, fiecare concurs. În primă fază aş vrea să mă calific la JO şi acolo sper să fac o figură mai frumoasă decât la Tokyo. O să am mai multă experienţă, va fi a doua ediţie a Jocurilor pentru mine. Şi sunt sigur că lucrurile vor fi mai bune”. 

  • 27 de ani are Iulian Teodosiu
  • 3 medalii la CM are scrimerul român (2 alături de echipă şi 1 la individual)
ADVERTISEMENT