Iuliana Luciu (33 de ani) a făcut primele declarații după ce a fost surprinsă în compania lui Cristi Mitrea (39 de ani), fostul iubit al prezentatoarei Andreea Mantea. Vedeta a mărturisit că este foarte discretă legat de viața sentimentală, făcând lumină legat de sportiv.
Sora Nicoletei Luciu a dezvăluit la un post de televiziune că îl cunoaște pe Cristi Mitrea de foarte mult timp, fiind prieteni foarte apropiați. Vedeta a pus punctul pe „i” și legat de presupusul sărut, precizând că pupicul a fost unul pe obraz, nicidecum pe buze.
Mai mult decât atât, Iuliana Luciu susține că nu este prima oară când iese în oraș în compania fostului Andreei Mantea, îmbrățișarea dintre ei fiind mai mult pentru a-i ține de cald. Așadar, între cei doi nu este nimic altceva decât o relație de prietenie.
„Nu este prima oară când ieșim împreună, am ieșit de multe ori să mâncăm. Avem mulți prieteni în comun. Nu este nimic extraordinar, am ieșit de multe ori să ne distrăm.
Era 1 decembrie. Ne-am nimerit în aceeași zonă și ne-am întâlnit. Asta cu pupatul, ne-am pupat pe obraz. Eu cu toți prietenii mei mă pup pe obraz, chiar dacă este pandemie, am încredere în prietenii mei.
Eu aveam gluga pe cap și ne-am pupat pe obraz, atât nimic mai mult. Îmi era foarte frig și era sigurul care putea să mă încălzească fără să dea de bănuit. Și în local era frig, chiar dacă stăteam lângă un încălzitor”, a spus Iuliana Luciu prin telefon pentru Antena Stars.
În altă ordine de idei, tânăra de 33 de ani a mai precizat că între ea și Cristi Mitrea este o relație foarte frumoasă de prietenie pe care nu dorește să o strice. De asemenea, sora mai mică a Nicoletei Luciu nu s-ar săruta niciodată cu partenerul de viață în public, fiind foarte discretă cu viața personală.
„Eu sunt foarte discretă și dacă aș avea un iubit nu m-aș săruta cu el în public. De obicei relațiile pe care le-am avut nu le-am expus public în niciun fel. Toate relațiile pe care le-am avut am preferat să le țin pentru mine și a fost bine”, a completat bruneta.
Iuliana Luciu este singură în momentul de față, dar asta nu înseamnă că nu-și dorește o relație amoroasă. În prezent, este foarte concentrată pe anumite proiecte, iubirea fiind lăsată puțin deoparte o vreme.