Sport

Iuliu Mureşan face apel la suporterii lui Dinamo: “A făcut mult rău episodul Sorescu! Suntem cu ghilotina deasupra gâtului. Nu mai avem nevoie de presiune!”. Exclusiv

Iuliu Mureşan a făcut apel la suporteri înainte de a doua parte a sezonului. Preşedintele lui Dinamo spune presiunea suplimentară pusă de fani pe echipă nu e benefică, mai ales în situaţia disperată în care se află.
13.01.2022 | 13:40
Iuliu Muresan face apel la suporterii lui Dinamo A facut mult rau episodul Sorescu Suntem cu ghilotina deasupra gatului Nu mai avem nevoie de presiune Exclusiv
Iuliu Muresan face apel la suporterii lui DInamo. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dinamo a avut o primă parte dezastruoasă în acest sezon. Pentru “câini”, perioada de pregătire din iarnă se poate dovedi crucială pentru restul sezonului, însă lucrurile sunt tensionate în continuare în echipa lui Stoican.

“Câinii” au pierdut primul meci de pregătire din intersezon, scor 0-2 cu CS Mioveni, iar presiunea este uriaşă înainte de startul campionatului, mai ales că o bună parte a fanilor nu a fost de acord cu demiterea lui Mircea Rednic la finalul anului 2021.

ADVERTISEMENT

Iuliu Mureşan: “Episodul Sorescu a făcut mult rău. Sunt jucători care ar vrea să plece”

Iuliu Mureşan a spus pentru FANATIK că primul amical al iernii nu este relevant, însă a recunoscut că există o presiune din partea suporterilor, iar episoadele Sorescu şi oprirea autocarului pe autostradă nu au făcut bine:

“Amicalul cu Mioveni nu este relevant. Jucătorii au fost încărcaţi, cu câte două antrenamente pe zi. Am mai avut mici probleme de lot. Trebuie să îmbunătăţim lotul, asta este clar. 

ADVERTISEMENT

Steliano Filip are contract cu clubul şi trebuie să îl respecte. A făcut mult rău jucătorilor episodul cu Deian Sorescu dezbrăcat de tricou şi oprirea autocarului pe autostradă. Sunt jucători care ar vrea să plece.

Printre ei este şi Steliano Filip. El a făcut şi o greşeală. Nu trebuie să te contrezi cu suporterii. El a răspuns şi nu e bine. Fanii au trăirile lor, toţi ţin la această echipă, dar au trăiri diferite fiecare. Nu trebuie să intri în dialog pe Facebook”, a spus Mureşan pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Apel la fani pentru a doua parte a sezonului: “Nu avem nevoie de presiune pentru că oricum suntem cu ghilotina deasupra gâtului”

Administratorul special al clubului, Iuliu Mureşan a făcut un apel la suporteri, prin intermediul FANATIK, pentru încurajarea echipei pentru că presiunea suplimentară pusă asupra jucătorilor nu ajută, în condiţiile în care Dinamo este şi aşa într-o situaţie delicată:

“Cu transferurile întâmpinăm dificultăţi din cauza situaţiei echipei, a salariilor pe care le oferim, dar şi a suporterilor. Se duce vorba şi nu este bine. Vreau să fac apel la suporteri.

ADVERTISEMENT

Să fie alături de echipă. Nu avem nevoie de presiune pentru că oricum suntem cu ghilotina deasupra gâtului şi presiunea suplimentară nu ajută, dimpotrivă.

Îi avem nevoie alături de noi, situaţia nu este foarte bună, dar sunt sigur că împreună cu ei vom putea să salvăm echipa în partea a doua a campionatului”, a spus Iuliu Mureşan.

Dinamo este penultima în clasament, cu 12 puncte, după primele 21 de etape. “Câinii” au de recuperat şase puncte faţă de FC U Craiova, prima echipă aflată pe loc de baraj.

  • 4 antrenori au condus Dinamo până acum în acest sezon
  • 43 de goluri a încasat Dinamo în 21 de meciuri, cele mai multe
ADVERTISEMENT