Sport

Iuliu Mureșan confirmă FANATIK: „Nica nu intră în vederile lui Rednic”. Ce jucători se mai află în aceeași situație

Iuliu Mureșan a explicat că Mircea Rednic se mai bazează pe Constantin Nica, iar în situația sa se mai află și alți jucători.
19.10.2021 | 18:44
Iuliu Muresan confirma FANATIK Nica nu intra in vederile lui Rednic Ce jucatori se mai afla in aceeasi situatie
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat în exclusivitate că fundașul dreapta al lui Dinamo, Constantin Nica, a refuzat să își rezilieze contractul cu alb-roșii.

Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, a detaliat situația lui Nica, dar și a lui Cătălin Țîră, care se află în aceeași situație.

ADVERTISEMENT

Iuliu Mureșan regretă situația lui Nica: „Mi-am pus mari speranțe în el”

FANATIK a anunțat în exclusivitate transferul lui Constantin Nica la Dinamo, însă jucătorul nu a reușit să debuteze nici până în ziua de azi la Dinamo și a bifat singurele minute în amicalul cu Petrolul Ploiești, când a jucat 67 de minute.

„Eu mi-am pus mari speranțe în Nica. L-am făcut primul pentru că se antrena de șapte luni. E normal că l-am luat și toți au fost de acord. Între timp accidentările s-au ținut lanț de el. E un băiat deoseobit și e implicat la antrenamente dar e și ghinionist”, a spus președintele lui Dinamo despre situația jucătorului.

ADVERTISEMENT

Mureșan a anunțat că jucătorul nu va fi folosit de Mircea Rednic însă se va pregăti în continuare cu echipa: „Am avut o discuție cu Mircea Rednic despre jucători și deocamdată nu intră în vederile sale. Doar la antrenamente”.

Lucrurile s-ar putea însă schimba, mai ales dacă Dinamo va avea probleme de lot sau dacă Nica îi va demonstra lui Rednic la antrenamente că se poate baza pe el: „Încă nu s-a luat o decizie. În viața fotbaliștilor se pot întâmpla multe. Eu îl apreciez și acum pe Nica. E un băiat deosebit. Vedem ce se va întâmpla. Lucrurile sunt în dinamică”.

ADVERTISEMENT

Constantin Nica, primul jucător cerut de Dario Bonetti la Dinamo

Iuliu Mureșan a declarat că Nica a fost primul jucător dorit de Bonetti la Dinamo, mai ales că italianul a fost cel care l-a debutat pe fundașul dreapta în tricoul alb-roșu în 2012: „Când a venit Bonetti primul lucru mi l-a cerut pe Nica. Avea avantajul că știa și italiană foarte bine”.

Oficialul dinamovist a recunoscut că pe lista neagră a lui Mircea Rednic se află mai mulți jucători printre care și atacantul Cătălin Țîră:„Sunt mai mulți jucători. Am avut doar câteva zile la dispoziție pentru transferuri. Rata de greșeală putea fi mult mai mică dacă am fi avut mai mult timp”.

ADVERTISEMENT

Administratorul special al lui Dinamo a mărturisit că deciziile nu sunt luate doar de Mircea Rednic și e normal să apară astfel de lucruri când se schimbă antrenorul la o echipă: „Când se schimbă antrenorul fiecare vine cu o viziune diferită. Le convenim și când se ia o decizie este comună. Mircea Rednic propune și eu cam sunt de acord cu el”.

Iuliu Mureșan, mesaj clar pentru fotbaliștii lui Dinamo: „Se vede clar că mai avem nevoie de jucători”

Iuliu Mureșan e conștient că Dinamo mai are nevoie de întăriri și înțelege de Rednic își dorește să mai transfere jucători: „Se vede clar că mai avem nevoie de jucători. El are o experiență foarte mare și are un portofoliu mare de jucători.

Cu toate acestea, fotbaliștii care sunt pe piața de transferuri în acest moment se pregătesc singuri și nu au mai jucat un meci oficial de luni de zile:„În perioada aceasta dacă aduci jucători îi poți folosi peste o lună jumate sau două”. 

Ce spune Iuliu Mureșan despre conflictul dintre Rednic și Sorescu: „E un capitol închis”

FANATIK a anunțat în exclusivitate ce s-a întâmplat în vestiarul lui Dinamo la pauza meciului cu Gaz Metan Mediaș, însă Iuliu Mureșan consideră că acel conflict dintre Rednic și Sorescu a fost stins: „Nu e o problemă. Nu își permite să sară la antrenor”.

Președintele lui Dinamo consideră că Deian Sorescu a trecut peste acel moment însă este frustrat de faptul că nu a reușit să se transfere în străinătate și a ratat și echipa națională: „Întotdeauna un jucător care nu prinde un transfer are o nemulțumire. Deian e chiar un jucător foarte bun și e foarte important pentru Dinamo și chiar pentru națională”.

Mureșan a purtat o discuție cu Deian Sorescu și i-a găsit o scuză celui mai valoros jucător din lotul lui Dinamo:„Dacă ar fi așa nu ar avea ce să mai caute la echipă. E un capitol închis și chiar am vorbit azi cu Deian și era foarte liniștit. Își vede de treabă. Suntem la sport. Mai răspunzi. Jucătorii care au personalitate mai și răspund jucătorii. E conștient că trebuie să joace bine pentru a se transfera la iarnă”.

Iuliu Mureșan îl așteaptă pe Răducioiu la Dinamo și detaliat de ce fostul mare atacant al lui Dinamo nu a revenit încă oficial în „haită”: „O să am o discuție în seara asta cu Răducioiu. Avem nevoie de foști mari jucători dinamoviști. Întotdeauna ajută doar și prin prezență. La condițiile de salariale nu prea poate oferi prea mult. Trebuie să vedem ce are și el în contract cu firma să nu fie ceva în contract la el și să nu intrăm într-un conflict”, a spus Iuliu Mureșan în direct la Digi Sport.

ADVERTISEMENT