Problemele pe care CFR Cluj le are cu propriul stadion, acolo unde gazonul nu se prezintă în condiții foarte bune, au făcut ca trupa feroviară să-și dorească să joace pe arena rivalei din oraș, Universitatea Cluj, iar asta a încins spiritele printre suporteri.
Iuliu Mureșan, conducătorul celor de la CFR Cluj, spune că a primit un prim răspuns pozitiv cu privire la închirierea stadionului Cluj Arena de către formația din Gruia, iar oficialul are și un mesaj pentru marea rivală din oraș. Președintele grupării patronate de Ioan Varga spune că a primit o recomandare de a discuta cu rivalii pe această temă a stadionului pentru a nu exista tensiuni inutile.
”Am primit un răspuns de la Consiliul Județean, de la domn’ președinte, foarte prompt, care este pozitiv. El ne recomandă, că ar fi bine, să ne întâlnim cu cei de la U Cluj să discutăm. Acum, nu știu, ei au spus așa că U Cluj este chiriașă acolo. Dar eu zic ca se rezolvă. Nu am nevoie să cer aprobare de la ”U” Cluj. E o problemă la noi cu gazonul care se termină curând, cam după luna aceasta ar trebui să revină la condiții normale. Acum, nu avem cum să punem noi gazonul fir cu fir”, a spus Iuliu Mureșan pentru Digisport.
Antrenorul lui CFR Cluj a fost critic cu privire la starea în care se prezintă gazonul de pe stadionul din Gruia. Pancu a declarat de mai multe ori că-și dorește să contribuie la un joc elaborat, de pase, ofensiv, pe care jucătorii săi să-l aibă, însă în aceste condiții nu poate să contribuie la un astfel de joc al fotbaliștilor de la formația sa.
„Starea gazonului e și ea ‘normală’. Adică e foarte prost terenul acum. În centrul terenului, gazonul e rău. Ne-am antrenat pe el, a funcționat și sistemul de încălzire, grade cu minus. An de an e aceeași poveste, am înțeles. În perioada din decembrie până la sfârșitul lui martie, gazonul e prost. Când se termină campionatul, e iarăși perfect”, a spus Daniel Pancu.
Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca este una dintre cele mai moderne arene sportive din România, având o capacitate de aproximativ 30.300 de locuri și fiind încadrat în categoria UEFA Elite. Arena a fost inaugurată oficial la 1 octombrie 2011, după ce lucrările de construcție au început în anul 2009 și au durat aproximativ doi ani, fiind realizată pe locul fostului stadion „Ion Moina”.
În prezent, Cluj Arena este folosită în principal pentru meciurile echipei Universitatea Cluj, dar găzduiește și alte competiții sportive, meciuri ale echipei naționale și evenimente precum concerte sau festivaluri. Chiria stadionului pentru Universitatea Cluj a fost stabilită la aproximativ 7.500 de euro pe meci, conform acordurilor inițiale, arena fiind administrată de Consiliul Județean Cluj.