Meciul dintre CFR Cluj și U Cluj, disputat în etapa a 6-a a play-off-ului, s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cordea, din penalty, în minutul 70. În urma acestui succes, lupta pentru titlu rămâne deschisă, trei echipe fiind în continuare în cursă: Universitatea Cluj, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Totuși, arbitrajul lui Szabolcs Kovacs a cântărit în deznodământul meciului, după ce Muhar nu a fost eliminat în minutul 77, deși putea primi al doilea cartonaș galben. În ciuda celor prezentate, oficialii lui CFR îi dau credit „centralului”.
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Iuliu Mureșan s-a arătat de partea lui Szabolcs Kovacs și a transmis că Karlo Muhar nu merita să primească al doilea cartonaș galben. Președintele lui CFR Cluj e de părere că echipa sa ar fi câștigat și dacă ar fi rămas doar în 10 oameni, jucătorii pregătiți de Daniel Pancu arătând o dedicare deosebită în duelul din Gruia.
„Nu schimba nimic dacă îl elimina pe Muhar. Jucam in 10 și tot nu luam gol! După părerea mea, nu se putea da al doilea galben. Nu a fost un fault care să justifice al doilea galben. În general, când dai al doilea galben trebuie să fie foarte clar. Probabil că Szabolcs și-a dat seama că nu este un fault care să ducă la roșu.
Arbitrii care sunt valoroși așa gândesc, că jocul trebuie lăsat puțin mai liber, așa arbitrează. Noi suntem mulțumiți de arbitraj, considerăm că nivelul arbitrilor din SuperLiga a crescut în acest an. Noi am avut puține lucruri de comentat. Eu zic că am dominat tot meciul. Am condus jocul, am fost echipa mai determinată și am fost peste la nivel fizic și mental. Contează să ai în ADN acest lucru de a câștiga. Eu cred că s-a văzut la U Cluj că nu rezistă la presiune. S-a văzut la nivel psihic.
U Cluj are o echipă foarte bună, are jucători de excepție pentru SuperLiga. Au avut ghinionul că Lukic s-a accidentat. El avea problemă de câteva zile, a fost un avantaj real pentru noi. Eu zic că am meritat victoria. A fost un arbitru bun, s-a gândit dacă era necesar al doilea galben. Nu cred totuși că s-ar fi simțit că am fi jucat în 10”, a declarat Iuliu Mureșan la FANATIK SUPERLIGA.
În continuarea intervenției, Iuliu Mureșan a comentat mesajul transmis de Emil Boc după derby-ul Clujului. Președintele lui CFR Cluj consideră că edilul orașului ar trebui să fie imparțial, în contextul în care CFR a adus multă glorie Clujului. Mai mult decât atât, Mureșan a transmis că demersul de a juca pe Cluj Arena va continua.
„(n.r. – A postat primarul Boc un mesaj azi-noapte) Ce, domnul Boc se pricepe la arbitraj, e comentator? La fotbal toată lumea se pricepe. E un comentariu, dar cum v-am spus, al doilea galben nu le asigura, 100% vă spun, victoria. Sunt foarte convins că la cum a arătat echipa, ei nu ne dădeau gol.
Noi suntem cetățeni de rangul doi în Cluj, cel puțin din punctul de vedere al primarului. Nu ne bagă în seamă deloc! Am luat atâtea titluri, dar nu ne-a băgat în seamă, nu ne-a dat ceva din partea Primăriei. Unii ar fi meritat, dar au făcut prea puțin. Am jucat în Champions League, a mai venit la meciuri, dar niciodată nu ne-a avut la suflet. Nu e corect! Primarul trebuie să fie pentru toți clujenii, nu doar al unora.
O să mergem înainte cu demersul de a juca pe Cluj Arena. Probabil că nu o să ne dea voie, iar lumea va judeca dacă e corect sau nu. Stadionul nu e nici a lui Boc, și nici a cetățenilor din Cluj, ci a tuturor! Nu știm de ce avem interzis acolo. Nu văd o justificare! Să pună o postare, așa cum a făcut azi-noapte, să explice de ce nu avem voie să jucăm acolo”, a conchis Iuliu Mureșan.